Protectorii Originii Verzi

Capitolul 27. PARTEA A DOUA

                                                                                   Capitolul 27. 

                                                                                  Partea a doua

      Fortăreaţa clădită din blocuri masive de piatră era scaldată în razele de argint aruncate de luna plină. Turnurile arătau de parcă se pregăteau să străpungă cerul cu ale sale acoperişuri de formă conică. Aşezate paralel, comunicau prin trecătoare acoperite, tunele construite la zeci de metri înălţime. Poarta înaltă din lemn avea înaintea sa o cărare lunguiaţă ce se asemăna cu un puzzle a cărui piese erau de fapt bucăţi ovale şi plate de piatră.  Traseul cărării era şerpuit, construit cu intenţia de a ocoli bălţile de adâncime medie care îşi aveau locul pe acele meleaguri dintotdeauna.

      Copiii ajunseră în faţa porţii aşa cum îşi propuseră, dar noaptea tăcută le-o luă înainte. S-au apropiat cu încă câţiva paşi de intrarea care îi despărţea de locul văzut din exterior precum adăpostul perfect. Selene atinse lemnul crăpat. Nu apucă să forţeze poarta căci braţul Christinei îi apăru în faţă ca o barieră.

-          Opreşte-te! Lasă-mă pe mine să o fac, poate fi periculos.

      Copila încuviinţă şi se trase la o parte, lăsându-şi profesoara să fie prima care inspectează locul. Poarta se deschise cu greu scoţând un sunet neplăcut venit de la balamalele masive mâncate de rugină. Lumina lunii pătrunse prima în cameră, alungând întunericul din direcţia sa. Paşi timizi călcau podeaua de culoarea plumbului căreia îi lipseau covoarele scumpe caracteristice camerelor unui castel. Pereţii tapetaţi erau ocupaţi de tot felul de tablouri acoperite de pânze de păianjeni şi praf. Imaginile afişau fie peisaje cu părţi din natură, fie arbori cu ramurile crescute exagerat, ori portrete înspăimântătoare a unor domni şi domniţe încărcaţi cu bijuterii unice, valoroase. Ferestrele înguste boltite la capăt erau încadrate de draperi din catifea vişinie, groasă, unde moliile îşi găsiră adăpostul.

-          Cred că este un loc perfect pentru o noapte liniştită, rosti Christina încrezătoare. Cu mâinile plasate pe şolduri, privi rapid fiecare unghi al încăperii.

-          Înainte de a ne instala pentru noapte, eu zic că mai avem multe de verificat. Sebastian le atrase atenţia către scările din marmură întinse pe un spaţiu uriaş, care duceau la nivelul următor.

-          Mi se pare o idee înţeleaptă, să mergem. Îşi aduse părul oranj în faţă, prinse mai bine de rucsac şi porni către scări înaintea tuturor.

      Cu toţii se grăbiră să o urmeze, curioşi în legătură cu celelalte încăperi ale construcţiei izolate. Pentru a cerceta centimetru cu centimetru din tot ce avea de oferit acel castel, probabil că ar fi durat toată noaptea, iar încă o noapte nedormită nu era o opţiune pentru copii şi profesori. Treptele îi conduseră într-un coridor îngust, dar lung. Paralel stăteau o mulţime de uşi, la fel cum sunt dispuse camerele în unele hotele. Dorinţa de a-ţi băga nasul în fiecare spaţiu ascuns în spatele uşilor era mare, însă şi mai mare era teama de ce ai putea zări dincolo de acele mini-bariere. Ebbie rămase ultima şi hotărâ să verifice o cameră la întâmplare. În fond şi la urma urmei, ce puteai găsi atât de rău într-o simplă cameră? Uşa se deschise uşor şi o lumină mult mai puternică decât cea produsă de lămpile ataşate pe pereţi, pătrunse în hol. Toţi ceilalţi se întoarseră simultan cu ochii pe jumătate închişi, nereuşind încă să se obişnuiască cu lumina exagerată.

-          Ce Dumnezeu, Ebbie! Sebastian se grăbi să o tragă la o parte, în caz că acolo s-ar fi ascuns o capcană.

-          Sunt bine... Spuse dezamăgită că nu va fi ea cea care pătrunde prima în cameră.

-          Nu...nu pot să cred. Isabel rămase nemişcată în pragul uşii, cu o expresie uimită citindu-i-se pe chip.

      Încăperea tocmai descoperită nu ar fi fost o surpriză atât de mare într-un castel bine întreţinut, dar într-un loc rămas pustiu arăta mai degrabă a iluzie, halucinaţie.

-          Ce este asta? Zâmbetul larg i-a fost încadrat de palmele reci plasate pe obraji. Sunt sigură că o să dorm perfect la noapte, alergă, lăsându-se apoi să cadă pe plapuma din mătase.

-          Uşor, prinţeso...poate fi o capcană, o avertiză fratele său.

-          Luke are dreptate, ridică-te imediat de acolo. Privi încăperea sceptic.

-          Of...oftă deranjată de cuvintele profesorului. Voi chiar nu ştiţi să profitaţi de o situaţie ca aceasta, nu-i aşa? Se ridică în şezut.

-          În aşa momente o să ţin cu Isa, merse şi se aşeză lângă amica sa. Sunt obosită iar patul arată atât de bine. Selene pipăi lenjeria fină imaginându-şi în acelaşi timp o noapte de somn într-un pat de o calitate superioară.

      Unul dintre pereţii laterali era acoperit pe jumătate de un pat francez, încăpător, unde puteai avea o intimitate totală datorită baldachinului ţesut cu fire aurite.

-          Super! Zâmbi. Eu şi Selene rămânem, treaba voastră dacă nu sunteţi obosiţi. Copila se lăsă din nou pe spate.

      Deşi nu vroia să recunoască, Sebastian era la rândul său ostenit, iar tălpile începură să-l ardă de la tot drumul pe care îl parcurse. Fără odihnă şi corpul avea să cedeze curând.

-          În regulă...evită privirile vesele ale fetelor. Atunci vom rămâne, dar o să stăm cu toţii în aceaşi cameră.

-          Daaa! Ebbie se trânti pe burtă lângă Isabel şi Selene, relaxată.

-          Şi bănuiesc că locul acela este al vostru...îşi dădu coada brunetă peste umăr.

-             Este şi al meu! Angel îşi lăsă jos rucsacul repezindu-se să urce lângă cele trei fete. Umm...vă supăraţi dacă dorm şi eu cu voi? Cu tot entuziasmul ce o cuprinse, uită să întrebe dacă nu cumva deranjează.

-            Nu, chiar deloc. Creaţa o prinse pe după umăr şi o trase lângă ele. Este loc destul pentru toate patru.