Love problems

Capitolul 17. Coma

July's POV

Mi-am deschis ochii usor incercand sa ma trezesc din starea de covalescenta sau somnolenta in care ma aflam. Capul imi vajaia atunci cand am incercat sa ma ridic si sa aflu ce se intampla. Nu stiam unde eram, cine eram sau ce se intamplase. Ma aflam oemun pat moale cu asternuturi pufoase si mov. Ma linistea oarecum aceasta culoare. Desi asta era tot ce puteam distinge pe moment. Mai multe paturi erau puse pe mine si eu nu-mi puteam da seama de ce eram in starea asta. Am incercat sa descifrez cateva detalii ale incaperii in care ma aflam. Era o camera ce-mi inspira un sentiment....necunoscut mie. Usa era inchisa dar inca puteam distinge niste voci ce veneau din spatele ei. Am vrut sa ma ridic din pat, dar atunci o ameteala m-a cuprins si am renuntat la planul meu. Am privit o oglinda si am observat ca am parul blond. Nu stiu de ce dar ma asteptam sa fie negru. Nu-mi amintesc mai nimic din ce s-a intamplat in ultimele 24 de ore, dar un lucru e sigur nu-mi pare rau de ce am facut. Observandu-ma mai atent in oglinda am vazut ca buzele crapate si ochii incercanati. Pielea imi era alba, poate mai alba decat laptele. Mi-am observat corpul si am vazut ca eram imbracata in niste pantaloni scurti si un tricou alb.

Deodata vocile din spatele usii mele se intensificasera dand impresia ca erau mai aproape decat as fi crezut. Apoi cineva a apasat pe clanta si usa s-a deschis. Mai multe persoane au intrat pe usa, camera incepand sa fie mult mai aglomerata si mai sufocanta decat a fost pana acum. Inca mai vorbeau intre ei atunci cand au intrat, nesesizand ca eu eram oarecum treaza. Nu vroiam sa dorm toata ziua, desi cred ca am dormit mai mult de o noapte. O persoana, femeie, s-a desprins din acel grup si s-a indreptat catre mine. Vazand ca nu ma simt prea bine mi-a zambit si a inceput sa strige spre ceilalti:

"Liniste!" striga ea.

Apoi s-a intors spre mine, cu acelasi zambet, intrebandu-ma daca sunt bine. Am inganat un simplu "da" si apoi ea le-a facut semn celorlalti sa plece din camera mea. Aveam nevoie de liniste dupa spusele ei. S-a intors apoi spre mine si mi-a spus:

"Deci? Mai bine?"

"Da, dar cine esti?"

Imi era teama sa o intreb asa ceva. Probabil s-ar fi simtit aiurea, dar eu ma simteam inconfortabil si situatia era jenanta. Nu cunosteam pe nimeni din persoanele care au intrat in camera mai devreme.

Ea doar a oftat prelung si si-a dus o mana in par pentru a-si da o suvinta rebela dupa ureche. Era frumoasa intr-un fel. Avea ceva aparte in felul in care zambea si avea parul brunet si un ten bronzat. Era slaba si purta un halat alb. Sub halat avea o rochie maronie cu imprimeuri. Nu m-am uitat mai jos de fusta pentru ca vroiam sa pastrez contactul vizual. Avea ochii superbi, poate. Erau de un cicolatiu intens. Cred ca ciocolata e la fel de intensa precum ochii acestei femeii. N-am gasit alta comparatie cu ochii femeii decat aceasta.

Cred ca vroia sa abordeze situatia in care eram cat mai delicat. Isi cauta cuvintele, am impresia. Dupa putin timp de la intrebarea mea, ea in sfarsit a vorbit:

"Eu sunt Dr. Laura Gilbert.Uite July, nu stiu cum sa-ti spun asta, pentru ca nu vreau ca tu sa te sperii si sa faci ceva urat in privinta asta." imi spune calm, uitandu-se bland in ochii mei.

Am privit-o confuza, pentru ca nu intelegeam la ce se referea.

"Ai fost in coma."

Am ramas perplexa oarecum si nu stiam cum sa raspund unei asemenea vesti.

"Cat timp?" a fost tot ceea ce-am putut intreba.

"O luna, dar putea fi si mai rau." imi spune si cred ca astepta ca eu sa spun ceva.

Am rupt contactul vizual si eram atenta la mainile mele ce-si facusera de lucru cu cusatura paturei purpurii cu imprimeuri.

"De ce?" am mai intrebat eu.