NU, te vreau !

TNB

E întuneric, iar Bucureștiul este liber. Simt cum oboseala își face simțită prezența.

-Mulțumesc că ai venit, mi se adresează David fiind atent la drum. Îmi pare rău dacă ți-am stricat seara, nu aveam de unde să știu că mașina îmi va crea probleme.

-De ce nu mi-ai zis că ai nevoie de mașină, ți-aș fi lasat-o pe a mea?

- Mihai nu avea nevoie de ea și am zis să o accept.

-Data viitoare apelează la mine, vreau să te știu în siguranță.

-Nu mai face asta!

Ridic o sprânceană confuz.

-Nu sunt un copil, îmi pot purta și singur de grijă. Am avut nefericitul ghinion de a rămâne în drum.

El nu e conștient de faptul că, pentru mine, înseamnă foarte mult. Vreau să îl știu mereu în siguranță. Poate pentru că tata a ales să nu facă parte din viața noastră, am dorit ca David să simtă că poate conta pe mine. Mie îmi spune orice, și poate îl mai șicanez cu faptul că mama îl manipulează, însă a devenit un bărbat de care sunt mândru.

-Știi că te poți baza mereu pe mine.

Îl bat pe umărul stâng prietenește și îl admir preț de o clipă. Parcă ar fi copia mea fidelă, însă mai tânăr. Îmi doresc să rămână la fel de vulcanic și jucăuș. David este suportul meu, pentru el sunt gata să renunț la propria-mi viață.

-Cum merge cu Flavia?

-La ce te referi?

-Nimic, nimic?

Pufnesc în râs. Mă amuză curiozitatea lui, mânată de dorința de a mă vedea implicat într-o relație, însă nu cred că Flavia este răspunsul la aspirațiile lui de a mă vedea așezat la casa mea.

-Nimic.

-Mmm, îmi pot încerca norocul?

-Nu ai decât, spun absent.

Sunt conștient că David are câteva secrete față de mine, însă, și eu am față de el. Important este să fim împreună indiferent de situație, să ne susținem și să nu ne rănim în mod intenționat.

-Am ajuns, îmi spune în timp ce parchează pe strada atât de cunoscută. Vezi să nu fii gălăgios să trezești fata!

La început nu îi prind gluma. Arunc o privire în bordul mașinii și descopăr cu surprindere că ceasul atinge ora 3. Fusesem atât de concentrat să montez bateria încât pierdusem esența timpului.

-O să încerc.

Ma zgribulesc când fac contact cu aerul rece de noiembrie. Deși speram ca această seară să întâmpine prima întâlnire cu Flavia, viața m-a pus în niște situații imprevizibile care m-au distanțat de ceea ce îmi doream.

Apăs ușor clanța și intru în apartament. Nu așa trebuia să fie seara asta. Imaginea din oglindă nu mă încântă, sunt ciufulit iar nemulțumirea mi se poate citi pe chip. Adevărata bătălie se dădea în capul meu, Flavia reușea să îmi invadeze gândurile. Nu era orice fetișcană simpatică pe lângă care treceai și te mulțumeai cu aruncatul unei priviri. Sunt conștient că ea merită mai mult, iar eu nu sunt pregătit pentru ceea ce își dorește.

-Te simți bine?

Tresar fără voie. Cum de nu am auzit când a deschis ușa?

-Mda.

Afurisită minciună, sper să nu realizeze cât de răvășit sunt. Simt că  îi aparțin chiar dacă ea nu mă lasă să mă apropii.

-Vrei să îți pregătesc ceva să mănânci?