Intre doua lumi 🔞

Capitolul 13

Raziya:
Egiptul Antic...
 
In timp ce ma dau jos de pe cal,simt o prezenta atat de incinsa în mine incat spiritul său ma duce cu gândul la furia fierbinte a unui vulcan ce e pe cale sa erupă.
-Zahra! Tine de cai și ramai pe loc!ii cere Adom brunetei,in vreme ce paseste in fata mea si a lui Atum,iar roscatul vad cum se uita cu incantare la mine cand trupul meu incepe sa se preschimbe,iar de data asta flacara in care m-am transformat cu ceva timp în urma in carciuma de unde am fugit ca împușcați,acum devine mai incendiara.
Corpul meu zici ca e posedat,iar forta ce il comanda mi-l deformeaza întrutotul.
Ajung sa ma inalt tot mai mult spre cer si sa nu mai fiu deloc stapana pe gandurile,emotiile si simturile mele. E ca și cum devin o marioneta in niște maini invizibile pe care le las in voie sa facă tot ce vor cu mine si cu existenta mea.
De la inaltimea la care ajung sa ma aflu deasupra desertului,armata regelui Osiris mi se pare o adunătură de furnici pe care o pot șterge din fata mea cu o singura miscare ca si cum as inlatura o mana de praf dinaintea mea.
-Inainteaza Raziya!aud glasul lui Adom cum bubuie de jos spre mine,dar trupul meu nu-i da deloc ascultare.  
Raman in loc si privesc tinta spre convoiul regal care a rămas pe loc cel mai probabil de frica arătării in care m-am transformat.
Buzele mi se curbeaza de la sine intr-un ranjet sinistru,iar sentimentele mele prind o forma de furie cum nu mi-a m-ai fost data sa simt niciodata pana cum.
Totul in interiorul meu arde,iar in jurul meu se declanșează haosul o data cu furia ce focul mi-o lasa sa iasă la suprafata.
Desertul incepe sa trepideze,dunele sa se miște precum valurile unei mari doar ca aici apa iese din ecuatie,iar pustiul din jurul meu ajunge imediat sa fie inghitit de mituirea unor flacari ce vin dintr-o alta lume.
Nisipul se încinge atat de tare încât atmosfera devine sufocanta,iar cerul isi schimba nuanta din albastru pe care il cunoaste toata lumea intr-un rosu aprins. Vantul se stârnește cu putere ca de nicăieri si incepe sa taie precum lamele ascutite a unor cutite scoase din jar.
Duatul (Iadul) se abate asupra Egiptului prin prisma mea si a celui care ma dirijează dupa voia lui,iar cand furtuna de nisip se dezlănțuie in toata puterea ei si incepe sa inghita armata lui Osiris,dunele se ridica prima data spre cer,apoi se reped spre inamicii nostri si ii îngroapă cu tot cu cai sub tone de nisip.
-Ce mai distracție e asta cand doar tu participi la ea?zbiara Atum ofticat ca n-a apucat nici macar un os sa rupa.
Imi vine sa rad,dar cum toate emotiile mele sunt controlate,nu pot sa schitez nici macar o grimasa.
-Slava tie Set!spune imediat Adom cu evlavie in voce si il vad cum îngenunchează in fata focului gigant in care m-am transformat,apoi isi lipeste fruntea de nisipul incins si isi intinde palmele in fata.
Plecăciunea lui ma face sa ma cutremur pe dinauntru,pentru ca zeul il vede,il aude și ii simte credinta.
-Slavit fie Zeul Set!striga si Zahra,iar la randul ei face aceeași plecăciune ampla.
La final Atum le urmeaza exemplul si se inchina in fata mea pentru ca toți trei sunt conștienți ca prezenta maleficului se afla in mine altfel n-as fi fost capabila sa fac asa ceva.
N-as fi știut cum sa manevrez si sa controlez o astfel de forta infernala,iar dupa ce puterea nemasurata incepe sa-si domolească focul acum ca nu mai exista nici un pericol in calea noastră,eu incep sa-mi schimb forma,redevenid treptat umana,iar desertul se potolește la randul lui o data cu puterea ce nu mai ajunge sa arda mistuitor in mine.
-Ce imagine de groaza!exclam in soapta cand revin la normal si vad cum dunele de nisip sunt ba negre,ba roșii,dar nicidecum galbene.
-Noi am fi fost morți daca imaginea asta nu s-ar fi produs în urma dezlantuirii pe care a putut sa o execute maleficul prin intermediul tău,replica Atum cu mândrie in glas fiindca zeul pe care il venereaza ne-a salvat pielea.
-Mda...raspund putin ametita de tot ceea ce s-a întâmplat.
Acum ca emotiile mele nu mai sunt influențate de nimeni,iar gandurile si simturile imi apartin întrutotul mie,incep sa intru in panica fiindca sunt la un pas distanta sa-l eliberez pe Set,iar dacă prin intermediul meu a putut sa facă asa ceva,nici nu imi pot imagina de ce e capabil sa producă in jurul lui cand trupul său o sa fie eliberat.
-Cred ca ne paste un război...dau glas concluziei la care ajung in cateva secunde si incep sa ma zburlesc din cap pana-n picioare exact ca un arici.
„Sau mai bine spus pe ei in paste,ca poate eu am norocul si n-am sa mai fiu pe aici dupa ce maleficul o sa-si reintre din drepturi. Daca pun capat profeției,sper ca atunci cand am sa o împlinesc sa fiu extrasa din lumea asta fiindcă ce am trăit pana in momentul de fata imi ajunge pentru 1000 de vieți. E atat de intens traiul meu in timpurile astea incat cel de acasă mi se pare atat de banal si lipsit de culoare. Mai ales acum când Seteh al meu e dispărut,iar speranta ca am sa-l mai găsesc vreodata imi moare tot mai mult. Daca atunci cand am sa revin la realitate,o sa aflu ca au trecut deja cativa ani,atunci cum am sa găsesc eu pistele potrivite ca sa dau de al meu bărbat?”
-Razboi sau nu,trebuie sa ne grăbim spre capitala,ma scoate vocea joasa a lui Adom din gândurile in care am picat si-mi scutur de cateva ori capul,apoi încerc sa stagnez durerea ce imi apasa pe inima fiindca invatatorul are dreptate și trebuie sa ma concentrez pe ce am de făcut mai departe. Daca regele Osiris nu primește vesti de la armata lui in scurt timp,o sa trimita alta ca sa vada ce se intampla,iar cand aia o sa descopere ca desertul s-a dezlănțuit,cel mai probabil următoarea data o sa ne iasă chiar el in cale,iar noi in fata unui zeu suntem lipsiți de apărare,continua si incuviintez cu spaima din cap.
„Asta e o imagine pe care chiar nu-mi doresc sa o vad și s-o traiesc pe viu.”
-Ai dreptate,il apropa Zahra si merge repede după caii ce-au rămas in spatele nostru nesupravegheati. Aaaa...o aud la diferenta de cateva secunde după ce dispare de langa noi si intorc in reluare capul fiindca vocea ei imi da de inteles ca avem probleme. Au fugit caii cat timp ma închinăm inaintea lui Set!exclama si un zambet înghețat ii apare pe buze.
-Perfect!strig pe un ton ironic,dupa revin cu privirea spre cei doi barbati si imi ridic întrebătoare ambele sprâncene. Acum ce facem?vreau sa stiu si amandoi pufnesc pe nas.
-O luam la pas!mai ca nu urla Atum si de nervi incepe sa-si scrasnească dintii.
„Daca trebuie sa mergem pe jos,atunci intr-o săptămâna ajungem si noi probabil la templul lui Set! Dar daca destinul tot ne da una calda și alte rece,spre sa faca in asa fel incat sa nu ne trântească in drumul nostru inca un convoi cu care sa ne luptam si nici pe Osiris sa nu-l aducă în fata ochilor nostri!”
 
*****
 
Cum era imposibil sa ajungem la căderea nopții in capitala având în vedere ca am mers pe jos si-am fost in stare doar pana in următorul sat sa înaintăm,fiindca foamea ne-a consumat,lipsa apei m-ai ca nu ne-a lesinat,iar caldura de multe ori ne-a făcut sa ne întindem ca ramele pe uscat,o data ce luna si-a făcut apariția pe cer,iar răcoarea s-a lăsat,am reușit sa ne tragem sufletul langa un izvor ce doar zeii au putut sa ni-l scoata in cale si dupa ce am mai prins putine puteri proaspete,am reușit sa ajungem la marginea acestui sat,iar acum ne furisam printre umbre ca sa putem fura cateva haine de la localnicii ce le-au intins peste noapte la uscat.
-Hai ca aratam ca niște oameni normali!exclam in soapta cand ne schimbam de toalele murdare ce le-am avut pe noi si inaintam tot pe străduțele lăturalnice ale satului ca sa nu ne mai trezim cu alți vanatori pe cap,iar in timp ce pasim fără zgomot pe langa casele adormite,il vad atat pe Adom,cat si pe Atum cum trag cu ochiul pe la fiecare fereastra,poate-poate fac rost macar de-o bucata de pâine care s-o împărțim la patru fiindca stomacul fiecăruia ne e lipit de spate si ne chioraie de foame.
-Cred ca am găsit ceva!ne spune roscatul pe un ton incet si-l vad cum se apleaca peste o fereastra din piatra,apoi intinde mainile si scoate din casa oamenilor o farfurie cu mâncare.
Aproape ca sar în sus de bucurie și ma abțin cu greu sa nu scot niște sunete de extaz,fiindacă foamea imi e atat de mare încât as fi in stare sa dau cuiva in cap doar ca sa mi-o potolesc,iar in momentul in care ne retragem toti in afara satului,ne repezim ca hienele asupra farfuriei pe care Atum o tine pe palme.
-Incet!ne cere enervat. Împărțim mâncarea,nu ne luptam pe ea!spune si toti facem ca la comanda un pas in spate.
Roscatul se așază pe nisip,dupa pune farfuria in poala sa si incepe sa rupa bucata pâine ce se găsește pe ea in patru,dupa ne-o împarte la fiecare,apoi porționează cu un deget in mod egal amestecul de fasole si ne face semn sa ne infruptam din resturile pe care familia de la care a furat cel mai probabil n-a mai putut sa mai mănânce.
Din nou fac un lucru pe care in timpurile mele n-as fi fost nevoita sa recurg la el,dar cum aici sunt rupta in gura de foame și cum stiu ca nu-mi permit sa ma roada stomacul pentru ca am de dus o misiune la final,imi calc pe toată greata ce vrea sa ma oprească si ma las pe vine langa Atum,apoi adun cu bucata de pâine tare fasolea de pe farfurie și fără sa ma mai gandesc,ridic mana la gura.
Mananc fara sa-mi pese ca altcineva a mâncat din ea inaintea mea si privesc pierduta spre orizont,acolo unde linia intunecata a nisipului se imbina cu cea a cerului înstelat.
-Trebuie sa facem rost de cai,spun dupa ce inghit si vizualizez cu ochii mintii distanta ce ne desparte de templul lui Set.
„Dupa ce am trecut de izvorul de la care ne-am adăpat ca animalele,am pasit pe o porțiune enorma de piatra,ceea ce inseamna ca mult nu mai avem pana la mormântul zeului,dar cum in visul meu nu oboseam cand parcurgem acest drum,în realitate chiar nu-mi doresc sa-l facem tot pe jos. Avem nevoie de un mijloc de transport ca sa ne conservam energia pe care o mai avem prin oase. Fiindca o data ce dam de lăcașul lui Set,o sa ne întâlnim si cu vânătorii,iar o plimbare lunga prin desert făcută la pas ne-ar stoarce de putere si-am muri cel mai probabil la un pas distanta de a scoate arma din sarcofag.”
-O sa furam macar doi cai cu care sa ajungem la templu,ma asigura Adom in vreme ce mai i-au o gura din fasolea cu usturoi și ceapa.
Incuviintez din cap,pentru ca asta e singura soluție ca sa facem rost de ei.
„Nu avem cum sa ii cerem cu împrumut de la cineva și nici sa-i cumparam fiindca nu ne permitem. Nu avem destui bani,plus ca si de am avea,noi nu ne putem arata in fata lumii. Cu siguranta vestea ca patru străini au făcut prăpăd prin partile astea ale desertului n-a trecut nebăgata in seama si,decat sa ne facem mai multe probleme,mai bine furam cativa cai. Pana la urma scopul scuza mijloacele,iar pe umerii noștri atarna unul de care depinde soarta unei întregi civilizatii,așadar,un astfel de furt e o nimica toată in comparatie cu ce urmeaza sa facem.”