Ești a mea, Gisselle!

Cap 9 - Alecsander

O țin de mână pe Gisselle în timp ce o conduc înapoi spre recepție, unde ne aşteaptă Luce şi Vaughn. Ea nu spune nimic. Se uită fix la pământ şi mă lasă să o trag după mine, cu ochii roşii de la lacrimile pe care, evident, şi le reține. Mă aşteptam să se împotrivească atunci când i-am spus că vine acasă cu mine, dar, în mod surprinzător, m-a urmat ascultătoare.

O parte din mine este ruşinată de modul în care am tratat-o. Cât de nerezonabil am fost şi cât de mult mi-am pierdut controlul când am văzut-o stând acolo, cu privirea aceea sfidătoare pe faţă. Ea nu are nicio idee în ce era să se bage, oricât de mult ar fi încercat să se convingă de contrariul.

Totuşi, o parte din mine este încă excitată. Privirea de pe fața ei când am făcut-o să se ejaculeze mi-a întărit din nou penisul. Acea expresie a ei. felul în care muşchii ei s-au strâns în jurul degetului meu şi felul în care a gemut. Îmi strâng maxilarul şi-mi scutur gândurile.

Luce sare de pe scaun când ne vede că ne apropiem şi se grăbeşte spre Gisselle. Ea îmi dă drumul la mână şi îşi ridică capul, cu un zâmbet liniştitor pe faţă. Nu cred că mi-a zâmbit nici măcar o dată astăzi, dar nici eu nu i-am dat vreun motiv să o facă. Îmi strâng involuntar maxilarul când fratele meu o trage într-o îmbrăţişare strânsă, îngropându-şi fața în gâtul ei. Ea se relaxează în el, iar el îi apasă un sărut pe păr.

Îi arunc o privire lui Vaughn, care se sprijină de perete, cu o expresie îngrijorată pe față. Se dă înapoi când vede furia de pe faţa mea și se uită la mine cu scuze. La naiba... Nici măcar nu pot fi supărat pe el. A crezut că-mi face o favoare trăgând-o pe o Rousseau. Ce era să i se întâmple Gissellei... e vina mea.

- La ce te-ai gândit? murmură Luce, cu o voce blândă şi îngrijorată. Exact aşa ar fi trebuit să reacționez, dar nu am făcut-o. În schimb, am condamnat-o pentru alegerile ei înainte de a vedea imaginea completă. De ce nu mi-ai cerut ajutorul? o întreabă el, cu vocea tremurândă. Se uită la ochii ei roşii şi apoi la mine, cu ochii plini de acuzații.

O singură privire la Vaughn îmi spune că trebuie să-i fi spus lui Luce cel puțin elementele de bază şi, din anumite motive, asta nu-mi convine. Nu vreau ca nimeni să ştie despre ce era să facă azi. Nici măcar propriul meu frate.

- De ce n-ai făcut-o? Am întrebat-o. Ea se îndepărtează de Luce, iar corpul meu se relaxează. Nici măcar nu mi-am dat seama că m-am încordat.

- Eu... noi... noi... noi nu suntem atât de apropiaţi, bâlbâie ea, incapabilă să mă privească în ochi. O roșeață slabă îi întunecă fața într-o nuanță frumoasă de roz. Aveam sentimentul că vorbele pe care le-am scuipat cu furie mai devreme astăzi se vor întoarce să mă bântuie. Scutur din cap şi o apuc de încheietura mâinii, trăgând-o după mine.

Ochii lui Vaughn săgetă de la mine la ea şi îmi dau seama că se întreabă ce s-a întâmplat între noi, dar nu am de gând să-i spun nimic. Dă din cap în timp ce trecem pe lângă el, iar eu știu că nu are de gând să renunțe la asta. Vaughn este o târfă pentru dramă şi bârfă, deşi nimeni nu ar fi ghicit asta vreodată. O parte din mine crede cu adevărat că îşi conduce clubul pentru domni doar pentru a aduna informații despre elita care îl frecventează.

- Unde mergem? întreabă Luce.

- Acasă.

- O ducem pe Gisselle acasă? Bun.

Şoferul meu deschide uşa limuzinei, iar Gisselle ezită înainte de a se urca. Luce sare după ea, ocupând locul de lângă ea, lăsându-mă pe mine să stau în fața ei. Întotdeauna am urât această maşină pretențioasă, deşi ştiu că e necesară, fiindcă e blindată. Azi însă, cu picioarele Gissellei între ale mele, o urăsc ceva mai puțin.