Orfana la 14 ani

Capitol 11

M-am asezat in genunchi sub brad catelusul sarind din cutie fericit la mine in brate.

-Asta nu e tot. imi zice scurt Eric

-Ha..? Atunci el imi pune in fata o alta cutie de cadou rosie, de marime medie, cu o fundita verde pe capac.
Pun catelusul langa mine si iau cutia in mana deschizand-o nerabdatoare. In fata imi apare un smartphone. Samsung Galaxy S4.
Raman cu gura cascata deoarece nu ma asteptam la asta..

-Ce mai astepti? Ma intreaba el.

Eu il iau din cutie si incep sa topai in fata bradului de fericire si sa chitai ca un soricel. Acesta ramane surprins placut si fara sa imi dau seama ma cuprinde intr-o imbratisarea calduroasa. Ma opresc brusc fiind uimita de gestul lui.

-Eu... zic si ma indepartez cu privirea in pamant... merg sa ma schimb, vreau sa... plimb catelul... spun si urc scarile indreptabdu-ma spre camera mea.
Inchid usa in urma mea si inspir adanc.. "de ce am facut asta..?" Ma intreb in gand dar totusi nu veeau sa gasesc un raspuns. Pun pe mine o pereche de blugi stramti si o bluza mai groasa, cu maneca lunga. Imi prind parul la spate prinzand o fundita rosie in coada impletita. Ies din camera iar in hol il gasesc pe Eric stand rezemat de un perete, cu o lesa in mana. Imi inmabeaza telefonul zicand:

-Ai numarul meu in agenda. Daca ai o problema, suna-ma si vin cat pot de repede.

Deschid gura ca sa zic ceva dar tac, punandu-mi telefonul in buzunarul de la spate. Imi gasesc si catelul in fotoliu. Ii atasez lesa, pun geaca pe mine, ma incalt cu ghetele si ies repede.
Inspir areul rece al iernii.
Pasesc pe aleea serpuita si curatat de zapda. Mintea imi statea altundeva. Dar nu foarte departe de prezent... ma gandeam la viata pe care o aveam inainte...prieteni...familie...o casa care o iubeam... oftez asezandu-ma pe o banca. Nu are sens sa ma plang. Daca fac asta, nu ma ajuta cu nimic..chiar va inrautati situatia.
O lacrima se prelinge pe obraz. Si a doya.. urmatoarea.. pana cand am inceput sa plang de-a binelea. Imi pun capul in palme si incerc sa ma linistesc.. nu eram singura in camera mea, in pat, sub patura cu lumina stinsa.. toti trecatorii se uitau la mine ciudat ceea ce ma enerva la culme.
Ma ridic si incerc sa zambesc. Apoi imi dau seama ca eram singura. Asta la propriu. Catelul fugise. Ma uit in dreapta mea vazand lesa cum era taraita pe asfaltul inghetat urmat de sunetul specific. Incep si eu sa fug dupa caine. Nu se mai oprea, iar eu deja oboseam..

-Hei! Cine! Oricine! Va rog! Opriti acel caine!

Strig dar degeaba. Ii pierd urma. Nu il mai vedeam. Off.. ce ii voi zice pui Eric? Cum sa ii explic faptul ca am pierdut...un animal? Sunt aeriana rau de tot..
Dupa ce imi trag sufletul, incep iar sa alerg. Ma surprinde faptul ca imi vad animalul de companie in bratele unui baiat doar cu un cap mai inalt decat mine, cu parul saten si ciufulit. Isi indreapta privirea spre mine si atunci ii pot vedea ochii. Atat de frumosi. De o nuanta de verde inchis. Cand imi dau seama ca ma holbam la el, zambesc si ma apropii gata sa imi iau catelul si sa plec nevazuta.

-E al tau? Ma intreaba el.

Dau din cap afirmativ si indind mainile pentru a-l lua.

-Multumesc... spun aproape soptit.

-Pentru nimic. A sarit pur si simplu.. spune lasand propozitia in aer

Ma intorc cu spatele la el gata sa plec cand il aud zicand:

-Stai! Cum te cheama..?

Ma opresc si pret de cateva secubde nu zice nimeni nimic. Am un sentiment ciudat asa ca ma intorc pentru a-l vedea... dar... nu mai era... disparuse...
"Unde putea sa plece asa..in cateva momente...fara sa scoata un sunet..."
Dau din umeri nepasatoare si ma indrept spre casa. Ma uit la ceas si observ ca plimb de o ora acest catel. Mai mult am fugit dupa el..
Ajung acasa.

-Hei? Cineva..?

Nu imi raspunde nimeni asa ca ma descalt si imi pun geaca in cuier, mergand in bucatarie unde imi pun ceva de mancare. Deschid televizorul in timp ce asteptam sa se incalzeasca mancarea la microunde.
Mut postul pe stiri si atunci simt ca pamantul imi fuge de sub picioare.
" In intersectia de pe strada Eroilor a avut loc un accident grav, cu doi raniti si un mort. "
Atunci vad imagini de la locul accidentului. Pe targa a fost ridicat un adolescent..nu am putut sa ii vad fata. Atunci recunosc jacheta si adidasii...

-Nu..nu nuuuu!! Tip speriata si in secunda urmatoare ma imbrac, iau cheile si fug catre locul accidentului.
Acolo sunt anuntata la ce spital au fost duse victimele. Chem un taci si ii spun soferului incotro iar acesta goneste. Ajunsa la destinatie ii arunc singurii bani care ii aveam la mine si tasnesc ca din pusca din masina grabindu-ma spre spital.
Receptionera ma trimite la al doilea etaj, camera 45.
Incep iar sa fug iar cand ajung, fix inainte sa intru in camera lui doua maini ma opresc si sunt intoarsa brusc cu fata la cineva.
Acei ochi verzi.. parul ciufulit...

-Nu poti intra.

-Trebuie! Acolo este Eric! Fratele meu!! Zic si lacrimile incep sa imi curga pe obraji fierbinti

-Calmeaza-te.. este printre norocosi

-Daca era norocos nu era aici...
"Nu il puteam pierde.. nu si pe el.. daca pleaca si el de langa mine am sa raman singura.. a nimanui.. abandonata.."

****
Imi cer scuze.. am avut o mica problema cu acest capitol acum este intreg.
Sper ca asa sa ma pot revensa fata de voi ca nu am postat pentru mult timp. Sptiu ca acest capitol poate e sec.. poate are prea multa actiune..
Voi decideti.. astept comentariile voastre cu pareri.. bune sau rele. Vreau sa le stiu. Scuze pentru greselile gramaticae ori cele de ortografie.
Kisses! :*