Protectorii Originii Verzi

Capitolul 22. O decizie importantă

   Profesorul Black intră primul în camera înghesuită admirând surprins colecţia imensă de antichităţi. Obiectele nu erau aşezate în vreo anume ordine, zăceau îngrămădite parcă uitate acolo de câteva decenii bune. Lucrurile prăfuite erau cele care făceau odaia să pară atât de restrînsă, un spaţiu pe unde te strecurai cu greu. Copiii priveau cercetător fiecare lucrare din metal, lemn, argint şi chiar aur care luceau uşor din cauza luminii gălbuie aşternută deasupra lor. Traversară camera pustie cu paşi mărunţi pentru a nu face prea mult zgomot. În faţa uşii ce delimita camera antichităţilor de o altă încăpere misterioasă se afişă o femeie cu o figură aspră, neprimitoare. Copiii alături de cei doi profesori o salutară politicos urmând să se prezinte.

-          Scutiţi-mă de prezentările fără sens şi urmaţi-mă. Li se adresă pe o voce severă.

   Cu Sebastian si Christina  în urma lor, Selene, Luke şi Isabel se luară după gazdă străduindu-se să evite orice pânză de păianjen atârnată de tocul uşii. Odaia unde au fost chemaţi nu arăta atât de diferit faţă de prima, doar că aici nu erau atâtea obiecte învechite. O masă uriaşă din lemn trona undeva în mijloc, cu o grămadă de cărţi şi coli albe de hărtie deasupra. De data asta sursele de lumină conectate la curentul electric nu funcţionau, aşa că era de datoria lumânărilor parfumate să aducă lumina. Zâmbetul Selenei reveni când o văzu pe Ebbie, Eric şi Angel aşezaţi la masă, cu harta primită cadou în faţă. Chipurile lor nu arătau prea bine din pricina îngrijorării, oboselii pe lângă care se mai adăuga şi teama unui viitor periculos.

-          Ebbie, prieteni... credeam că a-ţi păţit ceva... nu v-am văzut deloc în sala de dans. Întreaga melancolie ce i se adună pe ziua de azi se revărsă în ultimele cuvinte rostite.

   Bruneta îşi reaminti ceva ce nu va uita niciodată, singura lor seară de bal distrusă complet. Se trânti pe un scaun îmbufnată. Profesorii şi ceilalţi îi urmară exemplul determinând scaunele să scârţâie sub greutatea lor. Sunetele nu au fost declanşate din cauza corpului lor ci mai degrabă datorită lemnului uzat ce abea dacă mai susţinea şi o greutate normală. Nu trecu mult timp de când inspectară pentru prima oară harta secretă care acum se afla încă odată în faţa lor. Scrierile se afişau la fel de bizar, pictate parcă cu ochii închişi de o persoană nemaipomenit de inteligentă. Limba utilizată le era necunoscută tuturor, mai puţin femeii cu părul împăienjenit de cursa neîncetată a timpului. Aduse pergamentul în faţa ei şi începu să-l cerceteze cu degetele sale agere. Harta parcă scânteia sub atingerea blândă dornică de a fi desluşită.

-          Este gravată în limbile străvechi ale pădurii, o scriere departe de a fi descoperită de banalii muritori. Vorbi cu seriozitate. Eu am fost una dintre persoanele norocoase, Mama Naturii mi-a înzestrat cunoaşterea cu hieroglifele ascunse veşnic de ochii oamenilor obişnuiţi. Privirea ei se fixă asupra copiilor. Poate că tot prin ce a-ţi trecut va epuizat, probabil vă urâţi destinul numindu-l insuportabil... dar deşi este greu să trăiţi tot ce vi s-a dat trebuie să ştiţi că sunteţi unii dintre cei mai norocoşi oameni de pe Pământ. Să aveţi acces la toate secretele naturii, să vedeţi o lume ce sunt sigură că o să vă uimească, să descoperiţi ce ascunde pădurea în spatele imaginii obişnuite... ei bine, eu consider că sunteţi cei mai favorizaţi de către destin şi sunt sigură că la finalul călătoriei voastre ve-ţi spune şi voi acelaşi lucru.

-          Poţi să ne spui exact ce scrie acolo? Întrebă Sebastian uluit de talentul femeii.

-          Bineînţeles că pot, altfel de ce aş mai fi avut darul ăsta? Spuse fără a-şi muta privirea de pe harta străveche. Dar trebuie să vă informez că nu va fi uşor deloc să treceţi peste toate obstacolele ridicate de natură. Sunt realizate la perfecţie tocmai ca să ţină răul la distanţă.