Orfana la 14 ani

Inceputul

-Louisa, este dimineata, scoala-te pui!
Asa ma trezea vocea calda si plina de iubire a mamei mele in fiecare dimineata. Ma ridic din pat mergand la baie, unde imi fac rutina zilnica.
Ies de acolo si imi fac drum catre bucatarie, de unde venea un miros imbietor de paine prajita.
-Neata mami! Zic si o iau in brate.
-Neata puisor! Cum ai dormit?
-Foarte bine. Azi ce zi e? O intreb cascand usor. Inca imi era somn.
-Este luni.
-Mai e o zi!
Amandoua incepem sa radem. Inca o zi si faceam 14 ani. Abea asteptam. Dar nu eram entuziasmata deoarece voi primi cadouri multe , sau ceva de genul asta, defapt nici nu dadeam petrecere.
Mie imi place sa sabatoresc in familie, adica cu mama mea. Nu am frati sau surori. Iar pe tatal meu nu l-am vazut niciodata. Mama refuza sa imi vorbeasca de el.
Gandurile mele au fost spulberate de sunetul farfuriei care a fost asezata pe masa.
-Mmm...delicios! Zic uitandu-ma catre painea prajita cu unt.
-Vrei si o cana cu ceai?
-Da, dar lasa ca imi fac eu.
-Sigur?
-Da mama, mananca si tu ceva, nu te ocupa numai de mine! Eu ma descurc!
Atunci am vrut sa ma ridic de pe scaun, dar, am dat cu cotul in masa varsand o cana cu cafea. Aceasta a facut contact cu podeaua si s-a spart in mii de bucatele care s-au imprastiat.
-Sunt in progres! Zic eu.
-Mm da. Observ. Zice mama cu greu abtinandu-se sa nu rada.
Strang cioburile imprastiate si ma apuc sa mananc. In scurt timp mama vine si ma pupa pe obraz zicand:
-Sa fii cuminte, sa ai grija de tine. Astazi posibil sa stau peste program.

-Bine. Am zis inca rontaind din pâinea prăjită. Imediat am auzit uşa de la intrare închizându-se. Asta era semnul inconfundabil ca eram singura in casa. Am strâns masa in bucătărie si am mers in camera mea. Ajunsa acolo îmi iau telefonul de pe noptiera formând numărul prietenei mele cele mai bune. Am asteptat si rezultatul a fost sa aud banala si plictisutoarea căsuța vocala. Am renunţat gandindu-mă ca o voi vedea la scoala. Am deschis televizorul asteptand ca timpul sa treacă repede.

Ajunsa la scoala le zambesc fetelor care imi fac prieteneste cu mana. Stau putin stinghera la careu asteptandu-mi sora de suflet. Un parfum imbietor imi arata ca e prin preajma asa ca nu a durat mult sa simt cum ma imbratiseaza cineva.

-Ce faci sys? ma intreaba ea.

-Aastept sa intram la 'inchisoare' ca dupa vreo 5 ore sa plecam de aici.

-Esti bine?

-Da. De ce nu as fi?

-Intreb de curiozitate.

Trebuie sa recunosc ca aceasta zi de scoala a trecut ca vantul. Orele au fost la fel de plictisitoare. Profesorii prea monotoni iar colegii mei evident fara chef de invatatura. Putin mai este si vine vacanta de Craciun deci, cine mai are acum chef de scoala? De parca ar fi avut cineva vreodata...

Un biletel care aterizeaza pe banca mea imi atrage atentia. Il deschid: "Ce faci in vacanta asta? -Angela-". Imediat imi atintesc privirea catre ea. Decid sa ii raspund in pauza, desi e o intrebare foarte buna caci nici macar eu nu stiu ce voi face. Probabil voi sta in fata semineului cu o cana de ciocolata calda in mana povestind cu mama diferite intamplari.

Decid sa merg catre casa cu sora mea care m-a imbratisat la careu, adica Angela.

-Pentru ce a fost acel biletel?

-Pai vroiam sa stiu ce vei face.

-Nici macar eu nu stiu. Propun sa vi la mine, mama mea sigur e de acord. Te iubeste de parca ai fii fiica ei.

Ne zambim apoi o luam amandoua in directii diferite. Abea astept sa ajung acasa si sa fac o inregistrare pentru blogul meu. Cu siguranta le va placea tuturor, de data asta decid sa zic cate ceva despre sarbatorile de iarna.

Deschid usa la casa.

-Mama? Esti aici?

Nu aud nici un raspuns. Eram singura, din nou. Oftez. Nu imi placea deloc. Incerc sa nu stau mult cu gandul acesta. Urc scarile si ajung la mine in camera unde imi trantesc geanta pe canapea. Imi iau laptop-ul si pornesc inregistrarea. Fara sa imi dau seama afara se intuneca si zambesc. Stiam ca mama nu mai are mult si vine.

Dar, ceva nu era bine. Ma sperii vazand ca totul in jururl meu se zguduie. Aud un hururit oribil de tare. Tip de frica uriasa care ma cuprindea. Imadiat mama mea a dat buzna in camera. Aceea a fost o greseala. Cand usa s-a deschis o parte din tavan a cazut pe ea. Am sarit ca arsa aruncand laptop-ul meu in celalalt colt al camerei.

-Mamaaa!!! Rezista! tip in timp ce incercam sa o trag de sub caramizile care cadeau neincetat. Miliarde de lacrimi isi facusera aparitia pe obrajii mei, pulsul inimii accelerand.

-Salveaza-te! imi zice si refuza sa o mai apuc de mana a doua oara, impingandu-ma de langa ea. In secunda urmatoare biblioteca mea uriasa cade peste ea.

****

Suspans...nu? Sper sa va placa acest capitol si iertati-mi greselile de ortografie sau cele gramaticale. Spor la citit, kisses :*. Astept pareri sincere in comentarii. Ps: la media este Louisa