Amprente

Capitolul 6

După o lună de zile

Cred ca încep să regret ca am semnat contractul in acea zi, cred ca încep să-mi regret întreaga existența. Îmi vine să dau cu toate de pereți și aici nu e vorba despre munca mea, în ceea ce ține de locul meu de muncă și proiectele mele, totul e perfect, problema mea e MJ.

-De ce nu înțelegi ca nu pot să facă asta!

Îmi spune pentru a mia oară, de când l-am văzut în seara aia pe plajă și apoi auzit când s-a întors în camera lui și însoțit desigur, am hotărât ca e mai bine să  mențin față de el o distanță.

-Pentru ca așa e normal, ești șeful meu!

Bag scuza cu șeful, doar nu o sa spun ca vezi tu, ești un afemeiat, umbli din creangă în creangă și eu nu am nevoie de așa ceva.

-Și?

-Clar nu putem fi nimic mai mult!

-Cine zice asta?

-Eu!

Întreb noi s-a instalat o tensiune destul de puternică, glumele lui cu tentă sexuală, apropouri care duc departe de locul unde ar trebui să fim noi doi, nu încetează deloc în ultima vreme și s-au cam adunat și pentru mine, chiar dacă încerc să par bine și neafectată de situația asta.

-Nu pot înțelege și știu ca și tu simți la fel ca mine. Te văd cum mă privești! 

-Nu simt nimic, încerc doar să-mi fac treaba, nimic mai mult!

-Minți! Simți și tu acea scânteie dintre noi!

I-aș da foc dacă aș putea la acea scânteie să se ducă naibi.

-Știi tu mai bine ca mine? Nu e nici o scânteie.

-Te văd Isa, te văd cum te comporți în jurul meu!

-Înțelege odată, ca între noi nu poate fi nimic, ești șeful meu!

-Nu îmi pasă, înțelege și tu!

Cred ca ne certăm de mai bine de 30 de minute, urlete, țipete și cuvinte aruncate aiurea. Omul ăsta scoate ce e mai rău din mine, iar toate astea se resimt asupra mea.

-Ajunge, nu mai pot o să vorbesc cu Connor să mă mute de sub autoritatea ta!

-Mult noroc cu asta, ce faci tu ține de partea mea, el e doar inginer, el caută proiectele și le pasează la mine, eu sunt arhitectul, iar treaba ta ține de mine.

Are dreptate și oricum ce să-i zic lui Connor ca fratele său e nebun. Încerc să-mi adun foile de pe masă din sală de ședințe, cu siguranță au plecat toți acasă numai eu am rămas să mă cert.

Îmi ridic privirea când își pune palmele pe masă, vizibil epuizat și el.

-Isa, de ce?

-Pentru ca eu nu sunt ceea ce îți trebuie ție.

-De unde știi tu asta? Nu simți atracția între noi?

-Orice ar fi între noi, atracție sau ce vorbești tu aici, va dispărea. Eu voi pune suflet în ceea ce zici tu, apoi totul se va sfârși, tu treci la alta, eu rămân și sufăr și cam asta se va întâmpla. Prefer să sar peste suferită.

Oftează din greu și își duce mâna la cravata și își trage modul în jos. Îmi iau dosarul cu hârtiile adunate și le pun la piept, ocolind scaunele și desigur trebuie să trec pe lângă el să pot ieși din sală.

Când credeam ca va fi ușor se dovedește ca nu, MJ se proptește în fața mea.

-Știu ca mă vrei!