Povestea Tatălui

Capitolul 24: Poți mai mult iubito!

Aproape de ora prânzului  Iza se trezi cu un singur gând în minte,sa îl vadă pe Adrian. Deschise ochii și constată ca nu era în dormitorul lor de acasă,ci intr-un salon de spital singura. Nu înțelegea de ce Adrian nu era lângă ea.
Când în salon își făcu apariția o asistenta, Iza întrebă imediat :
-Soțul meu? E vorba de Adrian G...
-Știu cine este soțul dumneavoastră. A fost transferat în această dimineață la un spital din capitală.
Șocul pe care îl avu fata a fost imens...nu înțelegea. Doamna doctor Daniela N îi spusese că atât ea cât și Adrian sunt bine.
-Dar cum e posibil?
-Avea nevoie de o intervenție chirurgicala. O sa fie bine. Cred ca astăzi o sa fiți externata și o sa mergeți sa îl vizitați.
-O intervenție chirurgicala? Doamne dumnezeule..bine,mai este cineva din familie acum la spital? Alexandru?
-Da,da. Domnul Alexandru a așteptat să vă treziți. O sa primiți imediat vizita lui.
-Bine,vă mulțumesc frumos!
-Pot să îți spun ceva?spuse asistenta deodată ,lăsând politețea deoparte având în vedere ca aceasta era mult mai în vârstă decât Iza.
-Sigur. Vă ascult.
-Ești o norocoasă. Nu credeam într-o astfel de iubire pana nu am văzut cu ochii mei. Zvonurile circulau de ceva timp,de când a-ți venit la spital prima dată ,atunci s-a aflat că Domnul Adrian o sa fie tată, din păcate nu într-un mod prea plăcut,dar atunci am crezut ca tu ești lângă el doar pentru bani. Se pare ca nu este asa,îl iubești cu adevărat. Chiar dacă nu știu cum poți sa iubești un astfel de om...
-Îl iubesc pentru cel care este lângă mine,nu pentru omul cel ce este când nu e lângă mine. Prefer sa ma concentrez pe partea lui minunată, nu pe cea de monstru.
Asistenta nu mai spuse nimic, plecă iar în salon își făcu aparitia Alexandru.
-Hei Iza. Ma bucur ca ești bine. Spuse băiatul imbratisand-o strâns pe Iza.
-Alexandru unde e tactu? Ce se întâmplă cu el?
-Iza...tata a suferit un infarct. Medicii zic ca în urmă cu aproximativ 2 săptămâni suferise un preinfarct, dar nu si-a dat seama. Acum a fost mai rău se pare...l-au transferat la un spital din capitală. Robert,mamaia și tataia deja sunt acolo acum...eu am așteptat sa te trezești tu și sa mergem împreună dacă vrei și consideri ca ești în stare.
-Nu pot sa cred...omul meu puternic. Alexandru pot,normal ca pot. O sa fiu lângă el.
Externarea Izei fu gata destul de repede ,iar în maxim 2 ore erau deja în drum spre spitalul din capitală acolo unde Adrian fusese dus.
Iza era slăbită, abia a reușit Alexandru sa o convinge sa mănânce puțin în drum spre spital.
-Aproape am ajuns, spuse Alexandru.
-Cunoști bine orașul observ.
-Da. Am stat aici cât am fost la școală. Aici vom merge și la facultate...e nașpa orașul dar cât stam la facultate e ok.
-Da,facultate...uitasem. Ma prinde mai bine viata de familie parca...
-Pai ce,nu mai vrei sa dai? Eu am zis sa te aștept și pe tine...să dăm amândoi ca să putem locui împreună în apartamentul pe care îl avem aici în oraș.
-Alexandru, nu știu dacă pot sa stau departe de taică-tu, mai ales acum...eu învăț, dar parca mintea mea acum e la familie,la copil. Se va naște Veronica și va avea nevoie de mine și de tatăl ei permanent.
-Asta asa e,dar poate după.
-Da,poate...
Ajunși la spital Iza nici măcar nu a mai așteptat ca Alexandru sa parcheze mașina. S-a dat jos din autoturism înainte ca băiatul sa găsească un loc potrivit de parcare și a intrat în spital cu speranța sa îl poată revedea pe Adrian mai repede.
Si-a sunat socrii care erau deja alături de bărbat și a primit indicațiile necesare pentru a ajunge la rezerva unde Adrian era internat.
-Sărut mâna mami ,sărut mana taticule! Cum este? Pot sa îl vad?
-Bună Iza! Puiule ce bine ca ai venit! De când a ieșit din operație doar de tine întreabă. Este bine. Operația nu a fost complicata dar era necesară. O sa îl tina câteva zile aici,după o sa trebuiască sa se menajeze câteva săptămâni. Eu asa am înțeles de la medicul lui.
-Am înțeles. Voi avea grija de el...
-Mamă trebuie sa ai grija și de tine. El e puternic. Tu trebuie sa ai grija și de bebeluș și de tine.
-O sa am mama. Promit ca o sa am.
Iza fără să mai stea pe gânduri sau sa mai asculte ceea ce soacra ei avea de spus,si-a făcut curaj și a intrat în salonul unde Adrian era internat.
-Iubire? Îl strigă Iza mai mult în șoaptă pe bărbat...
Adrian deschise ochii. Era vizibil slabit,iar faptul ca era conectat la diferite aparate de monitorizare a parametrilor vitali,îl făcea să para și mai vulnerabil pe muntele de om din fata ei.
-Iubito,ai venit...sunteți bine dragostea mea?
-Da,da suntem bine. Ne-ai speriat rău...
-Nu am vrut. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu îmi aduc aminte nimic. Singurul lucru pe care mi-l amintesc e ca am auzit cum cineva ma striga "tati". Tu erai,nu? Ai încercat sa ma trezești,nu iubito?
-Nu eram eu Adrian. Eu nu am fost lângă tine când ai intrat în stop cardiac. Am fost lângă tine doar acasă,dar nu ti-am zis tati. Încercam doar să te ajut...nu prea știam cum,dar încercam.
-Atunci? Atunci cine m-a strigat?
-Nu știu iubitule. Nu mai contează acum. Contează ca ești din nou lângă noi. Ca ești bine. Ca te vei face bine.
Adrian o privea pe Iza cu dragoste, însă dintr-o data privirea bărbatului s-a înăsprit.
-Oh la naiba...iubito trebuie sa faci ceva pentru mine..am uitat complet.
-Ce e? Ce s-a întâmplat?
-Nimic grav. Maine aveam o întâlnire de afaceri. E important.
-Ce întâlnire Adrian? Ai înnebunit? Aici ramai exact cât spun medicii.
-Pai rămân! Tu mergi în locul meu!
-Poftim? Ești nebun? Ce sa fac eu acolo?
-Haide iubito ca nu e greu. E vorba doar de câteva fete. Vorbești puțin cu ele,vezi ce spun,ce pretenții au și cam atât. După vi și îmi spui mie. Ok?
-Doamne Adrian dar nu pot sa fac asta...ai promis ca nu ma implici...
-Nu te implic iubito ,gandeste-te ca doar ieși la cafea cu câteva fete,atât.
-Câteva fete? Acelea nu sunt prietenele mele Adrian, nici nu le cunosc...
-Da,mai exact 26 de fete.
-Cât? Rosti Iza puțin mai tare decât își dorea.
-Shhh ,mai încet, spuse Adrian râzând. Am zis 26. Nu sunt multe. Haide iubito știu ca poți ,doar ești soția mea. Poți mai mult iubito.
-Unde trebuie sa ma vad cu ele? De ce dracu nu îl trimiți pe fitu?
-Alexandru nu e cel mai potrivit pentru asa ceva Iza, tu ești. Tu ești simpatică, manierata, ști sa te impui atunci când e nevoie. Trebuie sa te vezi cu ele în oraș la noi,dar pentru ca ești aici în capitală o sa îl rog pe Robert sa stabilească aici întâlnirea, asa vei scuti un drum inutil. Nu ai voie sa obosești iubito,ai uitat?
-Da...ce sa spun...ce îmi faci tu mie boșorogule. Ai noroc ca ești pe patul de spital,ca altfel...
-Altfel ce? Spuse Adrian râzând. Altfel știu știu ai nevoie de putina acțiune. Promit ca ma recuperez repede mămico și recuperam toate zilele pierdute.
-Ce idiot ești...pana și când ești bolnav îți stă mintea la sex. Dar eu cu ce ma îmbrac?
-Mergi la apartamentul de aici din oraș,dressingul e plin. Sigur ți se va potrivi ceva chiar dacă ai acum burtica.
-De ce dressingul e plin?
-Pentru ca e plin. Ai ceva de comentat?
-Pot să comentez?
-Nu ai dreptul.
-Bine ,plec sa ma odihnesc și mâine o sa revin după marea întâlnire...
-Te iubesc ! Ști ca ești cea mai tare,nu?
-Și eu te iubesc bătrâne,iar Iza îl sărută pe Adrian pe buze ușor și plecă.