Veni-va toamna într-o zi nescrisă
Și-un epilog e tot ce va rămâne...
În ochii-ți vraja ni-i deja proscrisă
Și numărăm iubirea-n săptămâne.
Voiam fugi pe-ascuns în nu știu unde,
În locuri unde timpul se-opintește,
Ne strecuram în gări necunoscute
Și făceam semn la tren ce nu oprește.
În seri de august resimțeam răceala
Și-nspăimântați ne aprindeam o stea...
Rămâie în pustiurile-i toamna
Ce vrea iubirea a ne lua cu ea!
Dar fu o zi în care lumea
Se dezbrăcă de vălu-i ruginit,
De mult nu-ți mai simțisem rece mâna
Și totu-n jur era așa morbid...
Priveam în ochii tăi cum stele cad
Și zilele zac moarte pe poteci,
Voiam un val cât lumea să mă ia!
Dar și mareele erau la fel de reci...
Cocorii mi te-au dus înspre departe,
Un veac părea-va-a fi de-acum un an.
De nu greșesc, citisem într-o carte
Când astă zi o prorocea Ioan...
Te-am așteptat apoi o iarnă-ntreagă
Sădind speranțe către veșnicii,
De n-ar fi fost, ah, toamna blestemată,
Prin vara noastră încă ne-am iubi...
