Dependentul - Volumul II din seria Gardieni Infami

Capitolul 24

K L A U S

24

MĂRTURISIRI

— Jur, mi-a răspuns, atât de categorică încât m-am cutremurat până în vârfurile degetelor de la picioare.

Ce s-a întâmplat în ultimele ore de mi-a adus-o înapoi?

Credeam că urma să plece, că avea să mă părăsească pentru naiba știe cât timp și să se ducă la dracu-n praznic în Franța, iar ea era aici, în brațele mele, jurându-mi că nu mai pleca nicăieri, iar mie-mi era greu s-o cred, fiindcă a plecat de două ori deja, așadar, ce o oprea din a mă abandona a treia oară.

Am înghițit în sec și mi-am lins buzele, simțindu-mi gura uscată și inima în gât.

Auzisem adresa pe care i-a dat-o taximetristului, și am stat lângă mașină ca un nesimțit, dorindu-mi să merg s-o iau de la șosea, însă n-am făcut-o, fiindcă o parte din mine își dorea s-o chinuie măcar puțin, s-o facă să simtă măcar un gram din ce am simțit eu cât a stat departe de mine.

Acum, văzând-o fleașcă și cu pielea înghețată de ploaie, cu dinții aproape clănțănindu-i de frig, aceeași parte din mine se simțea vinovată și răsplătită în același timp.

La dracu' cu mine și orgoliul, presupun.

Am făcut un pas în spate în apartament, și i-am întins mâna, iar ea mi-a luat-o fără rețineri, ceea ce m-a surprins, având în vedere faptul că i-am aruncat o amenințare în față, un prim test să văd dacă avea să fugă din nou, iar ea pășea neînfricată către mine, și când ușa s-a închis în urma ei, n-am putut să n-o lipesc de lemn și să-mi presez corpul de al ei.

Apa din hainele ei mi-a pătruns prin tricou și s-a scurs rece pe pielea mea, și am tras aer printre dinți atunci când a icnit, ridicându-și bărbia să mă privească.

Tăieturile de pe fața ei erau simple cicatrici acum, câteva pete care nu-i furau deloc din frumusețea, ci mai degrabă îi adăugau un aer de pericol, fiindcă asta era până la urmă. Un nenorocit de pericol pentru sănătatea mea mintală. Un taifun care avea să mă înghită cu totul, care speram să se liniștească înainte de a mă ucide.

Mi-era greu s-o cred, dar și greu să n-o cred, fiindcă-i citeam certitudinea în ochi, o simțeam lipsită de nesiguranțe, și mă tot întrebam ce naiba s-a întâmplat, amintindu-mi mesajele de zilele trecute, când îmi vorbea de rahatul ăla de sat.

I-am strâns șoldurile în palmă, văzând cum roșul i s-a întins pe obraji, apoi am pășit în spate și i-am făcut semn către baie, să meargă să se usuce și să-și schimbe hainele alea.

Nu neapărat fiindcă nu voiam să fiu lipit de ea, ci pentru că dacă mai stăteam mult așa, aveam să dau naibii toată rațiunea și s-o iau fix unde era.

A întors capul către baie și și-a mușcat buzele, apoi și-a tras bluza peste cap și a rămas în sutien. Am ridicat o sprânceană atunci când și-a desfăcut fermoarul blugilor, dându-i jos și pe aceia, în fața mea, fără teamă, fără să tresară și fără să-și mute privirea din a mea.

Purta lenjerie roșie, din bumbac, dar materialul nu conta deloc, fiindcă sutienul a fost următorul care i-a căzut, dezvăluindu-i sânii aceia mici și fermi, făcându-mă parcă să le simt gustul pe limbă, și sfârcurile deja întărite, parțial de la frig, parțial din cauza mea.