Ești a mea, Gisselle!

Cap 6 - Gisselle

     Privesc frumoasa clădire din faţa mea şi verific de două ori adresa de pe cartea de vizită pe care o am în mână. Acest loc nu este chiar ceea ce mă aşteptam. Nu pare deloc sordid. Mă aşteptam la un club de striptease clandestin sau ceva asemănător. În schimb, privesc conacul întins, cu peluzele sale perfect îngrijite, o poartă imensă care mă separă de ceea ce va fi cu siguranță cea mai proastă decizie pe care o voi lua vreodată.

     Mă apropii timid de cei doi ofiţeri de securitate care păzeau poarta. Postura lor rigidă îmi aminteşte de soldaţii care păzesc un palat, iar ostilitatea de pe feţele lor nu face nimic pentru a-mi calma nervii. Ochii lor reci sunt ațintiți asupra mea în timp ce mă apropii şi, pentru o secundă, mă întreb dacă nu cumva vor scoate armele cuplate la centură. Expir ușurată când zâmbesc, sau cel puțin încearcă să o facă.

     - Doamnă? spune gardianul din dreapta, dând din cap spre mine. Mă bâjbâi cu cartea de vizită neagră din mână, neştiind ce să spun. Nu pot să le spun că sunt aici pentru a mă vinde celui mai mare ofertant, nu-i aşa? Gardianul îşi îndreaptă privirea spre cartea de vizită din degetele mele şi dă din cap, apăsând un buton de pe dispozitivul din mâinile sale. Poarta se deschide înainte ca eu să apuc să spun ceva.

     - Mulțumesc, mormăi eu. În ochii lor nu se citește nicio condamnare, aşa că mă întreb dacă oricine are un card poate intra, şi nu doar cei care intenționează să se prostitueze. Sau poate că sunt doar obişnuiţi cu asta. Nu pot fi prima femeie care se află în această situație.

Mă îndrept spre clădire, refuzând să mă gândesc prea mult la motivul pentru care fac asta. Nu-mi pot permite să mă răzgândesc. Mă concentrez să inspir şi să expir constant, menţinându-mi paşii uniformi.

Uşa conacului se deschide înainte de a ajunge la ea, iar inima îmi scade. Îngheţ şi sunt aproape sigur că inima mea chiar încetează să mai bată pentru o secundă. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă asta.

Acesta este ultimul loc în care m-aş fi aşteptat să dau peste fostul meu prieten din copilărie, Luce. Am pălit şi, dintr-o dată, mă loveşte un val de greață. Luce se îndreaptă spre mine, iar fiecare pas pe care îl face îmi trimite explozii de panică pură prin vene.

În orice alt moment, m-aş fi bucurat să-l întâlnesc pe Luce. Mi-aş fi făcut timp să-mi cer scuze pentru că am plecat din viața lui aşa cum am făcut-o. I-aş fi explicat că nu am avut de ales, că aveau să-mi interzică să-mi mai văd mama. Dar nu acum. Acum nu e momentul.

Luce se opreşte în fața mea, iar dacă se apropie mai mult, sunt sigură că îmi va auzi inima bătând cu putere. Înghit în sec și mă îndrept, cu coloana vertebrală rigidă.

     - Luce, spun, mulțumită să constat că vocea mea iese uniformă şi nu atât de tremurândă cum mă aşteptam să fie.

     - Ce cauți aici? mă întreabă el, cu surpriza scrisă pe față. Ezit, neştiind ce motiv plauzibil aş putea avea să mă aflu aici. Nici eu nu sunt sigură ce caută el aici, dar devine clar că clădirea din faţa mea nu este un simplu bordel.

Nu am timp să inventez o scuză, pentru că, câteva secunde mai târziu, fratele lui Luce intră pe uşă, sprâncenele i se ridică surprinzător când mă vede. Alecsander. O, Doamne.

     Arată chiar mai chipeş la lumina zilei decât în noaptea aceea la Inferno. Pomeți ascuțiți, o față perfect cizelată şi un păr des şi negru. Alecsander arăta bine acum şase ani, dar acum arată şi mai bine. Felul în care îşi completează costumul este ireal și nu pot decât să-mi imaginez ce fel de corp perfect ascunde sub el. Dintr-un motiv oarecare, văzându-l aici, chiar acum, mă face să înţeleg ceea ce urmează să fac şi mă face să mă simt rău. Mi-e ruşine de mine. Mă face să mă simt ca și cum aş renunța la o parte din mine pe care nu o voi mai recupera niciodată. Renunţ la fata care am fost când Luce şi Alecsander făceau parte din viaţa mea.

     - Gisselle? spune Luce.

Alecsander îngheață pe loc când Luce îmi rosteşte numele, ochii i se măresc. Pot să văd momentul exact în care piesele de puzzle se așează la locul lor.

Mă uit hotărâtă la uşa din spatele lui Alecsander şi mă îndrept spre ea, ținându-mi gura închisă, ignorând furia scrisă pe faţa lui Alecsander. Nimic din ceea ce fac sau spun acum nu îl va face să se simtă mai puțin trădat. Singurul lucru pe care Alecsander îl urăşte cel mai mult este atunci când oamenii îl mint, iar eu am făcut exact asta când l-am făcut să creadă că nu ne cunoaştem. Când i-am furat un moment care altfel nu mi-ar fi putut aparține.

Umărul meu se freacă de brațul lui Alecsander şi, deodată, sunt oprită în loc, cu mâna lui pe încheietura mâinii mele, cu strânsoarea lui puternică.

     - Gisselle, nu-i aşa? Da, aşa este. Gisselle Diana Rousseau. Cred că nu ai minţit, dar nici nu ai fost sinceră.

Nu se oboseşte să ascundă furia din vocea lui, dar oricum e prea puțin, prea târziu acum. Mă uit în jos, incapabilă să îl privesc în față.

     - Acesta nu este un loc pentru tine. Ce cauți aici? întreabă el, vocea lui trimițând un fior de nostalgie prin mine.

Pare îngrijorat, iar acest sentiment, sentimentul că cineva ar putea să ţină cu adevărat la mine, îmi frânge inima. Mă holbez la pantofii lui perfect lustruiți, neputând să-l privesc în față.

     - Am o întâlnire, îi şoptesc.

     - O să vin cu tine. Acesta nu este un loc în care ar trebui să intri singură, spune el, vocea lui nu suportă discuții. Ochii mei se ridică spre ochii lui şi ştiu că panica reflectată în ei m-a dat de gol. Alecsander mă trage de încheietura mâinii şi mă trage mai aproape de el. Ce ai de gând să faci?îmi şopteşte el.

Îmi muşc buza cât pot de tare în efortul de a-mi controla emoțiile, clătinând din cap în timp ce îmi smulg încheietura mâinii. Trec pe lângă el, ignorând înjunghierea din inima mea. De ce mă doare la fel de tare ca atunci când am plecat de lângă familia Pattinson acum şase ani?

Inspir adânc şi mă îndrept spre recepție. Mă uit în jurul camerei imense care seamănă mai mult cu holul unui hotel, întrebându-mă în ce mă bag și nu găsesc nimic.

     - Sunt aici pentru a-l vedea pe domnul Vaughn, îi spun recepționerului. Ea dă imediat din cap, cu o expresie de înțelegere pe față.

     - Domnişoara Rousseau, nu-i aşa? spune ea, bătând la tastatura ei.

Ochii mei se măresc de surpriză. Până acum o oră, nici măcar nu credeam că voi veni, aşa că de ce știe cine sunt? Am o presimțire proastă în legătură cu asta, dar e prea târziu să mă răzgândesc acum. Viața mamei mele depinde de faptul că voi duce asta până la capăt, aşa că dau din cap.

      - Ni s-a spus să vă așteptăm. Urmați-mă, vă rog.

>>>Nu uitați dacă va plăcut sa lăsați un vot⭐️ si un comentariu!❤️ V-am lăsat la media (dacă s-a încărcat) si aici o imagine cu Alecsander (Alec) Pattinson așa cum mi l-am imaginat eu. KISS🥀>>>