Protectorii Originii Verzi

Capitolul 20. Nu-ţi pierde niciodată speranţa

   Noaptea devenea tot mai rece iar vântul ce bătea ritmat făcea ca frigul să îţi cuprindă întreg corpul. O fâşie densă de ceaţă acoperi cărările parcului limitând imaginea peisajului. Puteai vedea doar la câţiva metri depărtare şi pe lângă asta nici aerul nu era uşor de respirat. Umezeala din atmosferă provoca senzaţii neplăcute, una dintre ele fiind tusea seacă greu de controlat. Cei trei prieteni înconjuraţi de vălul albicios vedeau acum parcul ca pe un tărâm adânc ascuns, misterios, neasemănător cu locul în care obişnuiau să se relaxeze în zilele călduroase de vară. Femeia cu bijuteria capilară roşiatică nu se arăta deloc deranjată de peisajul ce făcea să îţi îngheţe sângele în vene. Nu îi scăpă nici un minut pe cei trei din ochi şi cu fiecare secundă ce trecea devenea şi mai nerăbdătoare să obţină ceea ce căuta. Făcu un semn către marioneta sa ordonându-i să atace. Copila aprobă şi se întoarse cu părul castaniu fluturându-i în vânt înspre inamicii săi. Băiatul de foc ascultă cuvintele copilei şi cu palmele deschise, împreunate la bază direcţionă o spirală în flăcări către copii. Focul pârâi la traversarea aerului umed iluminând puternic zona în care se aflau. Selene cu Isabel se trântiră la pământ cât de departe putură, protejându-şi faţa. Luke în schimb văzând teroarea de pe faţa Gardianului său, o prinse de talie sărind împreună pe iarba udă. Protectorul focului nu se opri aici, se avântă către ei cu încă un atac fierbinte. Focul zbură în direcţia Selenei care stătea, cu rochia răvăşită deasupra pământului murdar. În momentul acela, bruneta chiar nu avea cum să se apere împotrivă razei de foc. Închise ochii crezând că e pierdută. Fără să realizeze, în faţa ei un zid de vânt ce antrena tot aerul spre verticală tăie calea flăcărilor modificându-le direcţia către văzduh. Brunetul ce-şi ţinea braţele perfect întinse deasupra capului şi pumnii încordaţi se întoarse rapid la Selene.

-          Cum te simţi, eşti bine? Îi luă în palmele sale părul încâlcit. Te-au rănit în vreun fel? Continuă să întrebe, îngrijorat pentru viaţa Purtătoarei sale.

-          Sunt bine... acum că ai venit. Se sprijini pe genunchii juliţi cu braţele încolăcite în jurul gâtului Protectorului.

-          Voi doi! Terminaţi odată cu drăgălăşenile lipsite de sens! Femeia interveni disperată când văzu eşecul din atacul Gardianului de foc.

   Alergă către Selene transmiţând un val de energie ce îi trimise instant la pământ pe cei doi. Un al doilea atac veni mai repede decât se aşteptau trântindu-i în direcţii opuse.

-          Acum tăntălăule! Ţipă la băiatul roşcat.

   Băiatul de foc crescu în palmele sale o uriaşă minge în flăcări. Aruncă obiectul în locul în care Selene zăcea căzută. Sfera explodă distrugând totul în raza sa de câţiva metri. Luke şi Isabel strigară înlăcrimaţi numele copilei care dispăru în flăcările necruţătoare. La prima vedere se părea că totul se terminase tragic, însă se ştie că vântul poate atinge viteze uriaşe. În apropierea gemenilor iarba se plecă călcată de cizmele bădărane ale copilului vântului. Acesta zbură ţinând în braţe o persoană pe care o iubea mai mult decât orice pe lume. O aşeză uşurel lângă prietenii ei care îi săriră în braţe înlăcrimaţi, uimiţi că prietena lor mai era încă în viaţă.

-          Selene, am crezut că... o nu... spuse Isabel printre suspine. Am crezut că... începu să plângă şi mai tare.

-          E în regulă Isa, bruneta mângâie părul fin al fetei, suntem teferi, cu toţii. Încercă să o liniştească.

-          D...dar nu s-a terminat încă. Zise tremurând.

-          Dar se va termina. O voce determinată pătrunse până în sufletul copiilor, liniştiindu-i. Îmi pare rău pentru tot... sunt o laşă, însă voi m-aţi învăţat ce-i curajul. Copila mărilor se ridică în faţa tuturor. De acum încolo nu îmi va mai fi teamă, vă voi apăra cu preţul vieţii mele... aşa cum ai făcut şi tu cu mine, Luke. Zâmbi timidă Purtătorului apei.