NU, te vreau !

alegerea

Un zâmbet se lărgi pe fața fratelui meu în momentul în care se așeză la masă, alături de mama și Claudia. Era încântat că seara era una plăcută și că mama părea fascinată de invitatele noastre. Ceea ce nu știa era faptul că mama credea că ideea acestei întâlniri a fost a mea, nu a lui, și că eu intenționam să o prezint pe Flavia drept iubita mea, și nu el pe Claudia.
Mama cercetează în grabă masa. Servețelele, tacâmurile, vesela folosită, așezarea la masă, florile proaspete, toate păreau la locul lor. Mihai îi cuprinde umerii cu brațele și îi șoptește ceva care o determină să se ridice.
-Mă scuzați puțin dragilor, ni se adresează și se îndepărtează la brațul partenerului ei.
Acorduri muzicale se auzeau pe fundal. Sorb vinul din pahar, încercând să prind curaj să îi spun Flaviei ce crede mama, dar mă sucesc pe scaun privind înaintea mea spre David.
-Pss!
Nu mă aude.
-Pss!
Se oprește din discuția pe care o avea cu iubita lui și mă privește curios. Îi fac semn să se ridice și să mă urmeze, însă el ridică din umeri neînțelegând ce doresc din partea lui.
-Hai să vorbim puțin!
Îmi face cu ochiul, semn că a priceput ideea. O sărută scurt pe Claudia și se ridică lent. Cu o demnitate aparentă, David se apropie de mine și mă urmează în biroul mamei, care devenise un loc de refugiu pentru noi. În mod indirect, evident, simțeam că aici e locul unde putem discuta în liniște.
-Ce e blondule?
-Mama crede că seara e organizată de mine, crede că...
Mă opresc. Îmi e teamă de cum v-a reacționa când îi voi spune ce mă macină pe interior. O să își mai ducă planul la bun sfârșit? O să țină cont de sfatul meu?
-Ce crede?mă întreabă aproape speriat.
Nu, nu cred că e o idee bună să îi zic. Mai bine mă fac că nu știu și îl sprijin în intenția lui. Merită tot ceea ce e mai bun!
-David, te-ai maturizat și sunt sigur că poți să faci mult mai multe decât crezi tu. Am încredere în tine!
Mă strânge în brațe și îl bat ușor pe spate. Vreau ca David să aibă toată puterea și încrederea de sine necesară pentru a face pasul ăsta. Nu vreau să fiu eu zmeul rău. EL e totul pentru mine, fericirea lui e și fericirea mea!
-Cosmin, de când am cunoscut-o inima mea bate așa: Cla-u-di-a I-van, apoi de la capăt. O ador!
Zâmbesc scurt și îmi imaginez fiecare cuvânt pe care îl spune pentru că, într-un mod destul de ciudat, același lucru îl simt și eu cu Flavia. Cum bate? Fla-vi-a?!
-Să ne întoarcem la treburile noastre, îi spun lăsând deoparte gândul inițial pentru care îl chemasem în birou.
Ieșim din birou și, în timp ce închid ușa, întâlnesc chipul Flaviei.
-S-a întâmplat ceva, scumpo?
-Căutam baia, spune aproape stânjenită de situație.
-Pe aici, îmi încolăcesc degetele cu ale ei și o trag după mine până la a doua cameră din fața noastră. Îi fac semn din cap să intre și o las.
Un delicios sentiment de răutate mă învăluie în timp ce o aștept. Deși uneori ne creăm ziduri în fața unor persoane cu scopul de a ne proteja de ceea ce simțim, sufletul ne-o ia înainte și aleargă anapoda printre situații. Îmi promisesem că nu voi mai insista pe subiectul ăsta, îmi promisesem că voi aștepta ca ea să vină la mine, îmi promisesem să aleg tot ceea ce mă face fericit. Cuvintele mamei cred că au dizolvat din zidul creat. A reușit să mă perturbe astfel încât să încep iar să mă gândesc la posibilitatea unei relații. Și de ce mi-aș dori o relație? De ce?
Habar nu am să răspund, știu doar că alături de ea mi se liniștește sufletul, știu că toată ziua mă gândesc doar la ochii ei, știu că îmi lipsește parfumul ei din palme și împrejurimi și abia aștept să ajung acasă ca să îl miros din nou.  Oare asta înseamnă ca cineva să înceapă să devină important pentru tine?
Iese din încăpere și îmi zâmbește cald. Cu cât mă apropii de ea, cu atât am emoții mai puternice. Când știu că mă apropii de apartamentul în care o reîntâlnesc... totul se intensifică. Respirația devine greoaie, inima îmi bate tare și în stomac am vibrații.
În acest moment mă privește încă zâmbind, știu că ochii îmi lucesc și ard de nerăbdare să rostească ceva, orice.
-Vreau să îți spun ceva, dacă nu te superi, rostește și parcă îmi pierd mințile.
-Te ascult.
Îmi îndrept spatele și mă întorc spre ea încercând să par cât mai relaxat.
-David e ok? Chiar e pregătit să facă pasul ăsta?
Îi privesc buzele cum i se mișcă și nu pot decât să mă gândesc la cât aș vrea să le ling... mmm... Ador să le gust. Ceva însă mă oprește și îmi încolăcesc iar degetele cu ale ei, trăgând-o spre sala de mese.
-E pregătit.
Nu mai rostesc alte cuvinte. Nu sunt capabil să mai fac ceva. Sunt pierdut în seducția ei. Ne așezâm la masă, fiind urmați de mama și Mihai care par fericiți. Un zâmbet se lărgește pe fața lui David care tușește prefăcut astfel încât să atragă toată atenția asupra lui.
-În seara aceasta ne-am adunat pentru a vă prezenta o persoană specială pentru mine. Mamă, spune în timp ce prinde paharul cu vin roșu, vreau să o accepți pe Claudia și să ne fii alături pentru că ea e femeia pe care o vreau toată viața alături.
Neliniștea care o cuprinde pe Dana Rezeanu este vizibilă. Un sentiment de vinovăție îmi inundă sufletul și simțeam cum totul se va termina prost.
De ce? Pentru că ea nu iubește când trebuie, ci când vrea!
Problemele pe care eu nu le văzusem, acum, ieșeau lșa suprafață
-Mamă, Claudia imi place. Îmi doresc să o vezi în felul în care îți vezi fiica. Vreau cu ea un contract pe o viață întreagă!
Mama își mută privirea de la David înspre mine, rece:
-Știai?
Chipul ei încruntat se îndreaptă către Flavia. Simt că e momentul să intervin și să nu o las să rostească ceea ce cred eu că gândește.
-Cred că e mai bine să fii fericită pentru fiul tău...
-NU!
-Să nu stricăm seara, Claudia este o fată bună și sunt sigur că David o să fie fericit alături de ea.
-Fratele tău are alte planuri!
-Sunt fiul tău, însă mai sunt și bărbat, intervine David. Vocea lui era mult prea aspră față de tonalitatea lui obișnuită.
-Spre binele tău m-aș gândi de două ori înainte să iau o decizie, rostește mama și simt cum sângele îmi pulsează.
 Dau să spun ceva însă mâna Flaviei mă oprește.
-Spre binele meu?aproape țipă frațiorul meu.
-Tu să îți termini studiile și să preiei SINED, lasă prostiile astea! spune mama fluturând mâna în aer de parcă Claudia nu ar asista la tot circul ei. Era cred că mai rău decât mă așteptasem.
-Să ai grijă de firma care ne-a ajutat să strângem tot ceea ce avem acum. Să știi să prețuiești moștenirea și să fiu mândră de tine! Nu face greșeala fratelui tău de a te distanța de mine și de a-ți crea o viață mediocră.
Nu îmi venea să cred ce tocmai auzeam. Înainte ca ea să apuce să mai continue, mă ridic zgomotos de la masă și spun:
-Gata! David, mergi în momentul ăsta și îți iei toate lucrurile din camera ta.
Flavia mă privește terifiată, Claudia mai are un pic și izbucnește în plâns, iar David e împietrit.
-Cică să îi dăi armă unei femei, rostesc sec. Na, ce face!
Poate era mai bine ca David să scape de sub hipnoza mamei și să înceapă o viață mediocră. Era mult mai bine să își ofere un răgaz pentru a se gândi la o modalitate prin care să lupte pentru inima Claudiei, care în momentul ăsta se simțea destul de nasol, și acceptul stupid al mamei.
-Nu ai auzit?mă răstesc la David. Ia-o pe Claudia și fă-ți bagajele!
Reacționează automat la comanda mea și o trage pe brunetă de mână în urma lui. Ochii mamei aruncă flăcări spre mine, Mihai stă tăcut la masă, iar Flavia se retrage în spatele meu.
-Crezi că dacă o să stea cu tine o să îi fie mai bine?
Râsul meu izbucni cu ușurință.
-Tu nu întelegi, nu? Băiatul ăsta s-a îndrăgostit de Claudia, fata îl face fericit. De ce nu vezi?
-Văd totul, Cosmine! Vreau doar să aibă grijă și să nu fie fraierit! Vreau să fie foarte sigur când alege, vreau să aibă marje de eroare. Viața nu e roz! Tu vrei să treacă prin ceea ce am trecut eu?
-Eu știu și văd doar atât: cât de atras este de ea, cât de mult îi place și cât de magic se simte cu ea. Practic are garda jos în fața ei, dar își pune încrederea în mâinile ei și implor cerul să nu îi frângă sufletul. Dar... vezi tu... o place atât de tare încât, deși știe riscurile la care se supune, și le asumă!  E un act de curaj pe care eu nu mi l-am asumat până acum, el a făcut asta. Deschide ochii!
- Îmi dai lecții? Eu ar trebui să accept orice face pentru că ție îți sună bine?
-Îmi doresc ca cineva acolo sus să aranjeze lucrurile în așa fel încât să se îndrăgostească unul de celălalt permanent... indiferent de timp.
Pufnește. Se ridică de la masă și se învârte în loc cu una din mâini în păr.
-O să sufere, măi copile!
-E alegerea lui, nu a ta!
O vede pe Flavia. Ochii îi rămân blocați. Se luminează. La ce se gândește?
-Tu ce zici?i se adresează.
-Nu vreau să mă pronunț... e o situație personală, de familie.
-Oh, draga mea trebuia să te gândești la asta înainte să ai o relație cu fiul meu.
Cred că ipocrizia mamei atinge cote maxime. Strâng din mâini și vreau să îi dau o replică pe măsura mediocrității mele însă simt atingerea blondei pe spatele meu.
-Cosmin își are viața în propriile mâini, a dovedit că poate face față și fără ajutorul dumneavoastră. Ar trebui să fiți mândră de el!
Cuvintele ei răsună cu o voce calmă care îmi temperează tensiunea. Mă calmează. Fata asta...
-E normal să plece așa?continuă cu aceeași voce. Doamna Dana... Dana, nu îți distanța fii. Lasă-i să încerce tot ceea ce își doresc, indiferent de rezultat se vor întoarce mereu la tine.
Sunt surprins de cuvintele ei. Mă mângâie în mod indirect. Are dreptate. Întodeauna m-am întors la mama când a avut nevoie de mine, poate pentru că într-un mod destul de ciudat eu aveam mai multă nevoie de ea. Și mama a fost mereu acolo, când m-am întors. Dragostea presupune să îi fi alături și când lipsește, să aștepți momentul în care persoana se întoarce și îți cere ajutorul. Oferă-l necondiționat, indiferent de circumstanțe! Sentimentele pure nu dispar niciodată, ele persistă indiferent de împrejurări sau cuvinte, iar tu trebuie doar să aștepți  momentul potrivit.
Cum spuneam: viața are mereu grijă să te întoarcă în punctul de unde ai plecat, ca să nu uiți, și ca să te regăsești pe de-a-ntregul. Acceptă tot ceea ce ți se întâmplă, împacă-te cu situația și învață să mergi pe drumul tău, căci persoanele dragi o să apară. Trebuie doar să ai răbdare și putere!
-Ce-i cu toată aiureala?spune mama trântind palmele pe masă. Dacă fratele tău pleacă să nu se bazeze pe ajutorul meu, în viitor!
Sincer, mă rog ca David să coboare mai repede cu bagajele. Simt că nu mă mai pot stăpâni mult timp.
-Flavia, rostește mama, spune-i lui David să nu facă prostia asta! O să regrete!
 Flavia stă ferm pe poziții. Nu se clintește și nici nu dă semne că ar fi auzit cuvintele mamei.
-Aș dori să nu mă implic, aș vrea...
-Sincer, credeam că ești o fată isteață. Văd că m-am înșelat!
-De ce, mă rog? Sar ca ars. Pentru că nu e una din marionetele tale? Mamă, nu suntem sub comanda ta!
Mă răsucesc pe călcâie și mulțumesc cerului că David coboară alături de Claudia aducând două geamantane negre.
-Ai luat tot?îl întreb pe fugă și prind unul din bagaje.
-Da.
Ieșim din vilă și ne apropiem de mașină în timp ce mama rămâne în geamul din sufragerie. Ne privește serioasă. Nu e genul ei să se roage de persoane, își așteaptă rândul ca o felină blândă.
-Și acum?mă întreabă David cu o voce tremurândă.
-Acum o să guști libertatea, scumpule! îi răspund încercând să imit vocea mamei.

https://alinadandremi.blogspot.com/2020/11/alegerea-capitolul-16.html