După căderea lordului Laufey

Jormungand

Undeva în Rusia, acum câteva săptămâni:

Lordul Imperial Jormungand, fiul cel mic al Împăratului stă în camera sa de hotel, pregătindu-se să plece spre Japonia, la studii. Se aude o cheie rotindu-se în broască, iar ușa se deschide. În interior intră o domnișoară  cu părul negru lăsat pe spate ca o cascadă. Pare să aibă în jur de douăzeci și cinci de ani. Obrajii ei rozali  împreună cu frumoșii săi ochi albaștri ca cerul ar putea cuceri pe loc orice bărbat.

- A, Alisa! De ce nu mi-ai spus că vi? Făceam și eu ceva planuri...

- Special nu te-am anunțat. Am vrut să stăm aici în liniște.

Musafira se așeză pe un fotoliu, sub geam. Jormungand, văzând că ea nu pare să aibă chef de vorbă, își continuă activitatea cu foile pe care le tot verifica, citea, împăturea, grupa și sorta. Alisa nu stătea foarte comod pe fotoliu, deoarece se foia foarte mult. Arăta de parcă ar fi vrut să spună ceva, dar nu știa de unde să înceapă.

- Ce s-a întâmplat? întrebă lordul, într-un sfârșit.

- Poftim? A, nimic!

- Știu că mă minți... Hai, spune-mi ce te frământă, ca să te pot ajuta.

- Chiar trebuie să pleci atât de devreme? Abia dacă am avut timp doar pentru noi de când ne-am logodit. Nici măcar nu m-ai prezentat familiei tale...

- Nu am avut timp, tata îmi tot dă de lucru și încă nu mi-am făcut curaj să te prezint lor pentru că...

- Știam eu! Ți-e rușine cu mine! De ce? Ce am făcut?

- De ce voi, femeile credeți mereu că este vine voastră, mai puțin atunci când chiar este? surâde Jormungand. Tu ești perfectă. Nu te-am introdus, deoarece mi-e rușine cu ei. Nu vreau să spun că sunt neciopliți sau altceva, dar sunt mafioți...

- Și tu ești.

- Dar eu nu mai vreau să fiu. Tata nu mă lasă să plec.

- Dacă tu ești așa, cum pot fi ei? Doar nu sunt canibali, nu?

- Ă...

- Nu..? insistă Alisa, vădit tulburată.

- Nu, nu sunt, dar tot mi-e teamă că te vor mânca de vie.

- Lasă, că ești tu acolo să mă aperi. spune ea, dându-i un  pupic pe frunte. Apoi se ridică și se duse la frigider.

- Dacă mă gândesc... I-am spus fratelui meu despre tine. 

- Zău. Și ce a spus?

- Că e bine că tata nu te știe.

- De ce?

- După cum cred că ști, el este Împăratul.

- Da... Și..?

- Nu el ți-a ucis tatăl, pe Kurt Wallach?

- Poftim?! tresări Alisa.

- De ce m-ai mințit, dragă? De ce nu mi te-ai prezentat ca Amalia Wallach, ci mi-ai spus că ești Alisa Shostakovich?

- Mi-era teamă de tatăl tău. Știam că mă urmărește, așa că am decis să îmi schimb numele. Când ne-am întâlnit prima oară, m-am prezentat așa deoarece nu știam că mă vei fermeca.

- Dar nici în ziua logodnei?

- Am vrut să îți spun, dar m-am gândit să nu îți stric buna dispoziție. După aceea... am vrut să îți zic, dar trecuse prea mult timp... Și apoi nu mi-am mai găsit curajul...