Amprente

Capitolul 14

De două zile stau cu telefonul lângă mine, la birou, acasă în bucătărie, chiar și la baie și când dorm îl pun sub pernă poate poate o să-mi dea mesaj, de două zile speranțele mele se năruie ușor ușor. Cu fiecare oră care trece îmi dau seama ca degeaba aștept nu o va face, a spus ca vrea sa vorbim și atât, nimic mai mult, dar vorba ia rămas în urmă. Sunt sigură ca nici nu o va face, de ce, pentru ca nu e el acel om.

După scandalul, lupta din biroul meu Lidia ma luat acasă la ea și am vorbit câte ceva și până la urmă i-am spus și ca îmi place de MJ, a ras de mine pentru ca se aștepta la așa ceva. Frații Dixon au această vrajă, dar MJ nu e Connor, el e diferit din multe puncte de vedere și îmi pot da seama și fără să-l cunosc.

Am plecat repede de la ea pentru ca mă sunase Dylan să ne întâlnim pentru ca avea o invitație pentru mine la cel mai mare concurs de fotografie din SUA, m-am dus pentru ca așa ocazie nu o întâlnești decât o dată în viață și de atunci stau cu telefonul lipit de mine.

Connor mi-a zis ca avem o ședință urgentă și ca trebuie să fiu prezentă, iar din momentul acela gândul ca MJ va fi acolo mi-a încolțit în cap,  zilele astea nu l-am auzit dar nici văzut.

Ce e cu el? Nici măcar nu mă privește și sincer mă simt extrem de prost, de parcă sunt vinovată cu ceva, ca i-am făcut ceva.

Când îl aud pe Connor, imediat îmi dau seama ca nimic bun nu o să iasă din treaba asta, eu și MJ într-un apartament în situația noastră, nu!

Se pare ca nici el nu e de-acord cu asta și doar auzindu-l rămân fără cuvinte, neștiind ce se întâmplă și ce am făcut oare. Se ridică val vârtej și iese din sală, eu doar mă fac mică și mai mică în scaun.

-Va fi bine, apartamentul e mare!

-Ce are? Îl întreb pe Connor

-E.... dificil! Îmi spune dar asta nu mă  lămurește nimic.

-Nu aș putea să stau în altă parte, un hotel ceva?

-Nu aș vrea, dar uite. Amândoi o să fiți ocupați și o să vă vedeți rar, el o să fie cu treburile lui și tu ale tale, aveți doar câteva întâlniri la care să mergeți împreună. Va fi bine crede-mă!

-Nu știu ce să zic.

Vocea îmi coboară și nesiguranța pune stăpânire pe mine.

-Du-te și pregătește bagajul, un șofer va venit să te ia să te ducă la aeroport.

-Pot lua o mașină!

-Nu, acuma du-te!

E rău! E extrem de rău, e cea mai grea situație din viața mea. Zborul a fost groaznic, MJ îmbufnat și gata să mă săgeți doar cu privirea.

-Acolo e bucătăria, livingul, poți să-ți alegi orice dormitor de pe partea dreaptă și baia e ușă neagră care e imediat cum intri pe holul ce duce spre camerele tale, gata turul!

Îmi spune repede și eu nu știu cum să reacționez la comportamentul lui.

-Ai înțeles? Mă întreabă cu răutate.

-Da mai du-te naibi, ce îmi vorbești în halul ăsta? Ce ai cu mine? Ți sau înecat corăbiile? Și chiar de ar fi așa nu ți-am făcut nimic arogantule, ciudatule!

Spun și îmi apuc capătul de valiză și o trag după mine spre camera. Nu-l mai suport, toată tensiunea asta, măcar de îi făceam ceva, atunci știam motivul și îmi ceream scuze.

-Tu ești vinovată!

Mă opresc când îl aud și mă întorc nervoasă spre el.

-Eu? Eu sunt vinovată? Ce ți-am făcut?