Protectorii Originii Verzi

Capitolul 19. Eilsha

   Oglinda mărginită de lemnul pictat în auriu afişa un corp subţirel îmbrăcat cu o rochiţă violet. Ţinuta formală, părul lung, negru, încreţit şi machiajul discret o făceau să arate precum o zână. Selene se admira de câteva minute bune, recunoscând într-un târziu că este drăguţă. Rochia părea să fie croită exact pentru corpul ei micut şi slăbuţ. Mereu şi-a dorit să fie atrăgătoare şi senzuală ca alte fete, fiind sătulă ca toată lumea să o laude pentru cât este de simpatică cu mutrişoara ei de copil. Vroia să semene mai mult cu o persoană matură, nerealizând de fapt cât de mult contează să areţi mai tânăr. Frumuseţea ei era vizibilă, însă avea nevoie de o ultimă părere. Ştia că mama ei ar lăuda-o indiferent de ce haine ar purta, aşa că vroia să audă părerea unui băiat. Înălţă în lateral braţul drept concentrându-se la ce urma să facă. O briză revigorantă cum doar în preajma unei mări ar putea exista, se strecură de nicăieri la ea în mansardă. Kethther apăru în spatele Selenei privind-o prin ochii săi de culoarea îndepărtatului văzduh senin. Buzele voluptoase i se întredeschiseră involuntar în momentul în care Selene se roti către el. Privirile li se întâlniră din nou după un timp ce lui Kethther i se păru veşnic.

-          Deci... cum ţi se pare că arăt? Spuse Selene intimidată de frumuseţea băiatului.

-          Areţi... minunat. Zâmbi luând între degetele sale o suviţă din părul Selenei. Ţi-ai făcut părul creţ? Dar cum? Părea mirat, look-ul Selenei din acea seară îl surprinse în mod plăcut.

-          Am eu metodele mele. Îi era imposibil să îşi mute ochii de pe chipul rebel al Gardianului vântului.

   Nu vroia să recunoască, nu vroia să recunoască nici măcar în faţa lui Ebbie că băiatul ireal ce-l putea striga la viaţă i-a furat într-un fel misterios inima. Îi era ruşine să vorbească despre asta şi nu vroia să se afunde şi mai mult într-o iubire imposibilă. Băiatul pe care-l plăcea nu era real, teama că într-o bună zi el ar putea dispărea pentru totdeauna o rănea în interior. Protectorul vântului era prezent în viaţa ei cu o anume misiune, trebuia să-i fie aproape pentru ca el să devină cât mai puternic, să poată face faţă viitoarelor provocări de care se vor ciocni.

-          Ce-ai păţit Selene? Atinse grijuliu obrazul rozaliu al copilei.

-          Nimic, nimic. Încercă un zâmbet forţat.

-          Sper că eşti bine... urmează o seară specială pentru tine, vreau să fi fericită. Cuprinse umerii dezgoliţi ai brunetei cu palmele sale mari.

-          O să mă distrez, ai să vezi, îi trase zâmbitoare cu ochiul.

-          Îmi promiţi?

-          Sigur, Kethther.

   Vocea doamnei Davinson o înştiinţă de sosirea amicului ei, Luke. Fata se repezi să ajungă la parterul locuinţei, luând alături valul de aer ce se retrase în palmă. Îl zâri pe Luke în coridorul de la intrare, îmbrăcat elegant într-un costum bleumarin. Blondul rămase fără cuvinte în faţa frumuseţii partenerei sale. Se bucură enorm în sinea lui că Selene acceptă să-l însoţească la bal. Chiar dacă o mulţime de fete îi zâmbeau politicos în speranţa de a fi invitate, Luke o alesese pe fata ce o plăcu încă din prima zi.

   Porniră în plimbare către „Aelston”. Vântul bătea domol aducând răcoare peste orăşelul de munte. Noaptea îşi aşternu a sa pătură împodobită cu aştrii strălucitori. Străbătură câteva străduţe şi impunătoarea clădire se putea observa nu cu mult în faţă. Petrecerea urma să se ţină în sala de sport din spatele liceului. Asemeni clădirii principale, sala unde se desfăşurau jocurile sportive a fost construită mult mai spaţioasă decât ar fi fost necesar. Locul ce avea nevoie de câteva renovări arăta cu ajutorul decoraţiunilor destul de acceptabil. Muzica ieşea strident din boxele ataşate de-a lungul pereţilor împopoţionaţi cu baloane roşi, albe, violet şi roz. O mulţime de copii imposibil de numărat dansau şi râdeau în luminile colorate ale reflectoarelor. Luke, ţinând-o de mână pe Selene se strecură înăuntru. Melodia actuală răsuna din toate părţile cu o intensitate mare in ciuda faptului că era un cântec lent. Bruneta se ridică pe vârfuri crezând că aşa va da cumva de prietenii ei. Sansele de a-i gasi in harmalaia de acolo erau slabe. Regretă că nu se gândi la un loc de întâlnire pe care să-l împărtăşească amicilor. Luke observă atent gesturile brunetei ce părea a fi îngrijorată. O aduse uşurel lângă el privind-o în ochi.