Protectorii Originii Verzi

Capitolul 8. Prima oră de curs la "Aelston"

Hello! Vin cu încă un capitol care e ceva mai monoton >.< Vreau sa va multumesc tuturor care imi cititi povestea >:D< . Nu stiu cum sunteti voi dar eu atunci cand cineva citeste si urmareste ceea ce scriu, parca am mai multa inspiratie, mai mult spor la scris ^.^  Sper sa va placa si acest capitol…lectura placuta! Am uitat sa spun ca in imagine este Isabel :)

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

   Razele soarelui abia apărut intrară prin geamul pe jumătate deschis, în mansarda dezordonată unde dormeau cele două fete. Ceasul cu formă de măr de pe noptieră începu să-şi cânte propria melodie. Selene tresări adormită, îndepărtându-şi părul burzulit de pe faţă.  Opri alarma şi se lăsă din nou pe spate, adâncindu-se în perna îmbibată cu parfumul balsamului de rufe.

-          Ebbie...trezeşte-te, trebuie să mergem la şcoală. Puse mâna pe umărul blondei şi o scutură uşor.

-          Mai lasă-mă cinci minute...îmi e somn. Fata se întoarse pe partea cealaltă.

-          Ştiu că eşti obosită, dar nu avem de ales... Selene încercă să o facă să se ridice.

-          Şi mâine e o zi... Răspunse nepăsătoare copila.

-          Ebbie! Ridică tonul.

-          Ok, ok...vin acuma. Se strădui să îşi deschidă ochii şi să se dea jos din pat.

   Selene alergă în bucătărie să pregătească masa. Alese ceva uşor, cereale integrale şi suc proaspăt de portocale. Creaţa era mulţumită de mâncarea alesă de prietena ei, adora să înceapă ziua cu ceva sănătos. Fetele începură să mănânce, bucurându-se de o astfel de dimineaţă.

-          Hey Ebbie. Selene ridică capul din bolul cu micul dejun şi se uită la amica ei. Aseară am uitat să o întrebăm pe Angel unde locuieşte...sau măcar unde învaţă. Vorbi având încă mâncare în gură.

-          Ai dreptate. Dacă am fi condus-o până la casa ei ar fi fost mult mai bine. Ebbie goli pofticioasă încă o lingură de cereale şi căpşuni uscate.

-          Dar a spus că se descurcă...ce urât din partea noastră să o lăsăm singură. Selene simţi o anume vinovăţie.

-          Poate locuieşte prin apropiere. Blonda termină de mâncat, ridicându-se să-şi ducă castronul la ghiuvetă. Nu îţi face griji Selene, Angel pare o tipă tare descurcăreaţă. Încercă să o liniştească pe amica ei.

-          Sper din suflet să fie în regulă. Bruneta termină şi ea de mâncat. Se lasă comod pe spătarul scaunului, savurându-şi sucul de portocale.

   Fetele adunară din masă, grabindu-se pe urmă să se îmbrace. Selene alese o pereche de colanţi groşi, negri, croiţi din bumbac, o fustă de catifea maronie şi o helancă asemănătoare cu nuanţa fustei. Ebbie îmbrăcă blugii largi favoriţi, o bluză turcoaz mai mare cu vreo două numere decât mărimea ce i s-ar fii potrivit. În picioare urma să încalţe doi bocanci negri, băieţeşti. Copilele porniră în grabă spre “Aelston”.

   Aşa cum le promisese, Christina Moore trimise orarele cu sălile în care urmau să se ţină orele respective, pe mail-ul fiecărui copil. Odată ajunse în curtea şcolii, Selene şi Ebbie aleseră un loc mai retras pentru a-şi citi orarele. Arborii bătrâni acceptară ritmul impus de vânt, înclinându-se în direcţile propuse de aerul jucăuş. Frunze vopsite în culorile anotimpului îmbelşugat trecură de perioada lor de trai, căzând adormite pentru a face loc generaţiei următoare. Selene alături de amica sa, comparară hârtiuţele scoase la imprimantă şi constatară că vor avea câteva ore commune.