Partea VIII
Kill: nu a fost cu intentia de a te face si mai curioasa, doar
ca... stii... eu tin la viata mea
Cristal: promit ca nu o sa te musc.
Kill:daca promiti...
Cristal:deci...
Kill:deci, in 10 minute, in fata intrarii de la metrou.
Cristal:aceea din centru, da?
Kill:da. o sa port o pereche de blugi, un tricou negru si un
ghiozdan vernil pe care am o multime de insigne.
Cristal: eu blugi, tricou alb, o geanta pe umar, neagra, din
panza, cu o insigna cu o broasca
Kill: ok
Cristal:inainte de toate, unde o sa mergem?
Kill:undeva unde o sa iti placa
Cristal:de ce esti asa sigur ca o sa imi placa?
Kill:pentru ca eu sun atent la ce imi zic oamenii despre
preferintele lor...
Cristal:bine, ma las in seama ta. ne vedem acolo. pa (hug)
Kill: pa
Am iesit repede din casa. In cinci minute am fost la metrou. M-am chinuit inca alte cinci minute sa gasesc un baiat care semana cu descrierea facuta pe mess. Dupa ce m-am invartit de vreo doua-trei ori l-am vazut: inalt, bine facut, ochii albastri ca marea, parul portocaliu ca razele soarelui, putin lungut si foarte dezordonat, imbracat cu un tricou negru care ii punea in evidenta formatul, blugi lungi pe care ii tara si un ghiozdan, murdar, plin de insigne. Avea o expresie putin
incurcata, insa purta un zambet cald. M-am apropiat incet si i-am dat o data roata ca sa fiu sigura ca nu ma insel. M-a dus pe la spate si l-am batut pe umar.
- Kill?
- Da.
- Cristal, adica, Diana, incantata.
I-am intins mana. Dupa ce m-a analizat pret de cateva minute mi-a luat mana si a zis:
- George, de asemeanea; si apoi mi-a sarutat-o usor.
Am plecat impreuna spre metrou. Din cand in cand ii mai arucam cate o privire scurta pentru a putea sa il analizez mai bine. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa arate atat de bine. Chiar daca pe atunci mai aveam momente cand credeam ca tot ce zboara se mananca, eram constienta ca un baiat nu poate sa fie si de treaba, sa arate si bine, iar pe deasupra sa mai fie si manierat. Credeam ca visez insa am uitat sa ma trezesc. M-am ciupit usor, de picior, dar am relizat ca eram mai treaza ca niciodata. Imi placea sa il stiu langa mine, imi oferea siguranta pe care nu am mai simtit-o de multa vreme. Asta nu era de bine.
Am urcat repede in metrou si am coborat dupa doua statii de mers, timp in care nimeni nu a scos nici macar un cuvant. Dupa traseul pe care il urmam probabil mergeam in parcul Tineretului. Imi placea acolo pentru ca totul era curat, copacii, iarba, florile ingrijite si mai presus de toate era liniste
- Si, asa tacuta esti mereu? Intreba zambind usor.
- Sa spunem ca sunt asa doar cu persoanele pe care abia le cunosc.
- Deci, in momentul asta eu sunt una dintre acele persoane...
- Da!
- Pe mess pareai mult mai degajata.
- Pe mess nu stateam fata in fata ci ma holbam la un monitor. Si oricum, cred ca oricui i-ar fi mai usor sa vorbeasca cu cineva asa, decat fata in fata. Stii, cand esti langa persoana cu care vorbesti, poate observa multe lucruri pe care mess-ul nu le arata si nici telefonul.
- Cum ar fi faptul ca ai inceput sa rosesti putin?
- Da... si acest lucru.
Am lasat capul in jos si am continuat plimbarea. Fara sa imi
dau seama trecusem de mult de parcul Tineretului si ne indreptam spre partea veche a orasului. Am mers printre multe stradute stramte, pe care nu incapeau mai mult de trei persoane. Cladirile erau atat de vechi incat aveam impresia ca pe masura ce inaintam acestea se aplecau deasupra noastra nelasandu-ne nici o cale de iesire. Dupa aproximativ 10 minute de mers printre ele ne-am oprit in fata unei cladiri foarte darapanate. Mi-a deschis usa, care atunci cand a impins-o a scos un scartait scurt, enervant si mi-a facut semn sa intru. Am pasit putin neincrezatoare insa cand am realizat unde ma aflam am facut ochii mari de uimire. In loc sa ma aflu intr-o camera ma aflam intr-o campie. Am intors capul si m-am uitat neincrezatoare. Mi-a facut semn sa nu fac galagie si sa merg in continuare. Dupa cativa pasi am ajuns in fata unei
mese, pe care se aflau cescute cu cafea.
