Ultimul dans...⚘️🥀

Capitolul 18

Lumea părea că se mișcă lent în jurul lor, iar aerul încărcat de mister făcea ca fiecare pas să fie plin de un fior ce adâncea și mai mult neliniștea lor. Umbra se retrăgea, dar prezența ei rămânea acolo, impregnată în fiecare colț al camerei. Tăcerea apăsa tot mai greu, ca un ultim test al voinței lor.

Ana își simțea inima bătând mai tare ca niciodată, iar fiecare respirație părea să răsune în gol. Adevărul pe care îl purtau cu ei nu mai era doar o noțiune abstractă. Era ceva palpabil, ceva ce simțeau că le sfâșie ființa, iar eliberarea lui se simțea aproape imposibilă. „Nu putem da înapoi. Nu mai putem ascunde acest adevăr,” gândi ea. Dar întrebarea care o bântuia era: „Ce vom face cu el?”

„Ce facem acum?” întrebă Gabriel, cu vocea tremurândă, dar plină de hotărâre. „Avem adevărul, dar nu știm cum să-l folosim. Nu știm dacă vom putea face ceea ce trebuie.”

Victor se întoarse spre el, ochii lui plini de o înțelegere profundă. „Și dacă adevărul acesta va fi prea mult pentru noi? Dacă lumea, așa cum o știm, nu va mai exista după ce-l eliberăm?”

Ana își închise ochii pentru o clipă, simțind cum o durere profundă pătrunde în pieptul ei. „Dacă eliberăm adevărul, nu vom mai putea trăi în lumea în care am crescut. Nimic nu va mai fi la fel.”

„Nu este vorba de lumea noastră,” spuse Isabelle, cu o voce răsunând clar, ca un ecou al cuvintelor care erau rostite de mult timp în mințile lor. „Este vorba de ceea ce am devenit. Ce suntem dispuși să sacrificăm pentru ca această lumină să poată străluci, chiar dacă știm că va distruge întunericul care ne-a protejat?”

Umbra se mișcă din nou, iar cuvintele ei pătrunseră în mințile lor ca un șarpe tăcut, aducând cu ele o senzație apăsătoare de inevitabilitate. „Ați ales să pătrundeți în acest loc. Ați ales să căutați adevărul, dar acum veți plăti prețul. Nu există cale de întoarcere. Ceea ce aveți acum nu poate fi păstrat în umbra mult timp. Oricum, lumea nu va mai rămâne la fel.”

„Suntem pregătiți,” răspunse Ana, fără nicio ezitare, dar cu o urmă de teamă în privirea ei. „Vom face ceea ce trebuie.”

Tăcerea se lăsă din nou, dar de această dată nu mai părea o liniște confortabilă. Era o tăcere care adâncea fiecare gând, fiecare neliniște. În acel moment, fiecare dintre ei știa că nu exista nicio opțiune care să le aducă înapoi viața pe care o cunoșteau. Fiecare pas pe care îl făceau, fiecare alegere pe care o luau îi ducea mai adânc în inima misterului. Și, la fiecare pas, prețul plătit devenea tot mai clar.

„Ce se va întâmpla cu noi dacă alegem să-l eliberăm?” întrebă Victor, cu o voce gravă. „Cum vom ști că nu vom distruge totul?”

„Vom ști pentru că nu mai avem altă opțiune,” spuse Ana, privindu-l cu o înțelegere în ochi. „Dacă nu îl eliberăm, vom rămâne prizonieri ai propriei noastre temeri. Dacă îl ținem ascuns, vom trăi în minciună pentru totdeauna.”

„Și dacă tot ce știm este greșit?” întrebă Isabelle, cu un tremur în voce. „Dacă această alegere nu este a noastră, ci o capcană întinsă de forțe mai mari decât noi?”

Umbra pătrunse din nou în mințile lor, iar vocea ei sună aproape amuzată. „Voi sunteți cei care ați ales acest drum. Nu eu v-am forțat să veniți aici. Adevărul nu are nimic de-a face cu frica sau cu dorințele voastre. El este.”

„Adevărul este că nu putem înfrunta acest destin singuri,” spuse Gabriel, ochii lui aprinși de o lumină interioară. „Fiecare dintre noi va trebui să renunțe la o parte din ceea ce a fost pentru a face loc pentru ceea ce va deveni.”

Ana simțea că acest moment era ultimul înainte de schimbare. Într-o tăcere ce părea să dureze o eternitate, se apropie de poarta care se deschidea în fața lor. O lumină orbitoare strălucea dincolo de ea, iar dincolo de această lumină se aflau neantul și infinitatea. Era o alegere care le dădea puterea să înfrunte ce era de neînfruntat.

„Mergem înainte,” spuse Ana, cu vocea ei răsunând ca o decizie luată de întreaga grupă. „Asta e alegerea noastră. Vom schimba ce este de schimbat și vom plăti prețul.”

Fiecare dintre ei se alătura pașilor ei. Nu mai existau îndoieli. Nu mai erau regrete. Erau doar acei pași care îi duceau înainte, fiecare simțind cum adevărul le arde pielea, le răscolește esența, dar, în același timp, le oferă libertatea de a fi ceea ce trebuiau să fie.

„Dacă adevărul va aduce răsturnarea lumii, atunci să începem să o construim din nou,” spuse Gabriel, cu o hotărâre pe care o simțeau cu toții.

Împreună, pășiră spre poarta strălucitoare, fiecare simțind cum adevărul le arde adânc în piept, gata să răsune în întreaga lume, pregătiți să plătească prețul.

„Va urma…”