Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 15

Plecarea spre Hohe Tauern începu la 6 dimineaţa. Russell voia să ajungă cât mai devreme la cabană, să nu piardă o altă zi pe drum şi refuza să mai ia avionul până acolo. Plămânilor lui nu le plăcea aerul de la altitudine şi noaptea trecută ieşise aproape veştejit din avion. Aşa că îi aşteptau aproape 6 ore de condus. Se împărţiseră în trei maşini de data asta. James, Adele şi Russell în una, Ryan singur într-a lui şi Jenn şi Harry în a treia. Era vacanţa unei familii normale, aşa că şoferii personali, bodyguarzii şi secretarele erau scoşi din peisaj.

Jenn căscă şi se întinse viguros, dormise bine noaptea trecută, foarte bine, în patul ăla regal, şi după ameţeala provocată de fusul orar avea impresia că nu o să mai doarmă trei zile de acum încolo. Soarele de-abia îşi făcea curaj să apară şi îşi concentră privirea pe fereastră, admirând frumuseţea capitalei din Austria.

Pe altă parte, Harry nu era la fel de mulţumit. Nu dormise bine deloc, pentru că abia avusese loc pe canapeaua aia, deşi i se păruse suficient de mare la început. Avea o durere agasantă de spate şi mai trebuia să conducă şi cinci ore.

- Tu treci la volan când ieşim din oraş. Spuse el bosumflat, privind-o cu coada ochiului cum se întinde ca o pisică satisfăcută. Şi normal că era satisfăcută, doar se lăfăise într-un pat în care ar fi putut dormi lejer şi un elefant, pe când el se înghesuise pe juma de metru de canapea.

Jenn se întoarse surprinsă spre el.

- De ce?

- Pentru că sunt obosit, mă doare spatele şi nu am chef de condus. Atacă el prompt. Jenn îşi strânse buzele, pentru că ştia de unde se trage starea lui pusă pe harţă, azi-dimineaţă bombănise întruna de când se trezise şi până ieşise din cameră. Îşi abţinu surâsul. Dar apoi realiză ce îi cerea el şi îşi muşcă buza, speriată. Era într-o maşină uriaşă, de teren. Un Rover 4x4 pe care nu era sigură că îl poate conduce.

- Harry, mi-am luat permisul la 16 ani, dar nu am avut niciodată maşina mea. O mai conduc din când în când pe a lui Sam, dar nu am condus niciodată una de teren. El îşi întoarse capul spre ea şi renunţă la figura bosumflată.

- O să te descurci, nu îţi face griji. Nu e nicio diferenţă, ba dimpotrivă. Maşinile mari au mai multă stabilitate decât cele mici. O să vezi că e mult mai uşor să iei curba cu asta, decât cu a lui Sam. Nici n-o s-o simţi.

Încurajată de vorbele lui, Jenn zâmbi, deja entuziasmată să treacă la volan. Şi aşa se plictisea. Harry o mai studie cu coada ochiului, abţinându-se să o întrebe de ce nu îşi cumpărase o maşină, dar ştia deja răspunsul la asta, fir-ar să fie.

Urmară traseul pe A1, şi treizeci de minute mai târziu, scăpară de aglomeraţia sufocantă a oraşului, prinzând viteză spre Salzburg.

Harry opri la marginea drumului şi îi făcu lui Jenn semn să coboare. Ea nu puse nicio întrebare şi aproape că ţopăi până la volan.

Studiase deja foarte bine bordul până acum, şi mişcările lui Harry, ca să se asigure totul e aşa cum ştie ea şi nimic nu e diferit la maşina asta. Era obişnuită cu dotările sofisticate de la a lui Sam, aşa că o luă din loc imediat.

Harry o privi cu un zâmbet aprobator de pe scaunul din dreapta. Nu mai avea nevoie de nicio indicaţie. Ea apăsă acceleraţia şi îi prinse repede pe ceilalţi din urmă, rămânând în spatele lui Ryan.

- Îţi place? Îi ceru Harry părerea. Ea zâmbi şi se făcu mai comodă în scaun.

- Da! Ai avut dreptate, chiar se conduce mai uşor.

El zâmbi.

- O să fie puţin mai complicat când ieşi de pe traseul rutier şi intri în domeniul parcului, o să fie câteva zone unde drumul nu e aşa plăcut, dar te descurci.