Prefă-te că mă iubeşti

Capitolul 11

Jenn se străduia din răsputeri să nu îşi ducă mâna între picioare şi să tragă de pantalonii ce o strângeau îngrozitor. Harry nu vrusese să o lase să călărească în hainele ei, respinsese vehement blugii ei scurţi şi balerinii confortabili şi o obligase să îmbrace unul din costumele de călărie ale lui Adele, care e doar puţin mai scundă, dar mult mai slabă. Jenn devenea tot mai conştientă de formele ei, de şoldurile şi coapsele ce acum plesneau pe sub hainele lui Adele, dar o liniştea faptul că Adele e nesănătos de slabă, deci nici Jenn nu e exagerat de grasă.

Purta o pereche de pantaloni de culoare maro, strâmţi până la refuz, o cămaşă albă cu guler în formă de eşarfa, care, spre norocul ei, i se potrivea ca mărime pentru că nici ea, nici Adele, nu sunt foarte înzestrate la piept, dar parcă tot are ceva mai mult decât mama lui Harry. În picioare purta o pereche de cizme până sub genunchi, de piele maro, cu o nuanţă mai închis decât pantalonii. Erau dure în picioarele ei, pielea groasă, de cea mai bună calitate, abia îi dădeau voie să îşi îndoaie glezna. Se rezumase la atât. Refuzase casca, mănuşile, genunchierele şi cotierele, chiar dacă Harry insistase. Nici el nu le purta. Adele îi împletise părul şi o chinuise punând-o să facă câteva piruete, de parcă purta o rochie de bal, dar după spusele posibilei soacre, Jenn arăta „trăsnet" îmbrăcată aşa. Văzuse confirmarea în ochii lui Harry, privirea lui obraznică o întâmpinase în hol şi apoi mărul lui Adam îi urcase şi coborâse brutal când privirea ajunsese pe şoldurile şi coapsele ei. Încă se străduia să nu ajungă cu spatele la el, i-a văzut fundul în destule ipostaze.

El purta o vestimentaţie de călărie asemănătoare cu a ei, dar pe mărimea lui, iar cămaşa era bărbătească şi îndesată în pantaloni. Ar fi mincinoasă să nu recunoască că felul în care arăta nu îi pusese şi ei un nod în gât, dar îşi abţinuse privirea obraznică. În costumul de călărie, Harry arăta mai răvăşitor decât în vestimentaţia de seara trecută, ca un lord al secolului trecut, impunător şi elegant. Avea să o înnebunească pe biata lui logodnică de tot.

Stomacul plin îi crea şi mai mult disconfort, dar niciunul dintre ei nu refuzaseră ideea lui Adele de a lua o gustare. Era deja trecut de ora prânzului şi ei nu mâncaseră nici la micul dejun. Toată dimineaţa inelul ăla îi înnebunise, iar gustarea fusese mai consistentă decât intenţionase Adele, pentru că dăduseră buzna în bucătărie şi se înfipseseră în frigider ca doi urşi ce găsesc un tomberon de gunoi plin şi de calitate.

- Ai mai călărit vreodată? Un cal. Jenn îşi ridică privirea spre el, ca să întâlnească aceeaşi ochi obraznici. Bineînţeles că adaosul de la sfârşit îl făcuse intenţionat. Nu avea de gând să se lase mai prejos.

- Nu, nu am mai călărit niciodată. Un cal. Îi imită tonul şi rânji satisfăcută când mutra lui se acri. Merseră în tăcere spre grajduri, şi pentru prima dată, Jenn era entuziasmată de ceva ce venea de la Harry. Adevărul e că iubea animalele şi deseori se gândise cum ar fi să călărească un cal, dar timpul şi banii nu îi permiteau să se înscrie la un curs echitaţie şi nici nu cunoştea pe nimeni care să aibă asemenea animale acasă. Părinţii lui Sam se mulţumeau cu o pisică siameză a cărei completă activitate conţine somn şi mâncat.

Harry o conduse într-unul dintre grajduri, iar ea nu putu să nu rămână uimită de masivitatea locului, şi mai ales curăţenia din interior. Se întindea pe zeci de metri în faţă, iar pe jos, spre surprinderea ei, era pământ. Bine bătătorit şi măturat, dar pământ, nu ciment sau alt material. Imediat ce intră pe uşile enorme, se simţi ca păşind într-o carte de aventură de acum câteva decenii. Anii parcă se derulară înapoi şi mirosul de fân, de piele, de animale şi pământ îi umplu nările, făcând-o să se simtă minunat.

- Ce părere ai? Îi ceru Harry, observându-i privirea atentă.

- E uimitor! Zâmbi ea, ridicându-şi capul spre acoperişul din grinzi solide de lemn, la aproape 7 metri deasupra lor. E atât de...