De la primele ore ale dimineții vremea era neplăcută. Era înnorat şi parcă se hotărâse să cadă câțiva stropi de ploaie. Nu era o zi tocmai pe placul meu căci trebuia să merg la şcoală, dar dacă era zi liberă era perfectă pentru a sta în geam privind picurii cu o cană mare de ceai în mâini şi cu o carte de dragoste pe picioare care urma să fie citită. Era un lucru simplu care îmi putea aduce o clipă fericire.
Câteodată chiar mă gândesc să fug de aici. Aşa cum mă gândeam să fug de acasă când eram mică. Nu aveam motive să fug de lângă părinți,dar mi se părea atât de fascinant cum personajele principale ale unor cărți fug şi găsesc aventură şi își fac prieteni noi care îi ajută şi care le rămân aproape până la finalul cărții şi se descurcă pe cont propriu.
De când cu întâmplarea cu Taehyung din cămin,el îmi trimitea mesaje zilnic şi mă întreba dacă sunt bine şi dacă am mâncat şi unele lucruri ciudate pe care nu le făcea în timpul relației îmi trimitea mesaje tipice de "bună dimineață" sau de "noapte bună". După acea întâmplare m-am simțit prost căci cedasem iar,dar de această dată psihic. De aceea am şi plâns căci mă simțeam singură şi uitată de toți. Prietenii mei din Anglia nici nu m-au mai sunat de când sunt aici. Şi Nicki se distra la concertul din New York. Poate toate acestea au dus la starea mea instabilă.
La sfârșitul acelei săptămâni Nicki a revenit în L.A. ceea ce m-a bucurat fiindcă aveam să petrec câteva zile cu ea şi poate cu Dake.
Vineri,imediat după cursuri mașina neagră care mă ducea sau aducea era prezentă la poartă. Intrasem repede şi am mers spre casa mătușii unde mă aştepta ea şi Dake. Îi luasem în brațe pe amândoi apoi am intrat in casă şi ne-am așezat pe canapeaua din sufragerie. Ei îmi povesteau despre desfășurarea concertului şi cum s-au distrat pe drum. Eu îi invidiam,eu trebuia să stau în căminul acela singură şi ei se distrau în tot acest timp. Când aceștia observaseră că sunt într-o stare mai bună decât cea de la telefon,au început să glumească şi cu mine,mai ales Dake:
-Şi unde este băiatul?spune Dake încercând să pară serios.
-Ce băiat?spun ca şi când nu aş ştii despre ce vorbește.
-Cel care te-a făcut să plângi.
-Nu era vorba de niciun băiat,spun amuzată.
-Atunci de ce plângeai?întreabă Dake.
-Alte lucruri pe care tu nu trebuie să le ştii fiindcă ești bărbat. Sau te interesează treburile feminine?spun adoptând o atitudine serioasă.
-Dacă este vorba despre chestii lunare şi cele asemănătoare,chiar nu mă interesează. Eu credeam că te-a părăsit iubitul,zice Dake iar Nicki încheie acest subiect.
După câteva ore în care Dake parcă era fixat să afle totul,a plecat lăsându-mă cu Nicki. Ea mă dusese în camera ei cu pretextul că are ceva pentru mine. A scos din valiza de călătorie o pungă de plastic în care era un material roşu. L-am despachetat şi apoi mi-am dat seama că este un hanorac roşu cu o siglă desenată pe el. Sigla era de la un club de echitație,ceea ce mă încuraja să fac în Londra când eram mult mai mică,dar pentru faptul că eram mică am renunțat chiar după primele lecții.
Eram încântată de cadou. Îmi plăcea ceea ce îmi dăruise. Câteodată îmi ghicea gusturile în materie de haine,dar nu tot timpul fiindcă nu aveam acelaşi stil vestimentar.
Când să plec din cameră aceasta a insistat să mai discutăm,ceea ce mi-a cauzat fiori reci pe şirea spinării. A început să mă întrebe despre motivul tristeții mele. Auzind toate întrebările ei nu am mai putut şi i-am spus totul,chiar totul,până la cel mai mic detaliu. Dar nu pomenisem nimic despre Taehyung. Nu spusesem nimic despre faptul că ziua următoare fusese la mine şi îmi alina suferința. Şi la final ea rămăsese uimită de ceea ce am decis:
-Cred că ar fi mai bine să mă transfer anul următor înapoi în Anglia.
-De ce?Cum ai ajuns la această concluzie?întreabă ea uimită,dar simțeam şi o urmă de nervozitate în tonul ei.
-Fiindcă tu ești plecată mereu,nu spun că nu îmi place să stau în weekend cu tine,dar mai am nevoie să vorbesc cu tine şi nu prin intermediul telefonului. Îmi este dor de ai mei, aici nu am prieteni ca în Anglia şi ,deși am încercat să îmi ocup timpul cu altceva, faptul că nu am cu cine să îmi petrec timpul socializând mă face antisocială,zic printre lacrimi.
Mătușa îmi şterşese toate lacrimile şi se gândea la o soluție:
-O să mă gândesc la o soluție prin care să rezolv totul,spune îngrijorată.
Şi timpul petrecut în compania mătușii se scurge ajungând la începutul unei noi săptămâni.
Cum afară era o vreme mohorâtă nu ieșisem din clasă pe perioada cursurilor,nici nu m-am ridicat din bancă să merg să mănânc la pauza de prânz. Nu puteam să mănânc deși simțeam senzația de foamea. Aşa am stat în clădire timp de 7 ore. Mă simțeam fără pic de putere. Acum şi să vorbesc mi se părea un lucru obositor pentru corpul meu ca leșinat.
Nu mai aveam putere să mă bucur când orele s-au terminat,deși voiam.
La cămin,m-am aruncat în pat de îndată ce mă aflam în apartament. Până şi somnul îmi era tulbure. Abia am reușit să dorm puțin,dar mă trezisem cu o senzație de foame mai mare. Deja mă durea capul de la foame ceea ce m-a obligat să merg să mănânc.
După masă starea mea s-a îmbunătățit considerabil. Îmi făcusem temele până am observat că se înserase. Mi-am strâns toate caietele de pe masa din sufragerie şi mă băgasem în pat. În pat nu aveam stare,nu puteam adormi şi mă foiam mai mereu. La un moment dat, enervându-mă,m-am ridicat din pat,m-am îmbrăcat şi am ieșit la o plimbare prin campus.
În timp ce mă plimbam am văzut-o pe Jennifer cum este adusă în campus de un băiat,probabil băiatul cunoscut la acea nuntă. Dar nu era singura care era ocupată. Se care că cineva se antrena din greu pe terenul de baschet. Nu am auzit ca liceul să aibă o echipă de baschet, dar se pare că are un spațiu de antrenament special pentru acest sport.
Mă gândesc dacă ar fi bine să intru în pe teren,dar când mă uit mai bine mi se părea cunoscută silueta. Chiar aveam dispoziția să vorbesc cu cineva.
Cu cât mă apropiam de acel individ eram mai sigură pe impresiile mele. Nu era doar un cunoscut,era Jungkook.
Era bun la baschet,arunca mingea şi aceasta intra direct în coş. Îl surprinsese faptul că eu eram pe teren. Ne-am așezat pe jos lângă gardul de plasă metalică şi am continuat discuția:
-Ce este așa anormal să fiu aici?Poate chiar îmi place baschetul,zic zâmbind.
-Chiar nu mă așteptam să îți placă,spune râzând de mine.
-Am spus că poate îmi place. Nu este nimic sigur.
-Cu ce ocazie prin campus la o oră aşa târzie?întreabă Jungkook.
-Mă plimbam şi încercam să mă relaxez,dar se pare că şi tu ai ceva de ești aici,spun privindu-l ,părea destul de obosit.
-Mă gândeam să fac niște schimbări,zice privind mingea de baschet.
-Toți avem de făcut schimbări,zic gândindu-mă la transferul meu şi la faptul că la anul pe vremea aceasta voi fi în Anglia pregătindu-mă de examene.
-Cred că tu ai făcut schimbări mari când ai venit aici?zice zâmbind.
-Şi voi mai face,cât de curând .
-La ce te referi?întreabă el.
-Tu la ce te referi când spui schimbări?întreb simțind cum ochii deja îmi sunt înlăcrimați.
-Vreau să renunț la fotbal şi să trec la baschet,tu?spune nesigur.
-Cred că voi începe următorul an în Anglia,spun apoi îmi las capul plecat şi lacrimile încep să îmi curgă pe obraji.
-Cum?Înseamnă că nu mai vii aici?
Nu am spus nimic doar dădeam dezaprobator din cap fără ca măcar să-mi ridic privirea.
-Nu o să mă vezi jucând baschet?
Fac acelaşi gest ca înainte. Jungkook observând gesturile mele mă îmbrățișa:
-O să îmi fie dor de tine,zic printre lacrimi.
-Atunci nu pleca. Taehyung ştie că pleci?mă întreabă speriat.
-Ştie doar că nu este o decizie sigură,îi răspund şi apoi îmi şterg lacrimile.
-Dar este sigur?mă întreabă luându-mă de mână.
-Nu este sigur. Am vorbit cu Nicki şi a spus că se mai gândește,dar chiar vreau să plec.
-De ce?
-Am nevoie să fiu acasă. Nu mai suport să stau la cămin chiar dacă este mai bun decât toate.
-De ce nu stai la mătușa ta?întreabă lăsându-mă de mână.
-Are concerte şi turnee. Nu m-ar lasă singură în casă.
Atunci Jungkook își aruncă ochii pe ceasul lui de la mână şi se ridică. Mă ajută să mă ridic şi mă conduce spre cămin. La intrarea căminului îl asigurasem că ne vom mai vedea înainte de a pleca şi plecă nu înainte de a-şi lua rămas bun şi de a-mi ura "noapte bună".
Am urcat la etajul meu unde am observat că era târziu. Nu am adormit decât după miezul nopții. Nu făcusem nimic altceva decât să mă gândesc dacă fac alegerea bună prin a pleca de aici. Mă măcina faptul că puteam face un lucru pe care ,poate,îl voi regreta toată viața. Sigur va găsi Nicki o soluție,cel puțin aşa cred.
Bună dragi cititori.Ne apropiem de final.Mai sunt doar câteva capitole.Vă mulțumesc pentru simplul fapt că citiți această carte care la început nu credeam că o să fie citită şi care o vedeam ştearsă imediat după primul capitol.Sper să vă placă.
Ne citim săptămâna viitoare.
