Ești a mea, Gisselle!

Cap 25 - Gisselle

Sunt emoționată când intru în barul de pe acoperiş unde Alecsander m-a rugat să ne întâlnim. Sunt atât de încordată încât nici măcar nu mă pot bucura de priveliştea uimitoare de aici - sau de interiorul frumos și luxos. În ultima vreme a fost retras în ultima vreme, iar furia lui este palpabilă.

Ochii îmi cad spre grupurile de canapele rotunde, fiecare dintre ele fiind o cabină separată, cu faţa spre o barieră de sticlă, rezultând o privelişte de neegalat atât asupra orizontului, cât şi asupra barului. Îl zăresc pe Aiden într-un colț și îmi face semn din cap, dându-se la o parte în timp ce mă apropii de el. Alecsander se lasă pe spate pe canapea, cu ochii pe linia orizontului din fața noastră.

Îşi ridică privirea când mă aşez lângă el, privirea lui trimițându-mi un fior pe şira spinării. Nu a fost el însuşi în ultima vreme. De când s-a întors din călătoria sa de afaceri, a fost rece şi distant.

Am încercat de nenumărate ori să-i explic că nu se întâmplă nimic între mine şi Lucian, dar nu vrea să asculte de rațiune. Nici măcar nu-l pot învinovăţi. Eu am dat-o în bară. N-ar fi trebuit să mă gândesc la ideile lui Lucian. Ar fi trebuit să ştiu cum va reacționa Alex la asta.

Îşi ridică degetele la gura mea, degetul mare trasându-mi buzele.

- Buze roşii? Perfect.

Inima mi se accelerează atunci când îmi zâmbeşte, cu ochii întunecați, furia încă sclipind prin ei. Privirea lui se plimbă pe corpul meu, observând rochia neagră mulată pe care o port.

Se uită în ochii mei şi apoi îşi mângâie picioarele.

- Vino aici.

Clipesc, obrajii mi se încălzesc rapid. Vrea să mă aşez în poala lui? Mă uit în jurul barului plin de lume, inima îmi bate cu putere. Poate că nu-i cunosc pe toți, dar recunosc multe fete.

- Nu mă voi repeta.

Înghit în sec și mă ridic în picioare. El zâmbeşte satisfăcut și mă prinde de mână, trăgând de ea astfel încât să cad în brațele lui. Mâinile lui îmi înfăşoară talia şi mă poziționează fix în poala lui, cu spatele spre mulțime.

- Alecsander...

Se uită la mine cu sprâncenele ridicate, mâinile lui cutreierându-mi corpul.

- Ti-am spus să-mi spui Alec.

Mă holbez la el, incapabilă să-l înțeleg. Mi-a spus încă de la început că noi doi nu suntem suficient de apropiaţi pentru ca eu să folosesc acest nume, iar eu știu că este adevărat. Pot număra pe degetele de la o mână persoanele care îi spun Alec. Sunt doar părinţii lui, Lucian, bunicul lui... şi Jennifer. Nu şi pe mine. Niciodată eu.

- Stânjenită? Mă întreabă în timp ce mâna lui alunecă pe pielea mea, până când îmi cuprinde ceafa, cu degetul mare pe gât. Eşti a mea, dar se pare că ai probleme în a-ți aminti asta. Nu-mi laşi de ales, iubito. Va trebui să mă asigur că toată lumea ştie asta.

Îl simt cum se întăreşte sub mine şi inima începe să mi se accelereze. Mă schimb în poala lui şi el zâmbeşte.

- Îți place ceea ce simți? întreabă el, mâinile lui mutându-se spre talia mea. Mă ține chiar sub sânii mei, iar degetele lui îmi mângâie sfârcurile. Acestea se întăresc pentru el, ca niște căţele trădătoare ce sunt, iar el zâmbeşte.

- Spune-mi ce porți sub rochia asta.

Ochii mi se măresc şi obrajii mi se încălzesc şi mai tare.

- Eu... ăăă... doar lenjerie intimă.
Alecsander chicoteşte.
- Culoare?
Înghit în sec.
- Este neagră.
- Este dantelă?
Dau din cap.
- Fratele meu an ales-o și pe asta pentru tine?