Destin atât de nemilos,de ce nu-mi ești tu aliat?
Șoptește la urechea mea-n momentul 'cela disperat
Unde să-l văd,unde e el și cum putem să ne-ntâlnim,
Căci timpu-mi joacă proaste feste,rânjind cu zâmbetu-i hain!
Ah,soartă,ce te joci cu mine când eu răbdarea nu-mi astâmpăr?
De ce îți place când pe sine-mi de una singură mă supăr
Că am ratat acea secundă în care zâmbetul să-i văd?
Am fost aproape,foarte aproape...dar tu mă trasei îndărăt!
Și astfel plec când el sosește pe al iubirii drum cotit
Și ne-nvârtim așa zadarnic printr-un haotic labirint
În urma-mi el este mereu,chiar dacă ore îl aștept,
Iar când mă-ntorc dispare-n vid...de nu știu,sincer,ce să cred...
Deci dacă ,soartă afurisită, te supără dragostea mea
Ori dacă crezi c-a ei putere o eclipsează pe a ta,
Renunță la această ură și lasă-mi viața s-o trăiesc,
Căci eu nu-ți cer ție nimic,și singură tot reușesc!
Iar sentimentele sunt pure ca dintr-o inimă curată,
Dar cine vede aste lucruri privind prin aroganța-i oarbă?
Of,soartă,șarpe veninos ce îmi ungi rana cu eter,
Dacă nici tu nu mă-nțelegi,cum oare să-nțeleagă el?
