Birds [h.s]

Three

Ea

Scartaitul adidasilor pe ciment ma facu sa oftez. Grozav, vine stapanul. Chiar sunt curioasa de ce va spune. Umbra lui isi facu aparitia in fata mea, imediat simtindu-i respiratia pe gatul meu.

-Buna.

M-am miscat putin, facandu-i loc pe scara.

Lasa-ma in pace!

-Ti-a inghitit pisica limba?

-Ce vrei? am intrebat oftand.

-Ia uite,  stie sa vorbeasca.

L-am auzit chicotind, ceea ce ma facu sa ma incrunt.

-Stii? A meritat-o.

Zambetul meu fortat ii facura ochii sa se intunece, dar tot ceea ce facea era sa-mi analizeze fata, milimetru cu milimetru. Am strambat din nas, fixandu-mi privirea pe asfalt.

-De ce nu iti est frica? mormai ca pentru el.

-Doar pleaca, am oftat.

-Nu.

Mi-am intors capul, intalnind iarasi acei ochi verzi, cercetatori.

-Scuza-ma?

-Te deranjeaza ca vreau sa vorbim?

-Da! Acum, daca nu vrei sa simti si tu o palma, pleaca.

-Nu, isi roti ochii.

-Ce vrei de la mine Styles?    

Mi-am scos o alta tigara, aprinzand-o si tragand cu nesat fumul. Ce vrea tocmai acum de la mine? De atatea ori m-a evitat, m-a ignorat, ca toti ceilalti de teapa lui. Nu putea sa ramana asa?

-Nu stiu,  doar vreau sa vorbim.

M-au surprins complet cuvintele lui, totodata facandu-ma sa pufnesc.

-Despre?

-Tine. ridica nonsalant din umeri.

Raspunsul lui ma facu sa pufnesc din nou. Doar pleaca si lasa-ma in pace.

Ofta si se lasa pe spate, intinzandu-se pe cimentul rece. Chiar crede ca imi voi deschide sufletul in fata unui strain? In fata renumitului Styles, idol intre femei si ce-l mai mare idiot dintre idioti? Slabe sanse.

-Bine. Ramai inabordabila. Nu faci altceva decat sa ma ispitesti mai tare.

Pufnesc scurt. Pleaca.

-Stiu ca rolul de 'fata dura' e doar o armura pentru tine, Quinny.

In acel moment, am aruncat tigara, mi-am luat geanta si m-am ridicat de langa el.

-Sa nu mai indraznesti sa-mi spui vreodata astfel.

Nu-mi vine sa cred. Sa aud acel alint spus de catre alt persoana, m-a enervat la culme. L-am fulgerat cu privirea, inainte sa intru inapoi in scoala.

-Stai.

Vocea lui groasa se auzi in spatele meu, imediat simtind incheietura prinsa si un sentiment de deja-vu. Am incercat sa-l plesnesc, dar el a fost mai rapid, prinzandu-mi si cealalta mana.

-Da-mi drumul.

Vocea mea urca cateva octave, atragandu-le atentia persoanelor din diverite clase.

-Am spus sa-mi dai drumul Styles!

-Nu pana nu te intorci naibii afara si discutam ca doi oameni civilizati.

Ochii ii devenira intunecati, iar stransorile mai puternice. Am incercat sa ma zbat, dar ma tinea bine. Trebuie sa fac ceva, trebuie sa o incaseze. Deja se stransera elevi, formand un cerc in jurul nostru.

-De ce? am tipat. Nu-ti pasa! Nu stiu pe ce ti s-a pus pata, dar jur, daca nu-mi dai drumul vei regreta.

-Vreau doar sa te vorbim. De ce esti asa indiferenta cu tot ce se intampla? De ce nu te temi de mine?

-Du-te naibii, Styles!

Inspira adanc, inchizand ochii de parca cuvintele mele il ranira. Cand ii deschise nu am putut citi nici o emotie, inafara de furie, ceea ce imi provoca furnicaturi in ceafa.

-A spus sa-i dai drumul!

Silueta lui Mike se facu vizibila in adunatura de elevi, iar mimica fetei nu arata altceva decat suparare. Styles se uita fugar la el, dupa care imi cerceta iarasi fata, impingandu-ma si intorcandu-mi spatele. Mike ma prinse la timp, ajutandu-ma sa-mi recapat echilibrul.

-Ce s-a intamplat? Ce a vrut de la tine?

-Nu am nici o idee.