Anonimul ce-mi descrie viata...

Capitolul 12

Hmmmm.... Anna, Jason...am o mică idee, care s-ar putea să şi funcţioneze. Vreau să îmi faceţi rost de adresa lui Jake cât mai repede posibil.
-dar...Hei!..ce vrei să.... faci?!
-Măi, puteţi să puneţi mai puţine întrebări şi să treceţi la treabă ? Vă rog...
-Bine, bine....moft ce eşti.
-mda, cum spui tu, Anna.
În cele din urmă, cei doi buni prieteni ai lui Abbey au făcut întocmai cum le ceruse fata şi obţinuseră adresa lui Jake, bineinteles, cu toată curiozitatea de rigoare.
-nu înţeleg ce vrea să facă din nou, copilu ăsta.
-whatever....oricum ne va spune....probabil.

Desigur că Anna şi Jason erau foarte curioşi de ceea ce urma să fac, însă deocamdată am decis că e mai bine să ştiu doar eu. Fiindcă am un sentiment foarte are de culpabilitate care mă macină pe zi ce trece şi fiindcă deja cred că încep să îl iubesc am decis că ar fi bine să îmi pun toate gândurile pe o foaie pe care să i-o trimit apoi lui Jake. Ştiam de toate riscurile ulterioare, dar am zis că merită să încerc. M-am gândit că poate va lua totul drept un alt mişto de al meu sau poate nu vroia să mai ştie de mine, dar cu toate astea, am început aşa:
"Dragul meu Jake,
(Inceputul era promitator.... nu puteţi nega..:)) , doar îi spuneam "dragul meu"...deşi eu nu mă purtasem niciodată frumos cu el şi acum regret enorm)
Înţeleg situaţia prin care treci şi ai trecut în tot acest timp...înţeleg că ai ţinut la mine, dar aş vrea să îţi mărturisesc că în ciuda comportamentului meu inuman din ultima perioadă, eu chiar am început să ţin foarte mult la tine. Ştii tu...toată faza cu Mike şi mna.... înţelegi tu....a fost doar un moft...deşi pe atunci chiar credeam că îl iubesc pe Mike, mi-am dat seama ce caracter dubios şi urât poate avea....cu toate astea, aş vrea să ştiu dacă aş mai putea reface o inimă rănită. Aş vrea să ştiu dacă aş putea să îţi spun vreodată cât de mult te iubesc şi cât de mult regret tot ce ţi-am făcut. Vreau să ştii că am făcut toate acele lucruri şi din teamă, din teama de a nu-l pierde pe "popularul" liceului....aiurea...nu pot descrie în cuvinte ceea ce simt acum şi cât de josnic am ajuns să mă simt. Ai aflat şi tu de accidentul părinţilor mei, care a fost un şoc mult prea mare pentru mine...iar acum, singurele persoane importante din viaţa mea, au rămas Anna, Jason, mătuşa mea...şi.... tu...asta, desigur dacă vei dori să faci parte din viitoarea mea viaţă care de abia acum pot spune că începe.
Cum am mai spus, nu ştiu dacă mă vei putea înţelege vreodată, dar eu sper că ai inteligenţa şi înţelepciunea necesară, pentru a nu mă judeca şi pentru a putea trece peste.
După toate cele petrecute, mi-am dat seama că tu mi-ai rămas alături şi că erai mereu aproape de mine atunci când aveam nevoie, erai ca un înger păzitor şi pentru asta nu am cuvinte să îţi multumesc. Să ştii că peste imaginea mea asta de *fată rea*...poţi vedea un om cu un suflet bun, fiindcă am şi eu sentimente, dar am afişat această imagine pentru a mă proteja. Mă vei putea înţelege vreodată? Şi dacă da.....ai fi capabil să mă şi iubeşti? O mie de întrebări care mă frământă.... la care nu am niciun răspuns momentan.
Sunt sigură că te-am luat oarecum prin surprindere această scrisoare şi implicit, comportamentul meu duplicitar şi aşa spontan....dar.... sper să reactionezi pozitiv. Indiferent care ar fi decizia ta, să ştii că eu îţi voi rămâne alături de acum încolo şi te voi sprijini. Vei găsi mereu în mine un ajutor de nădejde atunci când vei avea nevoie. Aştept un răspuns de la tine."