NU, te vreau !

invitatia

Simțeam aerul rece ce se instalase în oraș. Era miezul nopții, iar noi ne pregăteam de plecare.
-Hei, Flavia, ai grijă!
Vocea un pic răgușită a lui  Paul ne-a atras atenția. Materialele cumpărate erau în siguranță în portbagaj, el ocupase bancheta din spate, iar Flavia avea să se așeze lângă mine.
Știam că putem rămâne până dimineață, însă  Paul era atât de panicat de starea lui de sănătate încât, din cauza ghipsului, cred că avea impresia că o să moară. Se întinde comod pe bancheta din spate și încearcă să adoarmă. În timp ce verific cauciucurile, Flavia se sprijini pe un braț de mașină și îmi spune:
-Ești sigur că poți să conduci acum? Nu ești obosit?
-Sunt bine, îi răspund și privesc cum un zâmbet îi luminează fața. Încă te gândești la momentul din baie?
-Sincer, până să vii tu la spital nu mi se părea atât de amuzant. Acum însă nu mă pot abține, ai dreptate, a fost teribil de penibil momentul.
Se uită în jur dezorientată. Îmi las capul într-o parte studiindu-i părul și rochia pe care o purta. Era pregătită pentru o seară specială în care avea să schimbe informații cu ceilalți invitați. Sigur dineul nu s-a terminat.
-Paul a adormit. Ce spui mergem la dineu?
-Cosmin, fii serios! Și cu el ce facem?
-Îl închidem în mașină. Spun să mergem, să mâncăm și după să plecăm.
Se uită la mine amuzată și nu știe cum să reacționeze. Fără alte comentarii se ridică și își netezește rochia.
-Să mergem atunci!
Zâmbesc satisfăcut și blochez ușile mașinii apăsând pe butonul telecomenzii. O prind de braț îndreptându-ne spre dineu. Cum am mai spus: eu o să fac ce îmi place. Să facă alții ce trebuie!
 
*
 
O camașă albă, descheiată, lăsa să mi se vadă părul blond de pe piept. Sunt frumos ce sa zic! Îmi pieptăn liniștit părul, privind către silueta impresionantă din oglindă. Au trecut două zile de când am redevenit bucătarul și proprietarul din București, Cosmin.
E 27 noiembrie iar Bucureștiul e mohorât. Plouă, bate vântul și e frig. Sec. Parcă nici orașul nu e mulțumit de ceea ce se întâmplă cu mine.
De când ne-am întors Paul este foarte răsfățat la serviciu, cel puțin așa spune Flavia când mâncăm. De când ne-am întors de la Iași ne așteptăm seara cu masa făcută. Cred că facem acest lucru din nevoia de a ne împărtăși anumite amănunte și din dorința de a comunica. Dacă tot trăim sub același acoperiș măcar să colaborăm, nu?
Mă rog. Revenind.  Paul cocoloșit, iar toată treaba a picat pe seama ei care pare din ce în ce mai obosită. Nu îmi spune, însă observ.
-Mai ai Cosmin?aud vocea fratelui meu venind din sufragerie.
-Acum, acum.
Aveam să ieșim toți patru în oraș. Cică un spectacol de teatru pe care Claudia voia din tot sufletul să îl vadă. Reușise să facă rost de bilete pentru toți, astfel că eu și Flavia am acceptat să îi însoțim.
-Hai Cosmin, fetele nu mai au răbdare!
Îi arăt ușa.
-AFARĂ!
David începe să râdă.
-Ești întodeauna nervos când te pregătești?
-Numai când frățiorul mă grăbește din secundă în secundă.
-Cred că am greșit camera, voiam să intru la Flavia, spune glumind evident.
Fără să comentez trag geaca de piele peste cămașă și îmi îndrept spatele. Eram mulțumit de faptul că pot petrece o seară liniștită alături de persoanele care îmi sunt cele mai dragi.  O parte din mine încă tânjea după o apropiere mult mai mare față de Flavia, însă nu uitasem ceea ce îmi promisesem astfel că încercam să par cât mai distant și serios în ceea ce îi spusesem în Palatul de la Ruginoasa.
Dar gândurile nu îmi dădeau pace. Mie îmi place tipa, dar nu pot minți! Nu am nici cea mai vagă idee daca i-ar sta bine cu mine, lângă mine. Sunt un bărbat destul de impulsiv, iau alegerile după propriile interese și după un simplu impuls. Nu mint, nu jignesc, pot fi și fidel, devreme acasă, dar... eu îi pot oferi doar garanții asupra unor lucruri standard. Iar, când zic garanții păi să fie sigură că așa voi face! Îi semnez și acte dacă o liniștește, însă eu nu îmi asum obligații pentru că nu vreau, iar ceea ce aleg să îmi asum: execut! Fie că îmi place sau nu!
-Astăzi o să mă conving!
-Poftim?mă adresez fratelui meu care rostise ceva care se potrivea cu gândurile mele.
-Am spus că diseară o să mă conving de ceva ce mă frământă de câteva zile.
Mă încrunt pentru că nu înțeleg.
-David, ce ai de gând să faci?
-Shh, își agită mâna în semn să vorbesc mai încet, o să îți spun mai târziu. Ok?
-Bine, dar să nu uiți!
-Da, da.
Iese zâmbind din dormitorul meu și îl urmez în sufragerie, unde fetele ne așteptau nerăbdătoare.
-Vai băieți, v-a luat o veșnicie!se plânge Claudia în timp ce se apropie de David și îi aranjează gulerul.
Privesc către Flavia care se rușinează și își mută atenția asupra paltonului ei crem. Înseamnă ea, oare, atât de mult pentru mine?
 
 
-Ce supărăcioasă ești, draga mea! Tonul vocii lui sugera un umor cald. Chiar m-a încântat piesa, a fost foarte comică.
-Îmi închipui, nici nu trebuie să îmi mai spui pentru că toată sala a văzut cât de încântat erai!
Într-adevăr, David a prins locul imediat din dreapta mea și de-a lungul spectacolului nu am făcut altceva decât să râdem pe seama replicilor pe care le rosteau oamenii de pe scenă. Acest lucru atrăgea atât chicote din partea persoanelor din jurul nostru, cât și priviri înțepătoare din partea partenerelor.
Râzând încet David îi prinde mijlocul fetei și o sărută apăsat, de față cu mine. Stânjenit nu m-aș fi simțit poate, dacă nu era Flavia alături de mine. Pentru că la fel simțeam și eu să fac.
-Draga mea, trebuie să mă accepți așa cum sunt.
-Te accept blondul meu, îi răspunde Claudia zâmbind.
Simțurile mele își luară zborul, le lăsam să contureze aceeași imagine dar ca protagoniști o croitoreasă blondă și un bucătar țâfnos. Flavia îmi aruncă o privire întrebătoare, căreia îi răspund ridicând din umeri.
-Putem să vorbim?îmi spune David trăgându-mă de braț discret.
-Sigur.
-Mergem să vedem ce e acolo, ne spune Claudia arătând către un stand cu lucruri.
Aproape ignorându-le, David mă trage de braț câțiva pași mai în spate și îmi spune cu o voce sigură.
-Vreau să o invit pe Claudia mâine seară la cină.
Îl privesc pentru o secundă. Mintea mea procesa motivul pentru care îmi spune totul. Care era treaba cu cina? Și... brusc, mintea făcea legătura. Frățiorul meu nu voia să o ducă acasă pentru a avea o partidă de sex, ci ca să o prezinte mamei. Claudia avea să fie prima fată pe care o prezenta în mod oficial doamnei Rezeanu. Mamei!
-Ești sigur că e o idee bună? Știi că vorbisem că o să procedăm așa doar dacă suntem ferm convinși de partenera aleasă. Ai avut aventuri până acum, ce te face să vezi lucrurile altfel acum?
-Este drăguță din toate punctele de vedere! De fapt, este frumoasă! Pe exterior m-am convins din prima, dar în interior doar am sperat să fie la fel. Și este!
-David, aș putea să îți spun multe povești însă știi că eu nu îți vând iluzii: riscul pe care ți-l asumi e unul pe care eu nu am putut să mi-l asum. Rămâne doar la alegerea ta dacă vrei să faci asta. Indiferent de rezultat eu sunt în spatele tău mereu, să nu uiți  !
Îmi zâmbește mulțumit și mă strânge în brațe.
-Știam că mă pot baza pe tine, ne vedem acolo?
-Cum?
-Mă gândeam să vii și tu mâine seară la cină... cu Flavia.
Fratele meu a luat-o razna?
-David... cina ți-o asumi, eu nu vreau să particip. Băiete, îl bat ușor pe umăr, trebuie să te descurci cu propriile alegeri.
-Dar ai spus că îmi ești alături!
-Pe bune?
-Ai zis că mă pot baza pe tine!
-David, știi foarte bine la ce m-am referit. Eu nu o iau pe Flavia la vilă, nu am ca ce să o prezint mamei, ok?
El își ridică mâna în semn să mă oprească, dar mă prind prea târziu de faptul că fetele erau mult prea aproape de noi încât să audă toată vehemența mea. Băgami-aș!
-Bine ați revenit, fetelor!spune David apropiindu-se de ele. Își încolăcește brațele în jurul taliei fiecăreia și continuă: Eu și Cosmin am dori să vă invităm mâine seară la o cină interesantă. Ce spuneți?
Știți cum se simte un pește când este luat din ocean și aruncat într-un bol mic? Nici eu, însă cred că așa s-ar simți: din libertatea deplină de alegere și înot pretutindeni, este pus în fața unui fapt împlinit de a accepta soluția cea mai bună pe care David o găsește ca să mă scoată din situația penibilă în care intrasem ca un idiot. El era cel care mă lua din oceanul meu și mă arunca în bolul mic, în care trebuia să joc după regulile lui. Încep să mă plictisesc să joc mereu după regulile altora, însă chiar vreau să îl văd fericit. Iar dacă fericirea lui constă în prezența mea la vila mamei, voi încerca de dragul lui.
Fetele își aruncă priviri întrebătoare așteptând probabil ca una din ele să ofere primul răspuns. Eu privesc aiurea într-o parte a sălii pe care nu o înțeleg.
-Flavia, spune Claudia, ce spui?
Menține tăcerea. O privește duios și analizează la rece situația. Sigur a auzit ce am spus!
-O să mergem, răspunde cu o voce joasă de parcă ar fi obligată să facă lucrul ăsta.
Știm amândoi că eu am fost primul care mi-am exprimat dorința ca ea să nu fie prezentă acolo. Însă, nu doar prezența ei nu o voiam în vila aia, în primul rând EU nu voiam să merg.
David zâmbește satisfăcut și îmi face cu ochiul semn că a reușit să mă scoată din belea. Probabil acum... să nu uităm că stau sub același acoperiș cu  Flavia. Ne despărțim de David și iubita lui, neoficială azi și oficială mâine, și mergem circa 15 minute pe jos fără să ne privim sau să ne adresăm cuvinte.
Apăs ușor clanța și îi fac semn să intre în apartament. O privesc cum își deschide paltonul crem și îl rezemă de canapea, dorind să se retragă în dormitor.
-Flavia? Spun dorind să o opresc, fiind și la o distanță destul de considerabilă față de ea. Mă tem că nu m-a auzit, însă ea se oprește. Ți-ar face plăcere să vii maine la cină
Fără să se întoarcă, rostește:
-Cred că am răspuns deja la întrebare.
-Nu e același lucru, eu te întreb!
Se răsucește pe călcâie și mă privește cu ochii ei de un albastru seducător.
-Repetă!
-Poftim?
-Repetă întrebarea!
-Flavia, ți-ar face plăcere să vii mâine la cină?
-NU!
Rămân buimac. Își bate joc de mine?
-O să vin doar pentru că i-am promis lui David.
-Și mie de ce nu îmi dai același răspuns?
-Pentru că nu ai zâmbit când m-ai întrebat, Cosmine!
Se retrage în dormitor și mă lasă singur. Așa este, când am întrebat-o am făcut-o din obligație, nu din plăcere. De ce?