NU, te vreau !

cina

Mirosul ei îmi inundă nările, o ador! Îmi ațintesc privirea asupra siluetei ei care aranjează lucrurile prin sufragerie. Mă tot gândesc de aseară că cina care va urma o să fie un calvar pentru noi. David o să fie singurul fericit de pasul pe care îl face. Pot să spun că sunt foarte mândru de el: a ales să aducă în casa mamei prima femeia alături de care vrea să înceapă o relație serioasă, face un pas pe care eu nu mi l-am asumat până acum.
-Cred că fratele tău este foarte emoționat.
-Probabil.
-Claudia e o fată isteață, chiar se potrivesc.
-Da...
Privesc spre fereastră și observ că cerul e ușor întunecat, probabilitatea unei ploi este destul de mare. La naiba! Trăiesc în casă cu cea mai frumoasă tipă și eu îmi fac griji de seara fratelui meu. Dar este o mișcare bună să vină și ea în seara asta? E angajata mamei, cum va privi ea toată situația?
-Cosmin!
-Da?
-Am auzit ceea ce i-ai spus ieri lui David, referitor la prezența mea.
-Flavia...
-Nu, lasă-mă să termin! Singurul motiv pentru care am acceptat să vin este pentur că sunt convinsă că doamna Dana o va accepta pe Claudia. O cunosc îndeajuns de bine ca să îmi dau seama de ce anume se teme David. Doar că eu o cunosc din rolul de șefă, nu de mamă.
-Îți mulțumesc că vrei să le fii alături, și eu te vreau alături de mine diseară!
Deodată simt cum îmi ard obrajii. Îmi dreg glasul.
-Știu că aseară am spus niște lucruri, dar vreau să fii convinsă de faptul că ceea ce nu îmi doream era să merg EU! Cu tine aș merge oriunde.
Privea înainte. Oare nu putea să se lase mângâiată de cuvintele mele?
Îmi zâmbește și observ cum revine la stadiul pe care îl cunoșteam atât de bine:  Flavia mea seducătoare.
-Diseară contează intenția lui David. Totul să decurgă așa cum își dorește, îmi spune oferindu-mi cel mai frumos zâmbet pe ziua de azi.
Când David avea 16 ani, iar eu 18, părinții noștri au realizat că nu au nici un motiv plauzibil pentru care să mai rămână legați unul de celălalt. Au divorțat atât de repede încât pentru mine nu a fost atât de dificilă perioada căci eram obișnuit cu certurile din casă și absențele dese ale tatei. David însă era cel care nu putea accepta alegerea lor și le reproșa ba că nu le-a păsat de noi, ba că nu sunt îndeajuns de maturi încât să își asume viața pe care și-au creat-o.
Reacția mea, la momentul acela, a fost cam așa: l-am prins de braț și l-am tras cu forță în atelierul mamei, un fost birou notarial creat de bunicul nostru și mobilat în stil renascentist, în care mama își păstra toate actele și schițele importante de la SINED.
-Nu mai suntem copii!am țipat la el. Singurul tău sprijin sunt eu! EU! Nu mama, nu tata!
Se uita la mine cu ochii lui înlăcrimați și încerca să găsească în cuvintele mele soluția suferinței sale. Căzusem în seara aia de acord să ne spunem toate problemele, să nu ne ferim de lucrurile care ne frământă și, indiferent de oră, să ne căutăm. Cred că dezamăgirea cea mai mare pe care a primit-o ulterior a fost decizia mea de a mă muta în apartamentul din Piața Romană.
-Regula rămâne valabilă?mă întrebase ușor confuz de situația pe care o trăia.
-Pe viață, David!
Eu îmi doream să scap de cicălelile mamei și să am un loc doar al meu. David refuzase invitația mea de a veni și el în apartament. Cred că vedea în plecarea mea un act de abandonare a mamei. Voia să o scutească de încă o suferință, de aici și refuzul invitației mele.
Îmi amintesc toate aceste lucruri încercând să îmi dau seama când a avut loc transformarea frățiorului meu din băiețelul rănit în bărbatul sigur de azi.
Suntem la Piața Romană așteptând să primim înghețatele cu ciocolată comandate. Flavia și Claudia discută entuziasmate micile detalii despre seara pe care urmează să o trăim, în timp ce eu privesc către silueta fratelui meu care așteaptă la tejghea să primească și ultima înghețată. Mă surprinde. Mă surprinde faptul că el se simte pregătit să facă un pas pe care eu nu l-am făcut. Nu am prezentat nici o domnișoară mamei ca o posibilă relație de lungă durată. Poate faptul că David încă locuiește cu mama îl determină să își dorească acceptul ei pentru relația lui. Mie îmi e indiferent, până la urmă eu trăiesc cu femeia pe care mi-o aleg, nu mama!
Grija lui față de Dana Rezeanu, atenția exagerată, asupra impresiilor ei, pe care David i-o oferă, din punctul meu de vedere constituie un dezvantaj: ar face cum îi spune ea. Până acum așa a fost!
Vreau să cred că mama o va accepta pe Claudia și nu ne va ruina seara. David merită tot ceea ce este mai bun. Și-a sacrificat poate visurile alegând un domeniu pe care ea i l-a sugerat.
-Mâncăm și plecăm, da?spune David în timp ce ne întinde câte un bol de înghețată. Am emoții și nu vreau să mai trag mult de timp!
Fetele chicotesc ușor și savurează prima linguriță de înghețată. Claudia nu se grăbește, nu pare emoționată și nici nerăbdătoare. Dacă era un lucru bun pe care Flavia mă învățase de când apăruse în viața mea, era acela că femeile sunt cu mult mai puternice decât noi în anumite situații.
Zâmbetul periculos ce pusese stăpânire pe chipul blondei mele îmi aduse aminte de cuvintele ei în ceea ce ne privește: ar trebui să fim mai mult decât prieteni. Ce se schimbase în mine de nu îmi mai doream? De fapt, de ce tot neg faptul că nu îmi mai doresc acest lucru? Poate durerea pe care o simțisem în Palatul de la Ruginoasa îmi declanșase orgoliul. Un orgoliu prostesc. Oare și David îl avea?
 
Totul era să alegi bine momentul. Cu mama momentul bun nu cred că există. Îi aud tocurile prin vilă și privesc către fetele noastre care se fac comode pe canapeaua verde din sufragerie. Timpul dorit de fratele meu se apropia, mă întrebam oare în ce moment va alege să îi spună. Eu aveam oricând șansa să scap, el nu!
-Vreau să îmi spui ceva, rostește David netezindu-mi cămașa. Să îi zic acum sau la masă?
Deci nu se gândise la fiecare detaliu. Probabil aștepta să simtă când e momentul cel mai potrivit. Un sentiment de compasiune mă încerca, privindu-l.
-Să nu îi spui imediat ce intră în cameră, las-o să se obișnuiască cu ele și când crezi că se destinde și zâmbește poți să îi spui.
-Am înțeles.
O parte din îngrijorarea lui pusese stăpânire și pe sufletul meu. Chiar îmi doream ca totul să iasă bine. Deveneam oarecum gelos pe Claudia pentru că răpea din fratele meu acea parte de inoceță și îl transforma în barbatul de azi. Cred că voiam să știu că el va fi mereu frățiorul meu. Eram egoist! Îl voiam doar pentru mine!
Un domn impunător și brunet intră în sufragerie ținând-o alături pe mama. El e Mihai. Unul din bărbații care a reușit să îi redea mamei culoare în obraji și un sens frumos vieții. Îl apreciez pentru acest lucru.
-Scumpii mei, rostește cu o voce pițigăiată și ne pupă pe rând pe mine și pe David.
Fetele se ridică tăcute de pe canapea și își așteaptă rândul. Când ochii mamei îi întâlnesc pe ai Flaviei, un zâmbet larg îi acoperă fața.
-Draga mea, cât mă bucur să te revăd!o strânge în brațe și o sărută zgomotos pe ambii obraji. Nu mă gândeam că o să te revăd în această seară!
-Am acceptat invitația băieților dumneavoastră, doamna...
-Dana, spune-mi Dana, scumpo.
David se apropie de mama și îi face semn să își orienteze atenția către bruneta din stânga Flaviei.
-Ea este Claudia, mamă.
O analizează, cum face mereu, din cap până în picioare și o sărută identic cum făcuse cu Flavia, doar că într-un mod mecanic.
-Dana, Dana Rezeanu scumpa mea.
-Claudia Ivan, rostește timidă bruneta.
Se privesc preț de o secundă, după care ne așezăm.
-Mă gândeam să facem ceva deosebit, rostește mama amuzată. Vă invit să bem câte o cafeluță după care o să ne jucăm puțin cu destinul nostru.
O privesc confuz și nu înțeleg la ce se referă.
-Ce vrei să spui?mi-o ia David înainte.
-Ai răbdare scumpul meu, lucrurile bune se fac treptat!îi răspunde mama.
Încruntarea copilărească a sprâncenelor lui stârnesc în mine o nevoie diabolică de a-i da peste nas mamei.
-Treptat, treptat, însă nu vrem să îmbătrânim alegând ceva ireal!
Cuvintele mele ajunseseră exact acolo unde îmi dorisem. Mă privește iritată și alege să îmi ignore cuvintele, în timp ce David mărește ochii. Cred că ar trebui să mă abțin cât de cât, dacă vreau ca planul fratelui meu să funcționeze. O să încerc, promit!
Sexul feminin din încăpere începe să discute despre reușitele și operele create de SINED, inclusiv de ultima lansare avută. Mihai ne povestește întâmplările nefericite la care a participat la Paris, fiind nevoit să realizeze diferite anchete.
Atmosfera pare una plăcută, fiecare este angajat într-o discuție.
Deodată, în încăpere pășește o doamnă subțirică, îmbrăcată într-o pereche de blugi închiși la culoare și o bluză neagră peste care poartă o vestă din blană maro. Nu știu de ce tind să cred că   e una din glumele acide ale mamei, probabil funda aia roz uriașă din capul doamnei mă face să gândesc astfel.
-Ooo Monica, bine ai venit!strigă mama entuziasmată. Hai să le arătăm tinerilor ce talent ai!
Doamna zâmbește strâmb și se așează pe fotoliul din fața Flaviei lăsând în urma ei un parfum amețitor.
-Păi să vedem Dana, cine se oferă?
-Să se ofere ca ce?întreabă David confuz.
-Mmm... ești cam nerăbdător tinere, spune Monica, aș zice să nu te grăbești prea tare.
-Hai, hai, lăsați gluma doamnelor și spuneți-ne concret ce puneți la cale!sar în apărarea fratelui meu.
-Tu ești Cosmin, bucătar, ambițios și chipeș!
Mă întreb de unde știe toate lucrurile astea, însă sunt sigur că mama a pus-o la punct cu toate detaliile referitoare la fiecare invitat.
-Eu sunt, scumpo.
Apelativul pe care i-l adresez o surprinde. Cred că și pe mine. Dar prefer să joc rolul unui bărbat pe care nu îl poate atinge cu trucurile ei ieftine.
-Hai să începem cu... tine!
Mă ignoră și se întinde peste masă prinzând ceșcuța de cafea din care a băut Flavia.
-Blondă irezistibilă, ambițioasă, sigură pe ceea ce știe.
Rotește ceașca și mai am un pic si izbucnesc în râs, dar o aud rostind:
-Dacă o să accepți în viața ta bărbatul care îți apare în vise, vreau să știi că vei sacrifica ceva în schimb.
 Flavia mea mărește ochii și nu îi vină să creadă ce aude. Sincer, nici mie! Pe cine visează?
-Dar crede-mă, dacă îl alegi nici nu vei observa ceea ce ai pierdut, pentru că vei câștiga mult mai multe alături de el!
-Dar, de unde...?încearcă să pronunțe Flavia.
-Monica are un talent, intervine mama, pe care vreau să vi-l împărtășesc și vouă. O cunosc din vara anului trecut când, împreună cu Mihai, am călătorit la Roma. Ea locuiește acolo, mai vine în România ocazional, și ori de câte ori o face, mă vizitează. Pot spune că e una din prietenele mele care îmi este fooaarte utilă.
-Să vedem acum ce pot spune despre tine, continuă Monica prinzând ceșcuța Claudiei.
Prefer să nu particip la astfel de jocuri, în care chiar nu cred. Nu vreau să îmi umplu capul cu idei și supoziții idioate pe care oricine le poate spune, sperând ca, o dată, cândva, să se și întâmple. Îi fac semn mamei să se ridice și să ne retragem câteva secunde pe hol. Răspunde pozitiv intenției mele și mă urmează fidel.
-Ia spune dragule, cu ce te poate ajuta mama?
-Nu știu care e planul tău cu ceșcuțele, însă vreau să fii foarte receptivă la ceea ce vei afla în seara asta.
Privirea i se schimbă. Nu mai este amabilă. Îmi dau seama din faptul că își încolăcește brațele deasupra pieptului și adoptă o poziție fixă.
-Depinde de informații scumpul meu!
-Am încredere că îți iubești îndeajuns fiul încât să îți lași unele principii deoparte.
-Cosmin, ce anume o să îmi împărtășești? Că ai o relație cu Flavia? Stai liniștit, Paul mi-a spus deja.
Îmi strâng buzele. Ce spusese? Auzisem bine? Ea încuviință din cap și continuă:
-Mie îmi place cum lucrează, e talentată. Ai grijă să nu o dai în bară, atât îți spun!
Oricât de mult nu aș vrea să arăt, sunt al naibii de surprins!
-E rândul tău, simt mâna lui David cum mă strânge de braț. Hai să vedem ce îți zice Monica!
Încă pierdut în situație mă îndrept robotic spre locul pe care îl ocupasem înainte.
-O domnișoară cu făină pe față, te va face fericit blondule!
Să-mi bag picioarele dacă la făină mă mai puteam gândi..