,,Azi am să-ți scriu!",mi-am zis de dimineață,
Când am ucis a mia insomnie
Și m-am trezit cu-o foaie albă-n față,
Ezitând prin falsa-mi frenezie.
Epistole ți-aș scrie,de-aș forma
Un nou și-apocaliptic testament!
Reeditând noblețea și aroma
Iubirii pure,amorului perfect!
Ar undula creionul cu ardoare
Ca oda unui Beethoven nemort,
Ce vindecat de-a clapelor paloare
Ar debuta pe scenă,fiindu-și antidot.
În slove ample,infinite
Mi-aș vărsa sufletul incert
Spre pomenirea viselor știrbite
Pe care mi le-am re-nviat recent.
,,Azi am să-ți scriu",mi-am zis-o și ieri noapte,
Când așteptam în răsfirare zorii,
,,Cuvinte fără sens", ,,promisiuni deșarte"
Mi le numesc,armonizând fiorii.
Probabil îndeajuns ți-ar fi
Un rând măcar să îți aștern în foaie,
Dar ți-ar părea o joacă de copii,
Comprese pe cicatrizate rane...
Scrisorile mi-s arte grele
Și vane prin a lor emfază,
Când știu că tu n-ai să-mi răspunzi la ele,
Ci le-ai păstra în vreun ungher prin casă.
Și totuși inima-mi tresaltă
De viciul liric autoconstruit,
Făcându-mă să vreau a-ți scrie-o frază,
Măcar că n-am curajul s-o trimit!
Azi îți voi scrie,dar ceva mă ține
Și mă constrânge înspre lamentare,
De asta te tot mint de ani de zile
Prin a mea fatală delăsare.
Dacă tablou-ți va părea fictiv,
Iar scrisul deformat nu mi-l vei înțelege?
Și dac-al meu limbaj subtil,conotativ
Suna-va a ecuații cu duble paranteze?
Azi am să-ți scriu,nu-mi pasă de efort,
Nici de dezbateri zadarnice mentale,
Mă voi gândi că scriu vreunui mort
Cu care-am înlesnit saluturi amicale.
Sau unui oarecare de pe drum,
Zărit în treacăt prin fereastra casei,
Jucând apoi întâmplător cu el
La mesele de biliard ale terasei.
Unui străin sau poate nimănui,
Și s-o trimit neiscălit la poștă,
Unde să moară spânzurată-n cui,
Citită peste ani,în starea ei anostă...
,,Azi am să-ți scriu!"...o spun a câta oară?
A câta oară plânge tocul, stins?
Și chiar de-aș face-o bunăoară,
Mi-ai reproșa oricum gestul tardiv.
Ca lumea-n umerii lui Atlas
Mă-mpovărează propria lume
Și mă-ngrădește cinic să mă las,
S-amân neputincios iarăși pe mâine...
Ca amorțită în post-mortum,
Dansează iele prin sicriu,
Păcat că nu mai viețuiește lutul
Și că azi n-am puterea să-ți mai scriu...
