Protectorii Originii Verzi

Capitolul 1. Şoapte plimbate prin aer

   Inima naturii, mama acesteia ştia că timpul spiritelor protectoare sosi.

   Într-o noapte de toamnă se născură la aceeaşi maternitate câţiva copii a căror destine aveau o importanţa vitala. Nici chiar mamele lor nerabdătoare să-i ţină în braţe, nu bănuiau cât de speciali erau micuţii nou-născuţi.  Bebeluşii îşi mişcau mânuţele de dimensiuni mici, fără a şti ce semnifica semnul purtat în palma dreaptă. Simbolul era diferit la fiecare, rămânând neobservat datorită mărimii aproape minuscule.

   Vântul legana ramurile copacilor vârstnici din jurul clădirii spitalului. Frunzele ruginii se desprindeau lipsite de vitalitate, lăsându-se purtate de aerul rece. Fiind acum dirijorul frunzelor, vântul parcă şoptea tuturor vietăţilor din preajmă, minunata întâmplare care tocmai avu loc în blocul de piatră alăturat. Importanta veste a fost împrăştiată în toate colţurile verzi ale lumii de către suflul mesager al aerului.

   Timpul trecu nepasător peste cincisprezece ani, perioadă în care sufletele pure crescură alături de cei dragi, fără a ştii o boabă despre misiunea lor pe acest Pamant.

   Orăşelul rustic a fost ridicat în apropierea unui lanţ muntos erodat cu creste împădurite de arborii veşnic verzi. Întâia lună a toamnei veni însoţită de nori fumurii, încărcaţi cu particule de apă. Răcoarea dimineţii oferea aerului un plus de prospeţime, mirosul revigorant al coniferelor te binedispunea. Deşi era devreme, stăzile erau populate de oameni responsabili, grabiţi să ajungă la serviciu. Nu doar adulţii erau activi la ora respectivă ci şi elevii care se pregăteau de un nou an şcolar. Vacanţa de vara luă sfârşit, poate mult prea repede pentru unii adolescenţi entuziasmaţi de orice fel de distracţie. Acest nou început de şcoală aducea diverse stări sufleteşti pentru fiecare persoana în parte. Majoritatea copiilor erau bucuroşi, nerabdători să afle ce le va aduce nou acest an şcolar. Dar oamenii sunt diferiţi, deosebindu-se unul de altul prin păreri distincte, emoţii, viziuni asupra lumii şi multe altele. Asta demonstrează că nu toţi erau la fel de bine dispuşi atunci când era prima lor zi de liceu, o nouă poartă a vieţii care urma să se deschidă.

                                             *

   - Selene, grabeşte-te! Strigă o doamnă elegantă, îmbracată într-un compleu negru care îi venea perfect pe corp. Doar nu vrei să întârzii chiar şi în prima ta zi de liceu.

   - Vin imediat mamă! Se auzi o voce din interiorul casei de alături.

   - Cât poate să dureze până îţi pui papucii în picioare…? Bombănii nemulţumită mama fetei, începând sa-şi piardă răbdarea.

   Selene ieşi într-un târziu din casă, îndreptându-se cu paşi repezi către maşina parcată în apropiere. Când o văzuse, mama acesteia o fixa cu privirea.

-          Cred că glumeşti domnişoara…doar nu ai de gând să…

-          Orice ai spune, mama, tot nu îmi voi schimba hainele. O întrerupse grăbita fata.

-          Puteai să te îmbraci cu ceva mai elegant, potrivit pentru o astfel de zi. Privi dezamăgită, dezaprobând din cap.

Selene avea un stil deosebit, care nu era întotdeauna pe gustul tuturor. Cu o statură medie, un păr negru, drept, lung până aproape de genunchi şi o privire ce îti aducea aminte de cerul senin, Selene capta atenţia oricui. În acea zi de septembrie, se îmbracă cu o pereche de colanţi groşi de un verde închis, luându-şi deasupra o rochiţa neagră, lungă şi largă care îi camufla corpul slabuţ, a căror forme erau mult prea mici.