E miezul nopții
Eu zâmbesc
Prin colț de întuneric
Când mă gândesc că te iubesc
Atâta de puternic.
Aș vrea să dorm
-Nu reușesc-
Pe boltă nu-s nici stele
La care tainic să privesc,
Scriind o epopee...
Ce cânt-amorul înflorit
Și tânăr și vivant
Din care tot nu m-am trezit,
Cum nici nu vreau s-o fac...
E miezul nopții
Stau în pat
Să mă răpeasc-un vis
Și-aștept așa debusolat,
Știind că nu mi-e scris...
Cum aș putea a mai dormi
Când de cu zi în seară
Noi amândoi, ca doi copii,
Am hoinărit pe-afară
Și-am colindat de sus în jos,
Din laturi în lungimi
Prin tot orașul luminos
Și prin împrejurimi.
Atât de singuri singurei
Prin haosul urban
Te mai priveam în vreun răstimp
Timidă cum eram...
Și mă-necam în ai tăi ochi
Pătrunzători, adânci
Simțind în inimă ceva
Străin până atunci.
Și cum să dorm?
Cum aș putea?
Când mă gândesc că mâine
Ca astăzi aidoma poate
M-aș întâlni cu tine...
E cea mai dulce insomnie
Din câte am avut
Chiar dacă-i plină de-ntrebări
Ce nu-și găsesc răspuns...
Le caut totuși, și zâmbesc
Nebun și pașnic sorții
Deși de mult
-Realizez-
Trecut-a miezul nopții...
