Protectorii Originii Verzi

Capitolul 23. Natura

   Mici bătăi în uşa ce delimita mansarda o făcură pe Selene să tresară. Se ridică buimacă, pe jumătate adormită încercănd să îşi dea seama de unde venea sunetul enervant. Alungă părul ce-i venea pe ochi şi realiză brusc în ce bucluc intrase. Mama sa era gata să intre iar Gardianul ei, dacă bine îşi amintea zăcea adormit în patul dezordonat. Aruncă o privire tremurândă în dreapta şi spre ghinionul său, Kethther era încă acolo, dormind ca un nou-născut. Nici nu realiză când adormi în braţele lui, oboseala se pare că-şi lăsă de-a binelea amprenta asupra sa. Dacă nu făcea ceva urgent, relaţia bună pe care o avea cu persoana ce o crescu de mică va fi stricata pe vecie. Doamna Davinson deschise încet uşa în timp ce Selene îl acoperi cu plapuma uriasă pe Protectorul vântului. Pentru a nu da de bănuit mamei sale, bruneta se aruncă pe mijlocul patului încercând să pară relaxată.

-          Bună frumoas-o, vorbi blând, cum ai dormit? Ajunsă în odaie, mama fetei se aşeză pe un scăunel în faţa patului.

-          Neaţa mamă, folosi dosul palmelor pentru a-şi miji ochii încercănaţi. Am dormit... de fapt, am adormit instant, zâmbi forţat. După toată petrecerea de aseară am rămas extenuată, minţii.

-          Mă bucur că te-ai distrat scumpa mea, vru să se ridice pentru a-i mângâia obrazul Selenei.

-          Stai! Îi scăpă, adică... tu cum ai dormit mami, ai vrut să îmi spui ceva? Dedesubtul ei, băiatul începea să se mişte.

-          Da, chiar vroiam să vorbim...se opri puţin, am primit de dimineaţă un telefon de la profeasoara ta, mi-a spus că...

-          Ştii ce mami, bruneta tensionată la maxim vroia să oprească convorbirea aici căci altfel...

      Nu reuşi să termine ce avea de spus din pricina telefonului aflat în holul de la intrare care începu să sune repetitiv. Mama Selenei se ridică grăbită să ajungă cât mai repede la aparatul gălăgios.

-          Selene, vino jos la masă şi povestim acolo, trebuie să răspund la telefon. Părăsi mansarda rapid.

-          Bine mamă! Se trânti jos uşurată.

   Nu dură mult şi Kethther ieşi la suprafaţă cu părul încălcit. Găsi o poziţie comodă luându-i câteva minute bune pentru a se trezi cu totul. Începu să o privească duios pe copila ce a împărţit dormitorul cu el. Fură nepăsător o suviţă neagră de-a fetei şi începu să o răsucească între degete.

-          Nu credeam că ...”dormitul”, cum îl numiţi voi oamenii poate fi aşa plăcut, căscă. Iar cuibul ăsta al tău e tare moale.

-          „Cuibul”, „cuibul”? Aşa numeşti tu un loc de dormit? Trecu fugitiv a sa palmă peste faţa albicioasă. Kethther... trebuie neaparat să-ţi îmbunătăţeşti vocabularul, uite-te şi tu ce scoţi pe gură... Doamne, răsuflă.

-          Dorinţa ta este lege pentru mine micuţă domnişoară, dar... cum îl numeşti tu, cum îi spui tu chestii ăsteia din lemn? Spuse serios.

-          „Pat”, aşa i se spune!  Nu îi venea să creadă că purta aşa o conversaţie.

   Nu vroia să mai piardă nici un minut, deşi trebuia să recunoască că ar putea vorbi cu el la nesfărşit fără să se plictisească cât de puţin. Mama ei o aştepta cu masa pregătită, gata să-i vorbească despre cine ştie ce. Explică tot ce avea de făcut băiatului şi îl rugă frumos să se retragă în interiorul simbolului păstrat în palmă. Puse pe ea ceva lejer şi coborâ în bucătărie. Aici o aştepta masa gata pregătită cu tot felul de bunătăţi preferate de Selene în orice dimineaţă. Bolul galben pentru cereale stătea în apropierea vasului cu fructe uscate, a celui ce conţinea lapte şi lângă cutia cu cerealele favorite. Toate o aşteptau să i-a loc şi să se bucure de un mic-dejun caracteristic fiecărei zile de Sâmbătă. Fata se aşeză pe un scaun paralel cu cel al mamei sale. Folosi cu o poftă neobişnuită de mâncare toate ingredientele sănătoase pregătite special. Luă o înghiţitură, erau minunate. Mama brunetei o privea veselă, fericită că fetiţa ei era acolo şi părea fericită.