Gent pășește lin, cu-n pas măsurat,
Cu haina-i simplă, dar mereu curată,
El nu-i nici prea solemn, nici prea bogat,
Ci doar un om ce-și poartă soarta-naltă.
În ochii lui, un licăr blând sclipeste,
Deși sunt tăinuite multe gânduri,
Cu vorba lui pe oricine domolește,
Ca vântul blând ce-alintă mările și câmpuri.
El știe cum să spună "Bun venit!"
Și când e vremea plecărilor tăcute,
Să-și ia pălăria și, ușor, domnit,
Să lase-n urmă doar tăceri plăcute.
Gent știe bine cum să fie prieten,
Să asculte-n liniște când alții povestesc,
Împărțind sfaturi rare, ca un poet senin,
Să răspândească în jurul lui firesc.
Când se așază lângă cineva la masă,
Nu uită să privească drept în ochi,
Un zâmbet cald pe buze i se lasă,
Și toate temerile dintr-odată pier ca stropii mici de ploi.
El poartă un ceas vechi, ce-i bate lin,
O amintire de cândva păstrată,
În orice clipă știe cum să-nchin
O clipă de respect pe-ascuns păstrată.
Gent e un om, nu doar un rol,
Un gând înalt ce merge înainte,
În viața lui, modestul său simbol:
Că noblețea-i mai presus de cuvinte.
