Amprente

Capitolul 9

Cum poate crede ca eu as acuza-o de asa ceva? Cum sa fac eu asta? Niciodată nu as putea sa cred așa ceva. Dar privirea ei îndurerată mă lasă dacă cuvinte, ea chiar crede asta.

-De ce crezi ca ar face asta?

Lidia vine spre mine și mă prinde de sacou și încerca să mă zgâlțâie.

-Nu cred!  Îi spun și îi dau mâinile jos de pe mine.

-Atunci trebuia să-i spui, nu să taci din gură!

-Cum poate crede ca aș acuza-o de așa ceva?

-La fel cum crede și ea, ca tu o învinovățești!

-Nu fac asta!

-Atunci trebuia să-i spui, e ea o femeie căruia trebuie să-i spui lucrurile în față. A suferit la viața ei pierderi după pierderi, nu mai crede nimic, nu mai are încredere nici în ea. Iubitule eu mă duc după ea!

Spune și da să plece. 

-Mă duc eu!

O ocolesc și mă aplec să iau pantofi de jos, dacă seara asta nu putea fi mai rea de atât nu știu ce altceva.

Când am văzut-o coborând-o pe scări în rochia ei roșie, inima mea a luat-o razna, era atât de frumoasă , strălucea totul în jurul ei, strălucea și cum eu știu să îngreunez situația și mai mult pentru ca am obiceiul prost să mă las condus de orgoliu, i-am zis ca am văzut și mai frumos. În viața mea nu am văzut o femeie mai frumoasă, în viața mea nu am simțit așa ceva când am văzut-o pe ea.

Degeaba îmi plâng de milă mi-o merit, e vina mea, comportamentul meu. M-am distanțat de ea pentru ca mi-a fost teamă ca mama o va ataca, nu ar fi prima dată dacă ar face-o.

Încerc să greșesc pasul încercând să o ajung din urmă, ies pe ușă și mă bucur ca nu mai sunt atâția oameni ca atunci când am venit, găsesc repede rochiță roșie care flutură în urma ei,

-Isabela!

Se întoarce când mă aude si în momentul când îi văd fața și de la distanță asta pot vedea ca plânge. Înghit în sec și senzația care mă încerca pe interior e groaznică. Se întoarce și face slalom printre oamenii dar se oprește în tipul cu care a vorbit toată noaptea.

Încerc să mă apropii de ea văzând ca acesta aprobă ceva apoi amândoi se depărtează de mine, nu Isa, nu fă asta.

-Isa!

Degeaba aș striga după ea, nu se oprește, trebuie să ajung după ea nu pot să o las să plece cu tipul ăla, nu când toată seara l-am urmărit cum o dezbrăcat din priviri.

-La naiba!

Amândoi se urcă într-un Uber care staționa, la naiba cu voi acuma v-ați găsit să stai aici. Îmi trec mâinile prin păr frustrat, pentru ca am făcut-o să sufere și acuma se duce în brațele altui bărbat.

-Unde e? O aud pe Lidia

-A plecat!

-Cu cine?

-Cu tipul care a stat de vorbă la masă! Îl cunoști?

-Nu l-am văzut în viața mea!

-Perfect, totul merge perfect!

Dau cu pantofii de pământ, e numai vina mea.

-O să o găsim! Spune Connor.

-Dă-mi adresa ei!

-Nu! Spune hotărâtă Lidia

-Mi-o dai tu sau mă duc la firmă și o găsesc oricum!

-Tu crezi ca se va duce acasă? Ești nebun daca asta crezi.