Ultimul dans...⚘️🥀

Capitolul 17

Lumina altarului se stinse brusc, lăsând în urmă o liniște apăsătoare. Întunericul pătrundea din nou, dar fiecare dintre ei simțea că nu mai erau în fața unei simple alegeri, ci în fața unei tăceri care clocotea de posibilități și pericole.

Ana își strânse pumnii. „Nu mai putem da înapoi. Asta a fost tot ce am căutat. Adevărul, dar nu ca un obiect, ci ca o povară. Vom ști ce să facem?”

Victor o privi adânc, simțind cum întrebările care nu își găsiseră răspuns de-a lungul călătoriei erau acum la fel de grele ca lumea întreagă. „Și dacă adevărul e ceva ce nu putem purta? Dacă tot ce am trecut până acum a fost doar un test al voinței noastre?”

„Nu avem timp pentru îndoieli,” spuse Gabriel, cu o voce calmă, dar hotărâtă. „Alegerea nu o facem pentru noi. O facem pentru toți cei care nu sunt aici. Toți cei care vor veni după noi.”

Isabelle se uită la fiecare dintre ei, fără să poată scăpa de senzația că nu fuseseră niciodată mai departe de ceea ce ar fi trebuit să facă. „Dar cine suntem noi să luăm o astfel de decizie? Cum putem ști ce e corect?”

Pășind înainte, Ana atinse marginea altarului, iar o vibrație strălucitoare pătrunse în trupul ei. „Nu suntem cei care trebuie să stabilească dreptatea lumii. Suntem cei care trebuie să accepte că alegerea va schimba totul. Trebuie să fim pregătiți pentru consecințe.”

La cuvintele ei, o lumină slabă învălui camera. Umbra se materializă din nou în fața lor, dar de data aceasta nu mai era atât de distantă. Era aproape... aproape umană.

„Ați înțeles ce presupune adevărul? Sacrificiul vostru nu a fost în zadar, dar prețul pe care-l plătiți nu se va încheia aici.”

„Ce înseamnă asta?” întrebă Victor, cu vocea tremurândă.

Umbra zâmbi, dar nu cu bucurie. „Adevărul este un dar și o blestemă. Veți deveni mai mult decât ați fost vreodată, dar nu veți mai fi niciodată ceea ce ați fost. Fiecare alegere va crea un nou drum, iar lumea voastră se va schimba pe măsura lor.”

„Dar dacă alegem să nu facem nimic?” întrebă Isabelle, simțind o neliniște crescândă. „Dacă decidem să păstrăm acest adevăr pentru noi?”

Umbra se apropie, cu un aer de înțelegere. „Așa ceva nu este posibil. Lumea nu poate rămâne la nesfârșit în întuneric. Cei care au aflat, nu pot înapoi. Dar, din fericire, nu aveți de ales. Tot ce vă pot oferi este adevărul. Ce veți face cu el depinde de voi.”

Tăcerea căzu peste ei, ca un văl greu. Ana se închise în sine pentru câteva clipe, simțind toată greutatea opțiunii care le stătea înainte.

„Mergem înainte. Asta e alegerea noastră,” spuse ea, cu o hotărâre nouă. „Nu putem să lăsăm această lume să se clatine din cauza temerilor noastre.”

Cei din jurul ei tăcură, fiecare simțindu-se prins în aceeași tornadă de incertitudine și curaj.

„Va urma…”