Protectorii Originii Verzi

Capitolul 3. Amintirea păstrată de un trandafir

Hellow! Am venit si cu capitolul 3, sper ca am reusit sa va raspund la cateva intrebari care probabil vi le-ati pus in legatura cu subiectul povestii. Inspiratia mea a fost trezita astazi de vremea posomorata de afara... Posibil sa fie un capitol mai plictisitor dar promit ca ceea ce urmeaza o sa fie mult mai interesant ;) In imagine e un sketch rapid al Isabelei. Spor la citit! :*

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

   În locul secret care a fost conceput în interiorul liceului “Aelston” se lăsă o linişte apăsătoare. Cei cinci copii stăteau aşezaţi, răzămaţi de siluetele lemnoase pline de scoarţe şi mici şanţuri gravate in lemn. Imensa cameră purta în ea esenţele naturii, luând naştere prin utilizarea magiei verzi. Când timpul potrivit sosi, Mama Naturii împreună cu cei care şoptesc, numiţi şi mesagerii pădurilor, s-au strâns într-o conferinţă luând câteva hotârâri foate importante. Astfel a fost ales un număr de oameni potriviţi pentru a-i învăţa pe purtătorii simbolurilor vrajite, toate cele necesare. Doamna Moore era una dintre persoanele selectate, destul de norocoasă să aibă acces la toate acele informatii esenţiale.

-          Pentru început am să vă explic câte ceva despre rolul vostru în această lume. Profesoara Moore rupse tăcerea. Natura a ales zece copii cu un rol obligatoriu, asemanator cu cel al unei chei menite să deblocheze o încuietoare unică. Se uită pe rând în ochii fiecărui copil. Cred că toţi aţi observat simbolul pe care îl aveţi pe palma dreaptă.

      Bobocii îşi admirară pentru câteva secunde desenul conturat pe pielea fină de copil, lipsită de bătături. La fiecare era ceva diferit distingându-se cinci semne. Al Selenei arăta precum o mini tornadă, Ebbie avea o labă de tigru şi Isabel un minunat trandafir inflorit. Cei doi băieţi, Luke, increzator şi zâmbăreţ, deţinea imaginea unui val spumos, iar Eric, brunetul cu ochelari le arătă palma tuturor pe care avea cicatrizat un copac cu ramificaţii bogate.

-          Foarte bine! Exclamă doamna Moore. Ceea ce tocmai aţi privit este cheia invocării propriului Protector al Naturii.

-          P...protector al cui? Se miră Eric. Vreţi să spuneţi că putem chema vreo ciudăţenie... Făcu timid un pas in spate agăţându-se de o rădăcină in semn de apărare. Eu sunt îngrozit de fantome, în emisiunile acelea de la TV nu arătau tocmai prietenoase. Se grăbi să adauge.

-          Linişteşte-te Eric! Se adresă blând doamna Moore. Aici nu este vorba despre nici o fantomă răzbunătoare pe care le vezi tu la televizor. Aceste spirite sunt paşnice, pure, chemate să ajute, salveze frumosul nu să distrugă. Işi îcrucişă braţele la piept. Şi tinere, eu iţi sugerez să nu te mai uiţi la tot felul de emisiuni lipsite de sens. Privi in ochii adânci şi negrii a lui Eric.

-          Staţi puţin! Isabel se ridică cu mişcări suave, aranjându-şi fusta lungă, violet care îi acoperii balerinii maroni. Dumneavoastră aţi spus că există zece copii născuţi cu acest semn, noi suntem doar cinci...

-          Întradevăr. Pe chipul profesoarei Moore se putea citi un strop de îngrijorare. Nu am putut da nicicum de restul, dar amicul meu se ocupă de asta... trebuie să fie găsiţi.

-          Norocul lor. Isabel se întoarse vizibil enervată.

-          E important că vă aflaţi chiar şi voi aici. Ştiu că sunteţi nemulţumiţi, speriaţi şi sceptici, dar vă înţeleg perfect... Nu e uşor să vi se spună toate astea într-o singură zi  şi asta după ce aţi coborât într-un loc ca acesta. Uitându-se la aceşti copii, la feţele lor temătoare, Christina Moore simţi în adâncul fiinţei ei aceleaşi emoţii ce le simţi cu câţiva ani în urmă.