În noapte gongul bate-a dor,
De mult trecut-a negrul miez de noapte-
Și stelele ce nu-s mă înfior
Și mă-nfior gândind că mi-ești departe.
Mă prefăcut-ai în stihie vie,
Ca un călău mascat sub vorbele nespuse
Ce-și duce chinul resemnat,
Chin de-a trăi cu zâmbetul pe buze.
La ce a suta întrebare goală?
La ce s-aștept iubirea la fereastră?
Târziu e orologiul și-atât de frig e afară
Când vântu-mi sun-a vers de inimă albastră.
În stânga-mi junghiu-n spasme sincopat
Respiră între timpi a nostalgie,
Străin mi-e astăzi propriul pat
Și-ngrop în răsărit dorul de tine.
A cui e vina-n astă-nstrăinare
Și-n nopțile durând a nedormire,
Cu visuri ne-mplinite de un veac
Și cu fiori de fiere în iubire?
Blestem și cea din urmă stea de moare
Și îmi blestem căderea în amor-
Mă plimbă prin simțirile primare
În noapte gongul care bate-a dor.
