Dependentul - Volumul II din seria Gardieni Infami

Capitolul 22

K L A U S

22

RĂZBUNAREA E AMARĂ

          — Cine ești? Vocea bărbatului din celula opusă alei mele a umplut spațiul rece, în timp ce ochii lui căutau să-i recunoască pe ei mei.

          — Pentru cei norocoși, Moș Crăciun, am rânjit, fixându-l cu privirea, iar râsul lui Damiano a răsunat cu ecou. Pentru tine, Paul, sunt Krampus.

          — Credeam că psihiatria e în altă aripă, și-a dat ochii peste cap.

          — Ești familiar cu legenda, târâtură?

          — Ești nebun de legat, prietene, câtă heroină ai băgat? A început să râdă, teama din ochii lui relaxându-se.

          Menționarea heroinei mi-a făcut sângele să curgă mai repede. M-a încărcat cu o furie pe care am simțit-o de prea puține ori, și am lovit fierul cu pumnul, făcându-l să mărească ochii și aducându-i frica înapoi.

          — Întrebarea e: câtă heroină ai băgat în fetele acelea acum unșpe ani, ă? M-am întors cu spatele fiindcă nu voiam să-i mai văd putrefacția din privire.

          — De unde...?

          I-am ignorat întrebarea.

          — Krampus era cel care pedepsea copiii obraznici în folclorul Creștin, folosea un bici făcut din nuiele de mesteacăn pentru asta. Eu n-am bici, iar tu nu ești un copil, așadar, ești condamnat la moarte, Paul.

          — Cum o să faci asta? Ești închis la fel ca mine și ușile astea sunt impenetrabile, a râs.

          — Nu pentru mult timp, i-am răspuns lejer. Cât despre cum o să mori, am avut de ales din zeci de moduri în care s-o fac. Nopți la rând am stat treaz și m-am gândit la cum să-l fac pe bărbatul care mi-a frânt inima să plătească, cum să-l fac să simtă toată agonia și abuzul pe care l-a simțit și ea în mâinile tale și ale răposatei tale soții.

          — Kendra e moartă? A lovit cu palma în fier, apoi a icnit în urma durerii.

          — Da, prea ușor din păcate. A trebuit să mă mulțumesc cu în glonț în cap, dar cu tine... m-am întors să privesc din nou prin dreptunghiul îngust. Cu tine am timp, am râs scurt, fără amuzant. Ai auzit de Lingchi?

          Damiano a început să râdă, apoi să fredoneze o melodie cu ton jos, bătându-și degetele pe fier în ritm cu versurile pe care le cânta. Mi-am dat ochii peste cap, fiindcă dacă eu mai aveam o șansă să nu ajung la psihiatrie pe bune, Volta trebuia închis în cămașă de forță, într-o cameră cu bureți pe pereți și preferabil cu ceva îndesat în gură.

          — Moarte prin o mie de tăieturi, am înghițit saliva care mi s-a adunat sub limbă.

          I-am ignorat restul întrebărilor și m-am așezat înapoi pe podea, lăsând liniștea să-l acapereze și teroarea să-i intre pe sub piele.

          Am privit picătura care parcă se mișca cu încetinitorul, scurgându-se direct în balta mică de lângă saltea. La naiba, se simțea ca și cum mi-au aflat trecutul și m-au băgat în mod special aici, să-mi retrăiesc coșmarul pentru a mia oară, de data asta în realitate, nu doar în subconștient. Mi-am frecat ochii, încercând să alung amintirile.

          Asta nu era despre mine, ci despre ea.

          Era despre a-i măcelări ei demonii. Așadar, de ce mă simțeam de parcă eram pus față în față cu ai mei.