Inspiratia din noptile negre

Răzbunare, crimă și remușcări

Ura pe care-o simt în suflet,
Printre vene-mi se propagă,
Instalând în mica-mi lume
Sentimentul de nevlagă.

Ochii-mi sunt întunecați,
Iar picioarele îmi tremură
Nu mai știu cum să opresc,
Sentimentele de "scenă".

Parcă simt cuțitu-n mână,
Și-aud sângele curgând
De pe lama ascuțită,
Picurând înspre pământ.

Frigurile mă cuprind,
Și devin nesigură.
Să sacrific oare tot,
Pentru-a mea razbunare invincibilă?

Dar alung din a mea minte
Sentimentele de vină.
Nici lor nu le-a fost milă
Când m-au lăsat singură.

Îmi revin din reverie,
Si întorc privirea-mi fixă
Către victima greșelii
Săvârșită-n a mea minte răvășită.

Simt cum nu mai pot să șovăi
Și m-apropii-ncet de vinovată.
Strâng cuțitul tare-n mână,
Și-l îndrept spre a ei față.

Simt plăcere sadică,
Când o văd cum suferă.
Văd chinul din ochii ei,
Iar bucuria-mi invadează sufletul.

Dar am terminat cu joaca.
O ridic de pe pământ,
Și-o așez pe micul scaun,
Unde va muri tremurând.

Îmi ridic o mână-n aer,
Și-mi îndrept părul de pe fața.
Ochii mi se-nchid o clipă
Pentru-a savura gloria momentului de față.

Buzele mi se apropie,
De-al său obraz încins,
Lăsând în urmă o sărutare,
Și o șoaptă: "Am învins!"

Fără să mă depărtez de ea,
Împing cuțitul in trupul radiind de viață.
Și simt cum lama ascuțită
Îi intra în carne pe o mare suprafață.

Îi aud icnetele slabe,
Ce străbat ușor prin pânza de pe față,
Și aproape pot simți chinul prin care trece
În timp ce părul îi cade în valuri pe față.

Dar deodata spasmele corpului în agonie încetează,
Iar eu pot privi cu ochii-mi goi ce-am săvârșit.
Nu-mi mai pot recunoaște mâinile tremurânde,
Care cu cruzime au ucis acest suflet chinuit.

Fac doi pași în spate speriată,
Dându-mi seama ce am devenit,
Demonul din mine a ieșit afară,
Iar eu am făcut să nu mai poată fi oprit.

Simt cum sufletul meu s-a golit.
Nu mai simt nici ură, nici alt sentiment trăit.
Dar totuși inima mă înțeapă dureros,
Îndemnandu-ma sa privesc trupul masacrat de pe jos.

Scap cuțitul murdar de sânge pe pământ
Dându-mi seama că ce am făcut,
Nu mai poate fi refăcut nicicând.

Nu mai am scăpare din această situație de scrum,
Așa că decid sa fac un lucru de negândit până acum.
Ridic cuțitul scăpat de mine pe jos,
Și-l îndrept spre al meu piept,
În care acum e doar un abis adânc si dureros.

Îmi înfig lama ascuțita în piept,
Și simt cum trupul îmi devine inert.
Viața mea s-a terminat la fel de repede cum a începit,
Iar demonii mei au terminat ceea ce aveau de făcut.

Mulțumesc că ai citit până aici! Sper ca ți-a plăcut. Sunt la început cu poeziile, și știu că ritmul, rima si măsura nu sunt tocmai egale. Dacă îți place ce ai citit, arată-ți aprecierea printr-un vot și o părere. Ne citim în următorul capitol!