Protectorii Originii Verzi

Capitolul 13. Freya

Hey! Scuze ca am intarziat atat cu capitolul acesta, sper sa va placa ;)

   Profesorul începu să vorbească mai tare văzându-şi elevii din ce în ce mai plictisiţi. Glasul autoritar se amplifică datorită camerei cu pereţi înalţi. Zgomotul făcut de geamul care scârţâia în bătaia vantului acompania pe fundal vocea clară a profesorului. Domnul Reid se pricepea la împărtăşit istorisiri despre lumea antica, doar că elevii nu mai aveau o concentrare la fel de bună ca şi în decursul primelor ore. Cerul posomorât se întuneca când norii negricioşi apăreau în calea luminii. Era ultima oră pe ziua aceea, câteva minute îi despărţea de weekendul ce doreau sa fie unul relaxant. Selene sprijinii bărbia peste mâinile întinse deasupra băncii. Se gândea la zilele ce urmau, la bunicii ei şi spera că acest sfârşit de săptămână o va ajuta sa-şi recapete forţele. 

-          Abia aştept să mănânc tocaniţă de ciuperci preparată de bunica. Rasuflă încântată. Nu ai idee cât de bună e.

-          Selene ! Ebbie duse o mână la stomac. Nu vorbi despre mâncare, sunt lihnită. Alunecă uşor de-a lungul spătarului incomod.

-          Scuze... dar sunt aşa bucuroasă că merg să-i văd. Un zâmbet radiant lumină tenul palid al copilei. Nu mă va deranja nimeni şi nimic acolo.

-          Norocoas-o... Eu voi vedea numai teme, teme şi iarăşi teme. Se îmbufnă Ebbie.

   Soneria asurzitoare sparse tăcerea ce domnea peste holurile reci. Ca şi un val ce era gata să se spargă, elevii goliră energici sala de curs. Râsete şi ţipăte de veselie se împrăştiau în aer. Cea mai frumoasa parte a săptamânii sosi odata cu chicotelile placute ale copiilor. Weekend-ul, un cuvânt solitar avea pentru fiecare câte un înţeles, distracţie, odihnă, teme... lista putea continua cu planurile fiecăruia. Selene se întâlni în curtea şcolii cu noii ei prieteni.

   Vântul sălbatic şuiera, adunând orice frunză uscată, mutând-o dintr-un loc în altul. Căldura de început de septembrie se pierdu, frigul puse incetişor stăpânire pe acele meleaguri. Isabel îşi ascunse jumătate din faţă sub gulerul moale al jerseului.

-          Deci... credeţi că vom fi ok weekend-ul ăsta? Luke trase fermoarul gecii negre de piele.

-          Vom fi bine. Selene se încruntă. Dacă apar probleme mă anunţaţi şi pe mine.

-          Păi noi suntem toţi aici, cred că o să facem faţă cumva. O voce feminină ieşi din spatele gulerului portocaliu.

-          Nu o să se întâmple nimic. Weekend-ul ăsta am de gând să ma odihnesc. Bruneta prinse claia de par negru într-o coadă.

-          Ne revedem luni atunci. Zise Ebbie cu un zâmbet scurt.

   Cei cinci porniră spre casă. Ebbie merse la mama ei la serviciu, nemaiputând să-i ţina companie Selenei. Bascheţii negri, uzaţi ocoleau băltoacele rămase în urma ploii din dimineaţa aceea. Bruneta privea asfaltul umed, îngândurată. În ultimul timp s-au întamplat atat de multe, viaţa ei s-a schimbat radical. A descoperit că e specială, mult mai specială decât ar fi crezut vreodată, un grup de ciudaţi vor să o rănească şi poate chema la viaţă un spirit ireal de chipeş. „Kethther” , îi vorbi mintea. Da... avu mare noroc cu el. Chiar dacă era o entitate, sufletul lui transmitea mereu bunatate, încredere, răbdare. „Cum era posibil?” . Se întrebă Selene. În realitate nu întâlni pe nimeni atât de grijuliu şi bun. Îi păsa de oricine, se purta frumos, avea ale sale gesturi gingaşe ce te făceau sa-i zâmbeşti. „Zâmbetul lui” , gândi din nou. Buzele rotunde păreau şi mai cărnoase atunci când zâmbea, era un tip inimaginabil de dulce. Cu o mie de gânduri încâlcindui-se prin minte nu realiză că ajunse în faţa locuinţei sale.