Protectorii Originii Verzi

Capitolul 21. Trădarea

Hey! Imi pare rau daca v-am facut sa asteptati atata dupa acest capitol (vorbesc despre cei care chiar imi urmaresc povestea si asteapta mereu continuarea)... si sper ca sunteti cativa care fac asta :-S. Stiu ca am promis o scena romantica, inca nu am scris una... cred ca nu s-a nimerit cu ce urma in poveste. Dar asta nu inseamna ca m uitat de ea XD Sper sa va placa noul capitol.

--------------------------------------------------------------------------------------------------

   După ce respiraţia îi deveni cât de cât ritmată, lidera celor care doresc răul se ridică precaută în capul oaselor. Făcu un semn către fata pe care o manipula ordonându-i să vină lângă ea. Copila ce deţinea cheia Gardianului de foc se apropie încă ameţită de la lovitura valului uriaş. Stăpână sa era secătuită de puteri aşa că încă un atac din partea ei ar fi fost imposibil. Avea nevoie de o idee nouă, una genială care să o scape de acolo şi nu cu mâna goală ci cu o hartă extrem de importantă în posesia sa. Nu mai vroia să amâne, avea nevoie de nenorocita aia de hartă chiar acum. Dar asta era practic irealizabil cu doar un luptător alături. În timp ce gândurile i se împleticeau în căutarea unei metode ingenioase de a reuşi, un bărbat impunător apăru de nicăieri.

-          El cine mai e? Întrebă Isabel cu privirea aţintită asupra omului cu chipul plin de piercing-uri.

   Cei trei prieteni erau extenuaţi, cu îmbrăcămintea în care ar fi trebuit să se simtă bine la petrecere distrusă şi cu moralul la pământ. Se săturaseră de toate acele lupte primejdioase la care trebuiau să participe, de modul în care erau mereu vânaţi de nişte ciudaţi ce vroiau să conducă lumea. Dar nu puteau să facă nimic în privinţa asta, nu ei au fost cei care şi-au ales acest destin vital de care alţii aud doar în poveşti. Aveau un scop pentru care luptau şi încă unul foarte important. Natura împreună cu echilibrul ce se aşterne pe faţa Pământului trebuiau apărate cu orice preţ.

-          Stăpână, bărbatul făcu o plecăciune ignorând vorbele Isabelei. Am venit să vă anunţ că noii luptători sunt pregătiţi şi să vă scutesc de grija hârţoagei acelea învechite.

-          Ce vrei să spui Ivan, stupidă sau nu avem nevoie de ea pentru a ajunge la pietre, ştii bine asta. Roşcata se încruntă la vorbele servitorului său.

-          O anume persoană i-a trădat pe puşti şi ni se alătură odată cu toate informaţiile ce ne vor conduce la ascunzătoarea pietrelor. Zâmbi arătându-şi caninii ascuţiţi precum cei a-i unui animal prădător.

-          Ivan, dacă eşti serios şi sunt sigură că nu ai îndrăzni să mă duci de nas, îl privi drept în ochii gălbui, asta va fi formidabil, mai bine decât speram vreodată. Se apropie cu paşi siguri de bărbatul masiv, urmată de Camellia.

   Selene, Isabel şi Luke asistau la o convorbire din care singurul lucru înteles era acela că pietrele erau în pericol de a fi descoperite. Nu ştiau despre cine vorbea bărbatul ce se uita drept la ei, cine ar mai putea ştii calea ce duce la pietre fără a urma o hartă. Iarăşi se trântiră de câteva întrebări la care nu aveau nici un răspuns şi probabil că nici nu îl vor primi prea curând. Încercând să-şi ordoneze gândurile, Selene puse pe primul loc scăparea lor cu viaţa din locul acela. Degeaba vroiau să protejeze, să-şi ducă la capăt misiunea dacă s-ar fi rănit într-o luptă unde nu ar mai fi avut prea multe avantaje. Bruneta o trase de rochie, sau cel puţin de ce rămase din rochia roz a Isabelei încercând să-i atragă atenţia. Se hotărâră să o i-a la sănătoasa cât încă mai puteau scăpa.

-          Doamna mea, ne scapă! Ţipă bărbatul văzându-i gonind.

-          Lasă-i să scape! Râse în felul pe care doar ea îl ştia, şiret dar ispititor. O să ne mai întâlnim cu ei în viitoarea noastră călătorie şi îţi promit Ivan că nu va mai rămâne nimic din ei. Se întoarse nepăsătoare şi începu să murmure o vrajă care îi va duce nicăieri altundeva decât în ascunzătoarea lor îngropată în întuneric.