Orfana la 14 ani

Capitol 13

Afara tuna si fulgera. Ma uit speriata spre geam si la fiecare sunet asurzitor tresaream si ma ascundeam sub patura. Ahhh.... urasc ,urasc ,urasc furtunle! imi zic in gand. De mica le urasc, si tin minte cum in fiecare seara asemanatoare cu asta mama venea la mine in camera si imi zicea o poveste amuzanta doar pentru a ma linisti si a ma face sa imi dau seama ca sunt in deplina siguranta. Dar acum...? Nu ma mai linisteste o poveste... iar mama nu mai e... sunt singura... sau poate...nu... imi zic in timp ce ii dau seama ca la cateva camere distanta este Luke! Dar ce prostie! Nu pot sa dau buza la el! Poate doarme omul... poate e obosit si clar nu are timp de prostiile mele... Ma intorc catre noptiera pentru a aprinde veioza...dar.. nu merge. Ma uit in jur si vad ca e bezna. Genial.. imi zic sarcastica. Ma ridic din at si iau ptura dupa mine, dandu-mi seama ca era cam frig. Merg tiptul pana la usa, si o deschid incet, pentru a nu face zgomot. Dar ceva nu luasem in calcul. Casa era mare. Iar eu nu stiam unde s-a culcat Luke... Asa ca iau la rand toate camerele... incep de la parter. Nu prea vedeam mare lucru, nici bradul nu ma mai ajuta. Iar de afara nici atat nu venea lumina de la luna, asa cum obisnuia sa se intample in noptile de vara... desi si iarna ar trebui sa fie la fel.. mda... ce pot sa zic, speranta moare ultima... . Oare e in camera de oaspeti? Sau poate in camera lui Erik...? Eram complet nedumerita. Dar nimic nu ma oprea sa ajung la el. Merg eu incet pe bezna.. dar nu vedeam nimic. Cu o mana ii tineam patura pe spate si cu cealalta pipaiam peretele de langa mine. Apoi observ o usa. Camera de oaspeti! Apuc clanta si o deschid. Zambesc involunar cand il vad pe Luke in pat, cu parul ciufulit si patura jumatate pe jos.. arata atat de sexy. Chicotesc incet si imi dau seama ca eu totusi ma holbam le el. Dar puteam face asta cat voiam eu... nu ma putea opri nimeni. Din senin un tunet puternic isi face aparitia, facand atat de mult zghomot incat ramasesem cu tiuit in urechi pentru cateva secunde.

Eu ma sperii putin si fara sa gandesc fug si ma arunc in pat langa el, cu tot cu patura peste mine. Cand imi dau seama ce am facut incerc sa ma indepartez spre cealalta jumatate a patului, adica. acum pe bune, mai aveam putin si ma urcam pe el.. nu pot sa zic ca e o idee atat de rea..

Ma misc incet pentru a nu-l trezi... dar nu cred camai are sens deoarece acesta s-a ridicat in fund frecandu-se cu mainile la ochi. Ma intorc cu spatele si nu fac nici o miscare, sperand ca nu e indeajuns de treaz incat sa ma observe, sau daca ma observa sa creada ca dorm... degeaba... 

-Esti bine? ma intreaba el soptit punandu-mi mana pe spate. Atingerea lui ma face sa ma cutremur.. simtind un gol in stomac.

-A... zic intorcandu-ma. Imi e...foame. Buna scuza..

-Atunci hai in bucatarie sa mananci ceva. Sau vrei sa astepti pana dimineata?

-Pff... mai bine acum.

Ne ridicam amandoi iar acesta merge la intrerupatrul de langa usa incercand sa lumineze incaperea.

-Nu avem curent... spune  cu regret in glas.

-Stai calm.. eu pana sa ajung aici am pipait peretii

Acesta rade amuzat.

-Dar foamea te-a adus aici? Nu sti drumul catre bucatarie? Doar e casa ta.

-Ba stiu drumul catre bucatarie. Prefer sa nu raspund la intrebare.

Apoi ma intorc iesind pe usa. Acesta ma urmeaza in intuneric. Avea pasii atat de usori incat altcineva ar putea sa jure ca e singur. Eu siam ca e in spatele meu. II simteam prezenta inconfundabila.

Ajunsi bucatarie deschid frigiderul. Ma uit atenta... nu voiam sa iau cine stie ce. Pentru ca mie nu imi este foame. Chiar reau sa dorm. Dar ma gandeamca ar fi ras de mine daca ar sti adevarul. Iau un iaurt cu ciocolata si merg pana la dulap de unde ma intep in lama unui cutit mic, in cautarea unei lingrite.