Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 3

- Ţi-ai pierdut minţile?

Jenn îşi roase unghia de la degetul mare şi se fâţâi agitată prin faţa lui Sam, apoi se trânti pe canapea şi ridică din umeri, oftând adânc.

- Probabil!

Sam îşi privi prietena, nevenindu-i să creadă că făcuse asta. Jennifer Rey acceptase aşa ceva, mai ales cu Harry Styles. Dintr-o dată, izbucni în râs. Jenn o privi încruntată şi apoi luă perna de pe canapea, aruncând-o în blonda ce se prăpădea de râs.

- Încetează, nu e amuzant!

- Oh, serios?! Gândeşte-te mai bine la asta şi spune-mi că nu e amuzant. Continuă Sam, încă râzând copios. Jenn îşi strânse buzele, dar asta doar ca să se abţină, pentru că prietena ei avea dreptate. Era amuzant, şi al naibii de prostesc.

Îşi lipi palmele pe faţă şi se aplecă cu coatele pe genunchi, urlând în gândul ei.

- În ce naiba m-am băgat? Dacă suntem prinşi, James Styles o să facă în aşa fel încât să fiu dată afară probabil şi din America, nu doar din universitate.

Sam se potoli de dragul prietenei ei, pentru că arată din ce în ce mai speriată.

- Ei, haide că nu e atât de rău. E amuzant, dar nu face atâta caz din asta, în cazul în care James Styles nu aduce un poligraf la cină, nu ai de ce să îţi faci griji.

Jenn îşi ridică capul. În momentul ăsta chiar şi cele mai stupide scenarii i se păreau periculoase. Într-un colţ al minţii ei ştia că era imposibil să se întâmple asta, dar dacă o să se întâmple? Dacă domnul Styles vrea să fie sigur că fiul său e cu adevărat îndrăgostit şi nu i-a adus o escroacă în casă? Îşi scutură capul. "Oh, revino-ţi, pentru numele lui Dumnezeu!" Se critică ea în gând.

- Dar totuşi, de ce ai fost de acord? Întrebă Sam.

- A promis că mă lasă în pace.

- În locul tău luam banii, pentru că nu m-aş baza pe o promisiune de la Harry Styles, mai ales fără nimic semnat în prezenţa unui avocat.

Jenn o privi urât pe Sam, strâmbând din nas, pentru că nu făcea decât să o descurajeze şi mai tare.

- Dacă o să continue, mă duc direct la părinţii lui şi îl dau în gât cu minciuna. Se împăună ea. Sam rânji.

- Ba nu, pentru că atunci cazi şi tu odată cu el.

Jenn se dezumflă instant. Avea dreptate, şi Harry ştia şi el asta, probabil. Fir-ar să fie. Îşi puse mâinile în sân, ofticată, şi îşi ridică picioarele, îndesându-le sub ea.

- Ar trebui să anulez. Nici nu ştiu de ce m-am băgat în nebunia asta. Jenn îşi privi ceasul de pe mână, Harry îi spusese că va veni să o ia la 5 şi jumătate, pentru că timp de o jumătate de oră mai aveau de discutat amănunte despre cină, apoi două ore spre casa părinţilor lui. Pe Jenn o îngrozea numai gândul la drumul pe care îl va parcurge singură cu el în maşină, la cină şi părinţii lui nici nu voia să se gândească. Nu îi spusese exact ce gen de ţinută să adopte, dar era de la sine înţeles, şi chiar politicos din partea lui că nu îi dăduse ordine exacte şi în legătură cu îmbrăcămintea ei. Dar chiar şi aşa, garderoba ei era supărător de sărăcăcioasă în domeniul ăsta. Preferă blugii, cămăşile în carouri sunt slăbiciunea ei, tricouri, maiouri, orice e comod şi o ajută să treacă cât mai bine peste corvoadele zilnice de a fugi de colo-colo. Are doar două rochii elegante, pe care le îmbracă la examene mai importante, întâlniri care ţin tot de universitate sau interviuri. Negre, simple şi de bumbac. Îi plăceau, erau practice, comode şi elegante, dar ştia că pentru seara asta nu erau suficiente să lase o impresie. Îi puneau ştampila cu "fată săraca" direct în mijlocul frunţii. Chiar dacă domnul Styles ştia asta deja foarte bine, dar i-ar fi plăcut să nu îi dea şi în seara asta încă o dovadă a situaţiei ei financiare. Dar mai mult se gândea la partenera lui Ryan, care ar putea veni în Dumnezeu ştie ce rochie de designer italian şi o s-o facă pe Jenn să se simtă ca un ambalaj mototolit şi scos din gunoi, pus înapoi pe raft între celelalte produse neatinse.