Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 27

Şocul o cuprinse brusc pe Jenn, dar îşi dădu seama la timp ce face Harry şi îşi recapătă calmul înainte să facă vreo scenă. Îl privi atent, expresia lui nu lăsa nimic la iveală, dar ea o înţelese privindu-l pe Russell. Spusese asta ca să îl facă pe bunicul lui să se simtă mai bine. Chiar dacă era riscant şi aveau să îl supere când vor amâna apoi, se pare că lui Harry îi pasă de dispoziţia bunicului său în doar momentul ăsta, aşa că ea merse pe mâna lui.

Aprobă uşor din cap şi apoi se întinse să ia cealaltă mână a lui Russell. Bătrânul i-o dădu imediat.

- Vorbiţi serios?! Copii, nu vreau să vă forţez, oricât de mult mi-aş dori eu-

Harry îl opri, clătinând uşor din cap şi zâmbind. Era încă puţin şocat de reacţia lui Jenn, clar nu se aşteptase la o aprobare atât de rapidă, dar nu putea decât să fie uşurat că îl urma şi nu făcea scandal - aşa cum ar fi fost normal.

- S-ar fi întâmplat oricum, nu e ca şi cum nu am ştii că o să ne căsătorim. Şi nu e doar din cauza ta, cred că nici eu nu prea mai am răbdare. Glumi el cu bunicul său, iar Russell râse de încântare, părând că toată slăbiciunea îi dispăruse brusc şi obrajii i se colorară de fericire. Se forţă să se ridice în şezut şi îi îmbrăţişă pe amândoi, necontenind să le spună cât de fericit îl făceau şi că de-abia aştepta nunta.

- Ai luat decizia asta acum, sau tu şi Jenn aţi discutat înainte? Întrebă el când se aşeză înapoi pe perne, cu respiraţia deja obosită din cauza entuziasmului. Dar înainte ca Harry să găsească un răspuns, uşa se deschise şi înăuntru apăru Adele cu o tavă înţesată cu mâncare. Ochii ei se luminară când îl văzură pe Russell treaz.

Harry se ridică în picioare şi o trase pe Jenn după el, retrăgându-se subtil pe lângă Adele înainte ca Russell să apuce să îi spună vestea cea mare, şi să fie flancaţi de ea.

Merseră în tăcere pe hol, Harry o trase pe Jenn de mână şi închise uşa în urma lui. Oftă adânc, frecându-şi ochii cu podurile palmelor. Merse spre fereastră şi îşi băgă mâinile în buzunare, privind vremea mohorâtă şi ceaţa care acoperea încă totul împrejur - aşteptând ca Jenn să se dezlănţuie.

Ea se fâţâia prin spatele lui, privind în podea şi frecându-şi mâinile între ele. Făcea doi paşi, apoi se întorcea şi o lua de la capăt, ca un personaj amuzant de desene animate, ce nu are stare. Îl privi, aşa tăcut cum era, şi oftă de exasperare.

- Harry, nu cred că e bine ce ai făcut. Începu ea, iar el nu se întoarse să o privească, dar îi vedea reflexia în geam. Se uitau aşa unul la altul.

- Ştiu că acum asta îl ajută pe Russell, e o bucurie ce îi grăbeşte vindecarea, dar când va trebui să amânăm, o să se simtă din nou... poate o să se şi supere pe noi că l-am minţit. Se agită ea, negăsindu-şi cuvintele.

Harry se întoarse spre ea şi o privi atent, lăsând-o să aştepte câteva secunde bune până să vorbească.

- Despre ce vorbeşti, Jenn?

Ea îl privi prostită.

- Despre căsătorie. Nu ai zis tu acolo că-

- Nu la asta mă refer. Despre ce vorbeşti cu amânarea?

Ochii ei se măriră în şoc, se simţi balansându-se pe picioare.

- Amânarea a ceea ce ai spus. Nu va exista nicio căsătorie... adică, ai spus asta acum doar ca să îl faci pe Russell să se simtă mai bine.

Harry închise ochii uşor şi oftă, răsuflând pe nas. Înţelese de ce era ea aşa de calmă. Trecându-şi mâna prin păr, se întoarse iar cu spatele la ea şi spuse: