NU, te vreau !

nu e vina mea!

O privesc cum stă comodă pe canapeaua crem din fața mea. Nu înțeleg de ce trebuie să suport mirosul ăsta înțepător al blondei care, de două ore, nu se mișcă de pe piciorul meu. Nu pot să mă plâng de silueta ei, are niște sâni foarte apetisanți pe care i-a acoperit cu un maieu subțire de culoarea piersicii. Chiar și așa gândul îmi fuge la EA. Mă enervează că nu pot să îi fiu alături, că nu mă lasă să fac ceea ce îmi dictează vocea enervantă din minte.

Aș putea să încalc promisiunea făcută și să mă trântesc mai aproape, să îmi presez gura pe buzele ei moi și dulci. Nu am să o înțeleg vreodată! Nu vede cât de mult ne chinuie situația aceasta pe amândoi? Și de ce mă frământ atât? Băiete, pune mâna și fă ce ți-a zis, nu va avea dreptul să îți reproșeze mai târziu ceva pentru că ai făcut exact ce și-a dorit. Dar ce înseamnă când îmi spune să fac un lucru, iar în ochii ei văd cât de nemulțumită e?

    Iasomia blondei deja îmi inundă nările. Mi se face greață.

-Cosmin, ești cam tăcut!îmi spune în timp ce îmi atinge obrazul. Îmi retrag ușor fața, astfel încât mâna nu apucă să zăbovească mult asupra pielii mele. Zâmbește sec după care începe să râdă enervant.

    Se pare că râsul tipei i-a atras atenția. Se uită preț de o secundă în direcția noastră după care își continuă discuția cu Paul. Nu știu de ce îl ascultă, niciodată nu am agreat subiectele lui de discuție. Tot ceea scoate pe gură se referă la țesături, culori și modele grafice. Și când te gândești că hainele pot fi mai complicate de atât!

   Râzând încet, ea își menține privirea spre chipul său. Un tip scund, brunet, creț. Dacă mă chinui puțin fac o perucă din părul lui. Of, la ce idioțenii mă gândesc! Dar pe bune de nu mă enervează. Poate din instinct sau pură enervare presez degetele pe mijlocul blondei. Nu știu ce a înțeles ea din gesturile mele însă nu o să scap prea repede.

-Dă-mi o țigară!

    Imediat își strecoară mâinile în gentuța ei mică și neagră. Scoate un pachet și îmi întinde un filtru alb. Cred că i-am captat atenția, faptul că îmi umezesc buzele pe țigară o enervează. Îi fac cu ochiul copilărește. Observ cum colțul stâng al gurii i se ridică milimetric după care adoptă iar atitudinea sfidătoare.

Fir-ar, o să îmi plătească pentru asta! Trece mult prea ușor de la o stare la alta, joacă mult prea bine. Eu rămân codaș și realizez că mă holbez ca la un tablou.

    Îmi concentrez atenția asupra blondei, care îmi aprinde celălalt capăt al țigarei.

-Scumpo, trebuie să recunosc că ești o prezență unică!îi spun glumind.

-E bine că ne-am găsit atunci!îmi răspunde pe un ton care îmi lasă impresia că se dă la mine.

    Hai să o luăm așa: Cosmin Rezeanu, 28 de ani, blond cu ochi căprui. Uneori mă gândesc că dacă aș fi avut combinația aia fatală de blond cu ochi albaștrii aș fi fost un răpitor de inimi mai bun. Nu mă pot plânge pentru că și cu ochișorii ăștia căprui fac ravagii, mai puțin unei anumite persoane. În fine. Sunt bucătar, spre dezamăgirea mamei care voia să fiu pilot sau eu mai știu ce alt tip de post rostit de toți copii când sunt mici, în gastronomia internațională la un restaurant cu specific franțuzesc numit Les Palais Royal. Câștig destul de bine, mai ales că pe lângă salariu primesc zilnic un anumit procent din vânzări.

    Stau singur într-un apartament cu două camere pe undeva la Piața Romană. Apartament pe care l-am luat în urma unui împrumut, desigur căci altfel nu poți să ai o viață în România. Conduc o mașină sport, cadou de la scumpa mea mamă care mereu îmi amintește de fratele mai mic David și reușitele lui. Culmea? David e cu doi ani mai mic decât mine, la fel blond cu ochi căprui. Un puști care a ales să facă ce îi zice mami: mai precis să urmeze școala de Aviație. Dacă cu mine nu i-a mers, măcar cu ăsta micu’!

-Ce spui de un dans?îmi șoptește blonda.

  Ne ridicăm și alăturăm celorlalți oameni care se unduiau frumos pe ritmul muzicii. Trag un fum și pun țigara repede într-un loc sigur, după care mă agăț cu mâinile de fata asta. Suflu fumul într-o parte, fără să îmi dezlipesc ochii de pe EA. Încă implicată în discuția pe care o poartă cu Paul. Nu știu ce i-a spus căci cuta aia dintre sprâncene îmi este foarte cunoscută. E ofticată. Din cauza mea sau a celor spuse de el?

   O vad cum își țuguie buzele și rostește un ″așa e″. O prinde de mână, gest ce o determină sa îl privească intens. Toate astea datorită mamei!

     Dana Rezeanu, mama mea, este o femeie puternică. O mamă care a ales să ne fie atât un suport financiar, cât și un suport moral. A divorțat de tata când aveam 18 ani. Nici eu, nici David, nu am întrebat și nici nu am adus în discuție acest eșec din viața ei. De ce? Pentru că imediat după divorț, tata și-a refăcut viața cu o altă femeie și a ales să plece în Germania alături de ea. Alegerea lui, mie nu îmi lipsește.

    Știu că femeile sunt puternice, că pot să treacă peste cele mai grele încercări atunci când își pun ambiția să o facă. Mă bucur că mama a ales să vadă părțile bune din viața ei și, deși a rămas fără un partener de viață, și-a canalizat toată atenția asupra carierei și a celor doi fii ai ei.

    SINED este numele pe care sute de haine de calitate le poartă. SINED este rezultatul muncii mamei mele. SINED își lasă amprenta asupra diferitelor modele spectaculoase de haine pe care mulți oameni celebri aleg să le poarte. Eu sunt mândru că mama este cea care a dat naștere acestui brand. Cred că așa a reușit să se mențină pe linia de plutire și să scape de decepțiile pe care le-a întâlnit de-a lungul vieții.

   Știu că de-a lungul timpului ea a investit foarte mult interes în fiecare model pe care l-a creat. A reușit totul de una singură, deci pentru mine e o femeie puternică.

    De un an are o relație cu un bărbat care îi aduce în fiecare zi zâmbetul pe buze. Iubirea nu are vârstă, iar lucrul ăsta l-am descoperit doar în ochii ei. Mă bucur că a reușit să treacă peste greutățile vieții, mă bucur că a reușit să întâlnească un bărbat care îi oferă motive să fie fericită.

    Mă enervează însă faptul că ea îmi strică fericirea. Oh da! și nici măcar nu știe asta.

Cea pe care mama o învață toate trucurile meseriei de croitoreasă, persoana, care mama speră să îi ducă brand-ul mai departe, nu este altcineva decât EA.

    Nu pot spune că sunt oaia neagră a familiei. Am încercat de fiecare dată să nu o supăr pe mama cu ceva, iar de fiecare dată când eu sau David am avut probleme am încercat să le rezolvăm singuri.

Mama merită tot ce este mai bun! Însă eu ce merit?

https://alinadandremi.blogspot.com/2019/07/nu-e-vina-mea.html