NU, te vreau !

de ce sa ne complicam?

Stăm tăcuți în fața televizorului urmărind o emisiune de divertisment. Adevărul este că ea se uită, iar eu m-am alăturat ei fără să cer voie. Nu a schițat vreun semn că aș deranja, deci pot sta.

Aștept să văd dacă va aduce în discuție incidentul de acum câteva ore. Nu îmi pot permite să distrug o posibilă prietenie.

-Nu lucrezi?murmură ușor.

-Am zi liberă.

Încurcată aruncă perna de pe canapea și privește aiurea pentru o secundă.

-Te-a deranjat?

Aștept să văd dacă mi-a înțeles aluzia. Râde.

-Cosmin, știm că a fost o greșeală.

Nu spune nimic mai mult, cred că vorbește serios.

-Ok, îi răspund fals.

-Așa e mai bine, nu ar ieși ceva bun din toată povestea asta.

O privesc și mă întreb de ce mă simt nervos, în timp ce ea pare perfect calmă. Se comportă ca și cum ar purta o conversație cu un vechi prieten.

-Ești supărată, am cam dat-o în bară.

-Stai liniștit.

-Nu stau, ba chiar sunt nervos. Sunt sigur că nu accepți stilul meu de viață. Spune-mi ce pot face să poți avea încredere în mine.

-Eu am alte reguli.

-Care?

-Eh...ești prea curios.

-Te rog frumos.

-Le vei descoperi singur, nu ți le spun.

-Cum să le mai descopăr?

-Cred că ești un bărbat inteligent. Eu nu am încredere în nimeni, la mine încrederea se câștigă.

-Tocmai ce m-am ales cu un minus.

-Cam așa.

-M-ai dat gata cu felul în care gândești și percepi lucrurile, spun sarcastic.

-Și eu care credeam că o să mă privești ca pe o piesă care trebuie să cadă în urma complimentelelor tale.

-Îmi placi.

Observase modul, aproape curtenitor, în care pronunțasem cuvintele. Și asta, pentru că nu se potrivea deloc cu imaginea pe care o avea despre mine. Probabil în urma schimbului de replici percepția ei trecea printr-o serie de transformări. Începeam să îi arăt, involuntar, ceva mai mult dincolo de masca ce o purtam.

Încep să reglez sonorul televizorului cu telecomanda, moment în carea ea se sprijină de sofa și îmi spune:

-Și mie îmi placi.

Ma apropii de ea. Sunt cam sătul să tot îi trimit semnale. Cum am zis joc după regulile ei, însă încep să mă plictisesc. Ea nu trădează nici un gând. Pare rezervată, ca de obicei.

O învălui cu privirea și arunc una din perne spre ea.

-Ce glume de prost gust ai uneori, Cosmin.

-Mmm, dacă aș fi în locul tău nu m-aș lega de gusturile mele, doar îmi placi.

Îi fac cu ochiul. Mă simt bine când o înțep, vreau să o vad ripostând. E o fată realistă și inteligentă, însă vreau să descopăr gesturi, reacții și poate o gelozie exagerată. E indiferentă, ceea ce mă intrigă pentru că nu îmi reproșează lucruri.

-Cum sunt modelele?o întreb pasiv.

Îmi doresc doar să port o conversație cu ea.

-E bine, doamna Dana a zis că mai aruncă o privire asupra schițelor după care pot să încep. Nu mai avem mult timp, însă Paul chiar e încântat de avântul pe care îl avem.