Stockholm Syndrome (+18) // H.S.

❤ten❤

Caroline's Point Of View

Tipatul ei a fost inabusit in receptor, facandu-ma astfel sa ma panichez ingrozitor. Ne-a spus ca ne iubeste, stiu ca o face, dar acum iubirea noastra parinteasca nu o poate ajuta sa scape din ghearele acelui bastard care ne-a invadat locuinta. George a investigat casa si a observat ca multe din obiectele noastre mai importante au disparut. Intr-un anumit procent ma deranja acest lucru -am fost jefuiti, pentru numele lui Dumnezeu - dar mai tare ma deranjeaza si ma aduce in limita panicii faptul ca fata noastra nu e bine. Nu e bine, e cu cineva care ii poate face rau. Si asta ma oboseste.. si ma termina.

George a mers la politie si a dat telefonul lui Emily, pentru a vedea daca pot afla sursa de unde a primit apelul. Si ma gandesc la ultimele ei cuvinte.. la durerea din glasul ei, pur si simplu ma doboara lacrimile. Sunt atat de ... slaba. Sper ca ea e bine. Desi nu prea cred asta.

Imi sters celelalte lacrimi de pe obraji si imi scot oglinda din geanta din piele neagra, pe care am lasat-o pe canapea atunci cand am intrat. Mi-am scos si servetelele umede din pachetul pe care il iau mereu cu mine. Imi sterg urmele de rimel apoi imi plimb picioarele ,inca goale, spre bucatarie. Acolo Emily umbla la aragaz, tot amestecand ceva de culoare rosie in tigaie.

-Emily, nu trebuia sa te deranjezi! Spun eu, plangandu-ma de deranjul sau.

-Nu, nu e niciun deranj. Macar atat sa fac si eu. Oricum, stiu ca aveti nevoie de un mana de ajutor, vorbeste ea stingand focul aragazului.

-Ce ai gatit? Intreb scotand tacamurile.

-Spaghetti cu sos de rosii si ton. Puteti sa puneti dumneavostra furculitele cat eu pun mancarea in farfurii? Intreaba ea, privindu-ma si zambindu-mi timid.

-Oh doamne, desigur. De fapt, ar fi trebuit eu sa gatesc dar pur si simplu...pur si simplu nu-mi gasesc spiritul. Sunt obosita, desi am stat toata ziua pe canapeaua aia.

-E o placere sa gatesc pentru dumneavoastra. Credeti ca domnul George va vrea sa manance? Intreaba ea, punand in cea de-a 3 farfurie cateva fire de spaghetti.

-Daca noutatile sunt de bun "gust", atunci poate da, spun eu facand referire la situatia de fata. Ea imi zambeste apoi pune cateva servetele in dreptul farfuriilor.

E o fata buna. Are tot respectul meu.

In scurt timp, ne.am asezat la masa amandoua. Primisem un mesaj vocal din partea lui George, spunandu-mi ca va intarzia ceva timp datorita faptului ca politistul care se ocupa de cazul nostru intarzie. Se vede cat de mult isi dau silinta oamenii astia. Dar fara ei, nu am putea face nimic.

Tot ce puteam face acum e sa asteptam, sa vedem daca viata se va mai juca cu noi, sau va trece la urmatoarea victima.

Author's Point of View

A inspirat adanc si a coborat prima scara, zambindu-i. El i-a urmat gestul, apoi a lasat gentile pe parchet, trecandu-si degetele prin parul negru ca pana corbului. In acel moment, s-au auzit din nou rasete din camera principala, semn ca ea este din nou subiectul principal. Nick si-a intors capul pentru un moment, ea intre timp luand-o la fuga spre iesire. Nick a tipat spre ea, strigand-o cu un apelativ prostesc "Tu" , astfel atragand atentia celorlalti baieti.

-Opreste-te!! Tipa din nou fugind dupa ea in continuare.

Ea alerga cat de mult o tineau picioarele, iar faptul ca nu avea papuci nu o ajuta. Iesise in strada, un drumul pietros deschizandu-si bratele pentru ea. Si ea, desculta cum era, a fugit. Harry a auzit tipetele si o lua la fuga dupa ea. Viteza sa era mult mai mare decat a fetei, reusind sa o prinda din urma. A luat-o de brat si a lipit-o de corpul lui, ea tinandu-si respiratia. Ochii lui nu mai aveau acea noanta de verde fraged, era negri si plin de furie, pupila dilatata fiindu-i conturata de o linie subtire, verde. Nu se astepta sa fuga atat de usor, dar era fata in fata cu singura ocazie de a scapa. Asa ca a profitat. Din nefericire, nu a jucat bine cartile, iar acum Jokerul era in fata ei, gata sa o "pedepseasca".