Orfana la 14 ani

Capitol 15

Ma trezesc dimineata, cu alarma telefonului care suna incontinuu, enervandu-ma. O opresc si ma ridic brusc in capul oaselor, apoi ma frec la ochi din cauza luminii puternice care intra pe geamuri.
Lenesa ma ridic din pat, imi pun halatul pe mine si cobor in sufragerie pentru a vedea daca e cineva treaz.
Din cate pot observa, parintii vitregi nu sunt acasa, iar linistea casei ma inconjoara.
Intru in bucatarie pentru a-mi lua ceva de mancare, cand vad cat este ceasul: 11.20
Ma panichez imediat cand imi aduc aminte ca este miercuri, iar eu am ore de la 12. Nu mai stau sa mananc si merg direct in camera , unde intr-un minut ma schimb de pijamale in uniforma de scoala. Arunc cateva carti in ghiozdan si tasnesc pe usa de la intrare. Incui poarta si alerg pana la statia de autobuz.
Ajunsa ma asez pe o banca si imi trag rasuflarea. Ma uit la ceasul de la mana si vad pe cadranul acestuia, ora 11.30
Respir usurata cand vad autobuzul in departare, apropiindu-se alene de statie.

****

Peste 20 de minute coplesitoare in mijlocul de transport in comun, am ajuns in curtea scolii la timp pentru cursuri.
Toti copii treceau nepasatori pe langa mine, iar eu eram singura intr-o multime. Ma uitam in jur si vedeam gasti intregi, de baieti si fete, iar eu ma aveam doar pe mine si persoana mea. Fac un gest nepasator ridicand absenta din umeri, dar asta nu insemna ca imi era bine uitandu-ma la restul.
Imi fac drum prin acea multime si reusesc sa intru in scoala. Merg direct in clasa unde imi trantesc ghiozdanul pe scaun. Nu realizez dar in jurul meu se face deodata liniste.
Nu dau importanta privirilor atintite asupra mea si imi vad de ale mele, inca incruntata si cu gandul la momentul stanjenitor de singuratate din curtea scolii.
-Esti bine? Ma intreaba o voce feminina.
Dau din cap in semn afirmativ, nevrand sa scot un cuvant.
Fiecare ora era mai chinuitoare decat alta. Profesorii erau stresanti, sacaitori. Colegii, la fel. Toti in jurul meu, pur si simplu insuportabili.
Se suna si profesorul de chimie paraseste sala.
-Este pauza mare? Intreaba un baiat
-Nu, nu este ora 2, ii spun zambind.
Apoi alta fata mi se adreseaza:
-Stii, nu te-a intrebat nimeni nimic, se putea uita si singur la ceas. Spune aceasta privindu-ma superior.
In jur se lasa o liniste sumbra. Nu stiu cu ce sa ii raspund... simt ca vreau sa ma exteriorizez. Dau cu pumnul in banca si in doua secunde eram in baie plangand.
Stiam ca nu am cea mai buna stare, dar felul in care imi vorbise acea fata ma jicnise.. ca si cum , 'taci naibii, nu te-a intrebat nimeni nimic!'
Cuvinte aruncate in vant, care pe mine ma dor. Apoi ma intreb :'dar cine e ea sa-mi vorbeasca asa?...cine sunt eu sa accept asa ceva...?'
Pentru 2 minute ma opresc din plans doar pentru a ma gandi la cugetarile mele. Raman pierduta in propriile ganduri, cu ochii atintiti in gresia albastra a baii.
Imaginea din fata ochilor mei se incetoseaza, iar eu nu mai puteam sa desting lucrurile din jurul meu. Ametesc brusc si speriata de senzatia puternica de derutare, inchid ochii si imi prind capul in maini. Trag aer in piept dar un junghi ma opreste din respirat pentru cateva clipe. Durerea imi strapunge intreg corpul. Se raspandea din capul pieptului pana in varful picioarelor. Aud soneria si ma ridic brusc in picioare. Ajung cat pot de repede si ma trantesc in banca. Nu privesc pe nimeni, doar imi las fruntea lipita de pupitru, uitandu-ma la propriile picioare.  Umblu in banca dupa un pachet de servetele si fara sa ma vada nimeni imi sterg obrajii si genele ude din cauza lacrimilor.
In scrut timp profesorul isi face aparitia in clasa. Imediat imi ridic capul de pe banca si arat un zambet fals, doar pentru a nu ma intreba daca sunt bine. In continuare nu voiam sa mai scot un sunet, si in continuare regretam ca nu am tacut atunci.
Ora se termina rapid. Din nou sunt prima care fuge glont spre usa, parasind cat se poate de repede acea inchisoare.
Il vad pe Luke in trecere dar pur si simplu nu ma intereseaza. Nu mai aveam nevoie si de nepasarea lui, mi-a ajuns ziua de azi. Pare mirat de felul in care l-am ignorat, dar totusi parca nu-l deranjeaza.
Trec strada si ma asez pe banca din statia de langa scoala. Ma uit in curtea scolii dupa el. Il vad apropiindu-se. Ii arat o nepasare curata, dar eram numai ochi si urechi la ce se intampla. Il vad ca zambeste. Fac si eu acelasi gest.
Apoi...
Vad o fata care il astepta in poarta scolii. Era bruneta, inalta si slabuta. Frumoasa. Buzele ei erau carnoase iar ochii de un verde viu. Acestia erau inconjurati de niste gene lungi si dese. Bretonul ce ii cadea pe frunte  se potrivea perfect. Purta niste haine lejere: o pereche de pantaloni rupti in genunchi, o camasa in carouri si o jacheta. In spate avea un ghiozdan negru, cu un panda care zambea.
Cei doi se intalnesc. Luke o ia in brate si o saruta.
Am simtit un gol in stomac. Apoi, inima mea o ia la galop. Respiram neregulat, iar ochii mei erau atintiti doar asupra lor. Deschid gura ca sa zic ceva, dar singurul lucru care reusesc sa-l scot este acoperit de sunetul autobuzului care a venit in statie. Simt cum o durere de cap ma incearca. Strang din ochi stiind ce va urma, dar spre fericirea mea, ochii mei erau uscati. Refuz sa urc in autobuz, inca privindu-i pe cei doi.
Luke se intoarce brusc la mine. Este vizibil socat de aparitia mea acolo, si nu schiteaza nici un gest.
Eu nu pot zice nimic. Dau din cap afirmativ, ii fac un semn cu mana asemenea unui general subalternului sau, si merg pe jos catre casa.

****

Ajunsa acasa, oftez si arunc geanta pe un fotoliu din apropiere. Ma descalt si vazand ca nu e nimeni in sufragerie, urc scarile catre camera mea. Nu prea gandeam ... tot ce faeam era mecanic.
Eram trista. Ma simteam singura. El afost a doua fiinta pe care am iubit-o... dar tot mi-a fost luata dupa un interval de timp. Mama... si acum el.
"Chiar nu stiu... cu ce ti-am gresit tie, Cel de sus..?"
Ma intreb uitandu-ma catre tavan si ridicand mainile in aer. Imi dau seama ca tot ce fac, este in zadar.
Aud usa de la intrare, semn ca cineva a ajuns acasa. Ma schimb repede in hainele de casa si incerc sa arat un zambet noului venit. Las cu indiferenta totul vraiste in camera si ajung in hol , acolo unde il vad pe Erik.
-Buna! Ce faci? Ma intreaba el zambind.
-Cred ca... bine... . Ii raspund eu destul de dezorientata
-Dar ce e cu fata asta?
-Nu-i nimic, o sa-mi treaca..
Acesta se uita cateva secunde la mine apoi merge in sufragerie , asezandu-se intr-un fotoliu. Imi face semn sa vin si eu langa el.
Il ascult fara sa ezit.
-Ce s-a intamplat? Ma intreaba nedumerit.
-Ti-am spus, o sa-mi treaca.
-Nu asta e raspunsul corect, Louisa.
Dupa cele spuse nu am mai reusit sa ma controlez si las capul in jos, punandu-l in palme. Iar plangeam.
-Of.. pui. Spune Erik si ma ia in brate.
-Nu stiu daca sunt dispusa sa vorbesc acum despre asta, spun printre sughituri.
-Te inteleg... dar sa stii, daca vei continua asa, nu o sa ajungi nicaieri.
-Stiu, dar momentan am nevoie sa ma descarc... de tot. Am nevoie de oameni langa mine care sa nu ma judece. Sa ma inteleaga fara sa-mi ceara explicatii.
-Sunt de acord cu tine. Dar eu vreau sa stiu de ce... . Daca voi sti , te voi putea ajuta.
Eu ma uit la el in semn de intelegere. Ma dezlipesc din îmbrățișare si merg catre bucătărie de unde imi i-au un servetel.
Dupa ce imi sterg lacrimile si imi suflu nasul, ii spun:
-Haide sa mancam ceva si sa ne culcam. Eu cel putin am nevoie de un somn bun.

****************
Ieeei! Din nou eu! Cu un nou capitol.
Off, cred ca voi face un obicei din a-mi cere scuze.
Tot ce creau sa spun e ca inainte de examen si dupa mi s-a sters din minte efectiv ca aici am de continuat o poveste. Va multumesc mult ca dupa atatea ... intarzieri inca cititit aceasta... lectura umila ... . Va multumesc ca sunteti inca aici, ma ajutati mult sa ma simt mai bine si imi ridicati moralul.
Oricum, sper sa va placa acest capitol si sa nu ma luati la bataie pentru el. Sau de fapt pentru asteptarea asta. Scuze pentru greselile de ortografie, si gramaticale. Voi face corectura cand aceasta carte va fi terminata. (Nu stiu cum sa va zic, iubesc prea mult personajele ca sa se termine asa repede)
Ok, v-am plictisit mult cu asta, asa ca, daca v-a placut ni ezitati sa votati pentru acest capitol, si o parere in sectiunea de comentarii, chiar nu ar strica! :3
P.s: Am inceput o carte, de curand, "Confesiunile unei adolescente". Daca doriti sa receti pe la ea, pentru o parere? Multumesc anticipat.
V-am pupat! :*